RUBRICA LUI CIMBUMIR

dincolo de bine si de rau

Parcă e o regulă,‭ ‬în lumea asta,‭ ‬să ne bucurăm de răul altora.‭ ‬Ne bucurăm că vecinului i-au zgariat mașina,‭ ‬că i-a explodat țeava de apă,‭ ‬când îl auzim urlând de pe budă că i s-a terminat hârtia igienică sau când se ceartă și o bate pe nevastă-sa‭ ‬-‭ „siguromeritaștoarfadreacu‭’!”.‭ Ne bucurăm că plodul nostru a luat o notă mai mare la matematică decât al lui X-ulescu ‬sau că are mai puține coșuri pe frunte decât copilul lui‭ ‬X-uleanu.‭

‬Aia da:‭ ‬murim de ciudă când aflăm că plodul X-oilor e mai sportiv decât al nostru și asta‭ ‬ne face să stăm toata viața cu gura pe el: îl măsurăm după patul lui Procust și îi lăsăm traume și goluri și nesiguranțe care vor marca viitorul adult de‭ ‬mâine,‭ ‬determinându-l să-și‭ ‬ia lumea-n cap și să-și uite părinții într-un azil‭ ‬-‭ ‬în cazul cel mai fericit.

De fapt,‭ ‬murim de ciudă‭ ‬de fiecare dată când aflăm că altii par să o ducă mai bine decât noi.‭ ‬Aceasta e‭ ‬adevarata boală‭ ‬a‭ ‬secolului actual: eterna competiție care are ca premiu unic‭ ‬satisfacția de a-i râde în nas cuiva din‭ ‬postura omului superior,‭ ‬după care ne dăm ochii peste cap -‭ ‬la fel de artificial-‭ ‬și scriem statusuri pe Facebook care vorbesc despre infinita noastră sensibilitate și nețărmuita noastră înțelepciune și modestie.‭ ‬
Toate superioare,‭ ‬ca să ne înțelegem.‭ ‬De multe ori scriem,‭ ‬ca să zicem și noi ceva.‭ ‬Pentru că în ziua de azi,‭ ‬dacă nu iți dai cu părerea pe Facebook sau Twitter,‭ ‬ești prost.

În lumea asta,‭ ‬când cineva câstigă,‭ ‬altcineva pierde.‭ ‬O bluză de un‭ ‬alb imaculat de la H&M,‭ ‬o sticlă cu ulei de argan sau‭ ‬o mascara cu sclipici reprezintă nefericirea și amărăciunea unor degete minore de prin Africa sau India‭, ‬pentru care copilăria‭ ‬atârnă de o cană cu apă‭ ‬potabilă.‭ Jumulim Africa aia cu mii de brațe, după care le turnăm în cap gunoaiele noastre tehnologice doar pentru că e mai comod să o facem la ei acasă.

Jumulim cam tot ce nu se poate apăra de noi. De când am coborât din copaci sfârtecăm și prădăm tot ce trăiește pe uscat și în apă.‭ ‬Pardon.‭ ‬O fac alții.‭ ‬Noi cumpărăm ‬doar ‬ce sfârtecă ei.

Pentru că în economie,‭ ‬fără o‭ ‬cerere‭ ‬nu există ofertă.‭ ‬Toată strălucirea și curățenia occidentului nostru‭ „civilizat‭” ‬se bazează pe tălpile murdare de‭ ‬petrol ale unor exploatați din țările lumii a treia cărora,‭ ‬cică,‭ ‬le suntem superiori‭ ‬doar‭ ‬pentru că‭ ‬nu ne îmbrăcăm femeile în burqa,‭ ‬chiar dacă le mai batem acasă în secret, le‭ ‬plătim mai prost sau le trimitem la cratiță.‭ ‬Răul lor e Binele nostru.‭ ‬Un Bine creștin-ipocrit.

Și uită-te la noi:‭ ‬Dacă mâine ar cădea toată rețeaua de sateliți și am rămâne fără Sfântul Internet,‭ ‬n-am mai sti nici să ne‭ ‬frigem un ochi de ou.‭ ‬Darămite să reacționăm sănătos în fața unui atac.‭ ‬Cineva alunecă pe stradă pe o coajă de banană și rețelele de socializare se cutremură de râs.‭ ‬Aleșii noștri‭ ‬provoacă și mențin ani de zile războaie profitabile departe de ograda europeană‭ ‬și pe noi ne doare în cur.‭

‬Aia da:‭ ‬începe un nou sezon din Game of Thrones și publicul e în delir.‭ ‬Și-apoi‭ ‬leșinăm de consternare pe toate rețelele de socializare,‭ ‬că vin unii‭ (‬3‭ ‬la număr‭!) ‬să ne înjunghie cu zecile pe podul Londrei.‭ ‬Și pe facebook:‭ „‬toți suntem victimele de pe London Bridge‭”” sau mai rău‭ ‬:‭ „‬Toți suntem London Bridge‭”.‭ ‬Câțiva,‭ ‬puțini,‭ ‬printre care și un român,‭ ‬pun mâna pe ceva și reacționează,‭ ‬în timp ce restul ne luăm cu mâinile de cap,‭ ‬într-o groază infantilă.‭ ‬Să pui mâna și să faci ceva e o reacție sănatoasă.‭ ‬E ceea ce ne lipseste în ziua de azi.‭ ‬Azi stăm și ne văietăm,‭ ‬bolnavi de narcisism și letargie și facem prea puțin.

Nu trăim.‭ ‬Ne jucăm de-a trăitul.‭ ‬Suntem înjunghiați zilnic cu legi absurde,‭ ‬date în interesul câtorva,‭ ‬pentru a mai mări breșa‭ ‬dintre păturile sociale,‭ ‬cu‭ ‬măriri‭ ‬de impozite și taxe care nu se justifică nicicum,‭ ‬cu limitări ale dreptului de exprimare,‭ ‬cu legea vaccinării menită să mai îmbogățească niscaiva companii farmaceutice,‭ ‬cu inamici inventați ca să justifice războaie inventate și reacționăm‭ ‬lobotomizati,‭ ‬ca la comandă.‭ ‬Sau leșinăm pe străzi și nu ne vine să credem că se întâmplă așa ceva.‭

Răul cel mai mare nu e cel care se întâmplă acum,‭ ‬ci este cel care s-a‭ ‬tot‭ ‬întâmplat până acum.‭ ‬Și cu‭ ‬toții suntem părtași la el,‭ ‬în somnul nostru.‭

by -
0 434

Mătușa mea pensionară nu fusese niciodată fan PSD. În anii 90, când călătoream amândouă cu trenul între Arad și Lugoj, ca să ne vizităm – eu cu ghiozdanul gimnazial în spate, ea cu geamantanul ei cochet plin cu hăinuțe, jucării și dulciuri, declanșam o dezbatere politică în compartiment de se minuna lumea. Avea o gură mare, dreaptă și grozav de sclipitoare, într-o vreme în care generația ei, ajunsă în șomaj sau în pensie, trecea prin etapele cele mai crunte ale tranziției postcomuniste. Porcăiam amândouă la Iliescu si PDSR-ul lui de răgușeam.

Faptul că prin liceu împărțeam voluntar fluturași cu Isărescu și Stolojan i se datorează ei. Parte din poveștile din comunism când unii erau mai egali decât alții le auzisem de la ea. Și i-aș fi ascultat poveștile cu 4 urechi dacă aș fi avut. Am votat dintotdeauna cu dreapta si credeam că am să votez cu dreapta „până la moarte”, cum ar zice un suporter dinamovist.

Abia mai târziu mi-am dat seama că, așa cum un pesedist fusese îndoctrinat încă din copilărie să strige SUS PE-SE-DE, așa mi se întâmplase și mie cu JOS (PE-SE-DE). De unde să se fi dat jos sau sus, nimeni nu-mi explicase.

Constatarea m-a lovit până la os.

Fusesem manipulată în tot acel timp. Să aparțin unei echipe și să fiu trup și suflet lângă ea indiferent de câte dezamăgiri mi-ar fi provocat. Pentru că a urmat un lanț lung de dezamăgiri, înainte să-mi bag picioarele. Alte măști aceeași scenă, cum spune poetul. Politicienii, tot politicieni. Cei mai noi veneau înfometați după o căpătuială rapidă, iar cei mai vechi foloseau același limbaj lemnos prin care nu spuneau nimic. Aceeași poveste. Nu de 27 de ani încoace, ci dintotdeauna.

Între timp, de vreo câțiva ani, mătușa mea s-a sucit și ține azi cu PSD-ul, iar eu țin cu România. Cu toate astea, să nu zic ceva de Olguța ei că se burzuluiește la mine cu aceeași intensitate cu care îl înjura pe Iliescu în trecut. Aceeași pasiune pentru o altă tabără. Ori pasiunea e slăbiciunea prin care se manipulează masele. De aceea vremurile în care făceam politică pasional au trecut. Doar n-o să mă cert la cuțite cu mătușa mea pentru că ține cu o altă echipă de fotbal.

Dimpotriva, vă dați seama că trăim astăzi în frumoasa lume a lui Ion Rațiu și suntem liberi să nu fim de acord unii cu alții?

Ce nu înțeleg politicienii de toate culorile este că eu, noi, poporul am crescut și ne-am schimbat, iar ei nu. Nu mai merge cu limbaje de lemn, cu minciuni sfruntate spuse cu seninătate sau cu atitudini tăriceaniste pentru care suntem turma proastă, scoasă la vot. Nici nu mai contează dacă e dreapta sau stânga. Nu noi avem nevoie de ei. Ei au nevoie de noi. Și viitorul mod de a face politică depinde de cum se înțeleg cu noi.

O nouă lume curajoasă se întrezărește la orizont, determinată să-și apere drepturile, iar politicianul care nu e conștient de asta va dispărea din peisaj.

parenting

Adevărul e că, odată cu înaintarea în vârstă, pe lângă reumatism, probleme cu vederea și coloana vertebrală, devenim din ce în ce mai proști.

Începând de pe la 25 de ani, odată cu primul job, sau de pe la 55, înainte de pensie, o blestemată de curbă a lui Gauss începe să ne țină pe toți sub cupola sa nemiloasă, ordonându-ne statistic după gradul de rezistență la presiunile societății. Știm cu toții cum stă treaba cu societatea: dacă vrei să faci parte din ea, trebuie neapărat să fii ca ea. Că dacă nu, ce zice lumea?

Prin urmare, dacă inteligența este un set de competențe în dezvoltare, o căutare perepetuă a sinelui și a adevărului, atunci majoritatea dintre noi o lăsăm, odată cu trecerea timpului, să se transforme într-o rigiditate sinonimă cu prostia.

După un timp ruginim și ne obișnuim cu mici rutine care se transformă în reguli. Reguli care se transformă în axiome – pe care începe să se bazeze întreaga geometrie a minții noastre.

Tristețea acestei lumi este că astfel de geometrii sunt cele care sapă, din vremuri imemoriale, eternele prăpăstii dintre generații.

Bătrânii zilelor noastre, atât cei crescuți într-o lume în care regulile erau: lasă că lucrezi la stat, e de la sine înțeles că trebuie să mergi cu pliculețul la doctori/profesori/vânzătoarea de la alimentară, cât și acei prieteni enervanți din jurul nostru care par să fi descoperit formula universală a unei vieți bine trăite, stau perplecși în fața noastră, uimindu-se din cale-afară că nu vrem să fim aidoma lor:

curba lui gauss

“Cine sunt specimenele astea care se luptă să iasă din centrul curbei lui Gauss? Care nu vor să fie „în rând cu lumea”, care își schimbă locul de muncă sau partenerii de viață așa cum își schimbă șosetele și pentru care nu e o tragedie națională să nu aibă un job călduț la stat, care vor rezultate rapide pentru orice secundă pierdută, care ies să mănânce în oraș în locul ciorbei de weekend, care se gândesc la bani ca la un mediu și nu ca la un scop în viață, care, înainte de a lua o decizie, se informează din multiple surse, folosind internetul sau – lucru nemaîntâlnit – care își cumpără perdele de pe ebay? Care nu ascultă de nimeni și preferă să trăiască aici și acum în loc să asculte de alții, că alții știu mai bine decât ei?

Cine sunt ăștia?”

Când se ajunge la această întrebare tristă, e deja târziu.

Cei din generația trecută, crescuți în comunism, prin fabrici și uzine, iar apoi în jungla perioadei de tranziție post-decembriste, nu s-au oprit niciodată să vadă ce crește pe lângă ei. Au presupus, cum o fac prea mulți părinți, că generația următoare este o prelungire a lor, că acea geometrie a minții și a sufletului s-a moștenit cumva genetic, iar o cunoaștere în plus e obsoletă.

Cei din aceeași generație cu noi, sunt doar niște egocentrici complexați care se vor înconjurați de cât mai mulți oameni asemănători lor. Asta îi face să se simtă în siguranță, să aibă o părere bună despre sine pentru că au luat cea mai bună decizie și se află pe cel mai bun drum. Cei care gândesc diferit lor, sunt doar niște antisociali cramponați în trecut care încă simt nevoia să-și trăiască adolescența. Cei din generația noastră sunt deja oameni mari, oameni cu probleme, oameni care iasă la bere pentru că acasă e prea trist și plictisitor, oameni care emit judecăți de valoare mai des decât se duc pisicile la litieră să răsfoiască aiurea-n căcat.

Problema e aceeași: bătrânii zilelor noastre (cei de toate vârstele) au încetat de multă vreme să își caute adevărul personal – minunile care se întâmplă în fiecare zi. Ciudoși, bârfitori, intoleranți și veșnic nemulțumiți, încearcă să modeleze lumea după chipul și asemănarea lor, după care se miră de ce lumea nu e un loc mai frumos și mai bun.

Toți ăștia sunt cei care cer RESPECT pentru că au trăit VIAȚA, dar uită că ei sunt doar o frântură, o șoaptă, un căcat în ploaie, în timp ce viața e eternă, în continuă schimbare. Ei sunt cei care cer RESPECT pentru că sunt pe DRUMUL cel mai bun, dar uită că există o infinitate de alte drumuri și e ok să te afli în mai multe drumeții deodată. Și pentru că sunt conștienți de asta, bătrânii zilelor noastre pur și simplu întrerup „școala vieții”, pentru că, nu-i așa?, ei le știu pe toate și încep să dea sfaturi. Despre orice. Sau mai rău: să vorbească în clișee.

Care se recunoaște bombardat cu replicile de căcat de mai jos să ridice mâna și să strige HUO cu mine:

  • Să faci copii si să-i crești.
  • Tu încă nu știi cum e să ai copii.
  • Spui tu acum că nu vrei copii, dar lasă că te văd eu mai încolo.
  • Când oamenii mari vorbesc, tu taci.
  • Ești o pacoste.
  • (Dacă stai prea mult afară) Ce faci toată ziua în stradă?
  • (Dacă stai în casă) De ce stai? De ce stai în casă când uite ce bine e afară!
  • Plângi? De ce plângi, că n-ai motive de plâns? Vrei să-ți dau eu un motiv de plâns?
  • Dacă pe mine m-ar fi bătut ai mei la timp, aș fi ajuns departe în viață.
  • Dacă vii gravidă la ușa mea, nici nu te primesc în casă. Dacă ești băiat, treaba ta.
  • Dacă iei notă mică la matematica, vezi pe dracu’. Dacă iei notă mică la engleză e ok. (De parcă dacă nu știi matematică, ajungi sub pod.)
  • – Cum vrei să-ți vopsesc camera? Ce culoare ți-ar plăcea?
    – Negru. Îmi place negru. Am și perdele negre.
    – Știi ce? Să-ți vopsești camera așa când vei avea casa ta!
  • Despre ieșirile în excursii cu colegii: Am încredere în tine, dar nu am încredere în ceilalți.
  • Eu eram un golan cu plete la vârsta ta (afirmație cu mândrie), dar nu îndrăzneam să ridic vocea împotriva părinților mei (de aceea îi mințeam și îmi făceam de cap oricum și tocmai de aceea nu am încredere nici în tine).
  • Asa ieși? Te-ai uitat în oglindă la cum arăți?
  • Cum poți să fii așa de gras/slab/înalt/mic și dop? Cum poți să ai atâtea coșuri pe față?. Doaaamne, cum poți să arăți așa? (Știu și eu? Genetica?)
  • Eu nu știu ce-i în capul tău.
  • Dacă nu mergi la facultate, am să te angajez pe câmp, cioban la oi. Sau la fabrica de papuci de peste drum.
  • (Dacă esti pe salariul tău, dar încă, Doamne fereste, locuiești cu ai tăi): – Unde ieși la ora asta? Sfatul meu este să stingi TV-ul ăla că mâine lucrezi.
  • (Dacă ai prieten) Sfatul meu este că trebuie neapărat să te măriți.
  • (Dacă ai prietenă) Sfatul meu e să experimentezi cât mai mult. Când o să te-nsori, să te văd atunci.
  • (Dacă nu ai prieten și locuiești singură) Sfatul meu este să faci rost rapid de un prieten, ca să nu stai singură așa. După mai multe altercații, motivul real iese la iveală: o femeie singură e o curvă și tot orașul face coadă la ușa ei. Să-ți fie rușine! Ce zice lumea?
    Dacă ești băiat, ai tăi pur și simplu te ignoră la faza asta.
  • (Apoi sunt replicile alea „indirecte” spuse cu multă energie negativă) Eu îmi trăiesc viața. Eu nu stau toată ziua închisă, ca un călugăr. E adevărat că nu citesc nimic decent, că nu am parte de discuții interesante cu oamenii, că nu am hobby-uri care să îmi stimuleze creativitatea, că nici măcar nu cunosc oameni interesanți care să mă motiveze cât de cât. Până la urmă nici nu mă interesează aceste trivialități, dar eu trăiesc. Ies aproape zilnic și trăiesc.
  • – Eu ies des în oraș pentru experiența pe care mi-o dă ieșitul în oraș.
    – Dar mergi în același loc.
    – Pentru mine, mai mult decât experiența ieșitului în oraș, cel mai mult contează oamenii cu care ies.
    – Dar sunt aceiași oameni.
    – Nu știi tu. Tu ești antisocial.
  • Chiar dacă și eu și tu avem defecte, eu am voie să te critic, am voie să vreau să te schimb. Tu pe mine trebuie să mă iei așa cum sunt, că asta e.
  • Voi ăștia cu facultate, degeaba o aveți, că n-aveți scoala vieții, voi nu știți ce-i aia suferință. Noi, care ne holbăm toata ziua la Kanal D, știm mai bine.
  • Scopul tău în viață este să faci bani. Pe care să îi pui deoparte. Acesta este Sfatul meu.
  • (Dacă ești deja la al 3-lea prieten) Ce spune lumea? Sfatul meu este să te măriți.
  • Sfatul meu e să experimentezi cât mai mult. Când o să te-nsori, să te văd atunci.
  • (Dacă ești doar la primul prieten) Sfatul meu este să te măriți pentru că (asta e din ciclul sfaturilor de căcat) cine te mai ia așa?
  • Eu cred că tu nu te măriți pentru că EL nu te-a cerut, nu? Spune sincer.
  • Sfatul meu e să experimentezi cât mai mult. Când o să te-nsori, să te văd atunci.
  • Să schimbi o priză e lucru de bărbat. Să faci mâncare e treabă de femeie.
  • E ok pentru o femeie să fie casnică, dar nu e ok pentru un bărbat să fie casnic
  • Te-am ținut din scurt și am fost așa de aspru cu tine pentru că, în fond, mi-aș fi dorit să am meseria ta. (wait, what?)
  • Nu acum, dar în vreo doi ani, sfatul meu este este să faci si al doilea copil.
  • Uite la X ce om strângător e. Tu ai ceva bani puși deoparte? De ce vrei aparat foto? La ce te ajută? Vrei să stai toată viața în chirie? Dacă tot lucrezi, pune-ți bani deoparte să îți cumperi apartament.
  • Ai mâncat? Ce-ai mâncat? Aia nu-i mâncare! N-ai mâncat nimic. Vin să îți aduc supă.
  • – Fiul meu, vreau să-mi iau o tabletă pe care să mearga și AutoCad. Am două variante: X și Y. Care e sfatul tau?
    – Dacă vrei AutoCad, îți recomand varianta Z, e mai scumpă, dar mult mai bună. Variantele X și Y vor fi, într-un an, depășite.
    După o săptămână:
    – Uite, fiule, mi-am luat tableta X. Merge Facebook pe ea!
Și din categoria celor mai de căcat sfaturi sau replici pe care le poți primi de la oameni de la care nu vrei sa le primesti:

  • Sunt de-acord cu tine atâta vreme cât faci ce spun eu. Dacă nu faci, ești Gică-Contra și vrei doar să-mi faci în ciudă. Tu, de fapt, ești de acord cu mine, numai că nu vrei să recunoști.
  • Nu fii ca maică-ta.
  • Nu fii ca taică-tu.
  • Ia uite cum vorbește fiică-ta/fii-tu.
  • Îmi iau mâna de pe tine.
  • Ce-ai de gând să faci cu viața – cu VEAȚA- ta?

Dar mai lăsați-ne, fraților!

The End.

by -
0 1640
„A digital hoarder, also known as an e-hoarder, is someone who excessively collects and stores large quantities of data into their devices. These would include songs, movies, software, pictures, emails, and everything else that can be obtained, uploaded, and stored in cyberspace.” (sursa)

tezaurizare digitala

Am dat recent peste articolul ăsta care m-a pus puțin pe gânduri. Generația asta nouă, din care face parte și Ionică hipsterul, este o generație a adunătorilor/strângătorilor de nimicuri digitale. Vezi ceva ce-ți place, pac! Ctrl+D. N-ai timp să citești ceva despre care nici nu știi dacă merită, dar hey, pac! Ctrl+D. Dacă trag un ochi peste bookmark-urile mele, adică semnele digitale de carte, am să văd o adunătură de chestii aflate mai mult sau mai puțin în legătură, mai mult sau mai puțin scanate sau citite. Doar sunt acolo, pentru orice eventualitate.

Câți dintre noi nu și-au luat peste picior, cel puțin o dată, mătușa, bunica sau verișorul, toți adunători de lucruri mai mult sau mai puțin utile, mai mult sau mai puțin estetice, mai multe sau mai puține, de obicei mai multe?

Chit că vorbim despre o adunătură zdravănă de haine de la mâna a doua (sau a zecea), de colecția de șuruburi-în-caz-de-ceva care zace în cele 5 din 6 sertare din bucătărie, zecile de plicuri de budincă sau ciocolată expirată ascunse prin șpaiț, miile de Formula AS adunate de-a lungul timpului (nu de alta, dar e plină de sfaturi și rețete în caz de urgență), cadourile din copilărie strânse și păstrate din nostalgie, borcanele goale și prăfuite numai bune de pus dulceață sau murături într-un viitor nedeterminat, bibelouri, hârtiuțe, chitanțe, pisici, facturi, electrocasnice stricate, cutii și cutiuțe pline de nimicuri, pungi sau saci, toate acestea ocupă un loc important în multe vieți și în multe case.

La propriu. Blochează trecerea, ascund o locuință și scot în evidență un sentiment de „acasă” forțat, prăfuit și greoi. Pentru că, să fim serioși, oricât de mult ne atrag, uneori, căsuțele vechi și numai bune de explorat, nu-i de locuit în așa ceva, doar de scormonit după antichități și amintiri.

E drept, desktop-ul lui Ionică s-ar putea să fie gol, însă ce se întâmplă înăuntrul fișierelor și dosarelor lui, nici măcar el nu știe. Știe doar că s-ar putea să-i trebuiască la o adică. Sau s-ar putea să nu. S-ar putea să îi transmită informații pe care să le rețină sau s-ar putea să-i ocupe o după-amiază plicticoasă la job.

De fapt, lui Ionică-i este teamă că s-ar putea să piardă ceva, o bucățică mică de informație, că alții s-ar putea să știe mai multe decât el, că s-ar putea să piardă șansa la o aprofundare a tot ceea ce știe sau crede. Într-adevăr, generația lui Ionică este autosuficientă. Crede că-i autosuficientă.

Smulge-i lui Ionică telefonul din mână și privează-l de internet, să vezi atunci autosuficiență, nu glumă. Stephen Hawking știe mai multe decât el pentru că altă treabă n-are decât să învețe cum să știe, ce să știe și care-i treaba cu Universul ăsta. Noi, eu, tu, Ionică, restul lumii care știm să ne folosim fizicul, ne înghiontim la coadă la covrigi și protestăm că Robu nu ne dă voie să ne cărăm cu bicicleta pe pietonală, boo-hoo!

FYI, PIETONÁL, -Ă, pietonali, -e, adj. Al pietonilor. [Pr.: pi-e-] – Pieton + suf. -al.;
PIETÓN, pietoni, s. m. Persoană care umblă pe jos pe o arteră (cu trotuare) străbătută de vehicule. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piéton;
BICICLÉTĂ, biciclete, s. f. Vehicul cu două roți, pus în mișcare prin două pedale acționate cu picioarele și folosit, de obicei, pentru transportul unei singure persoane.

Străbunii noștri mai mari decât noi cu vreo două decenii, așa cum e și mătușa Erica, adună, adună și iar adună, iar noi, ăștia tineri care nu știm nimic (vorba bunicii mele), ne batem joc de ei că ce „hordări” sunt babalâcii ăștia.

Într-adevăr, nu știm că suntem și noi niște hordări. Adunăm și noi branduri care mai de care, adunăm filme, muzică, jocuri, gadget-uri, salvăm mii de chestii în bookmarks, colecționăm poze cu noi sau cu alții, adunăm tot felul de documente în drive și să nu uităm că utorrent-ul nu stă acolo degeaba, iar dacă nu mai avem spațiu, există jos la magazin de vânzare. Simplu.

Atunci când există o tendință de a colecta și păstra informații, problema constă în gestionarea acestor informații, care ocupă atât de mult timp în viața de zi cu zi, încât neglijezi alte responsabilități. (Linda Samuels)

Cum spune și duduia asta în articolul de care am amintit mai sus, cunoștințele de bază într-ale calculatoarelor și dispozitivelor mobile facilitează instincul ăsta de „tezaurizare digitală”, vorba aia. E bine că avem acces la atâta informație. Mai rău e că nu știm ce să facem cu ea, așa că o adunăm la grămadă. Să fie. Pentru nepoții și nepoții nepoților noștri.

Dacă unii dintre noi, the digital hoarders, n-am fost capabili să devenim oameni de știință, pictori, arhitecți sau vânzători de dulceață făcută-n casă, să le punem urmașilor noști la dispoziție informația pe care noi ne-am chinuit să o adunăm. Să știe ei. Să facă ei. Noi pentru ei adunăm, pentru ei ne documentăm atâta. Dacă am o problemă cu asta? Aceeași Mărie cu altă pălărie. Cheers to that!

 
imagine via

 
…de marcă. Nu orice fel de coate-goale din Budigăii de jos.

Iată Ingredientele Ghidului de mai jos:

0. Ca să intri într-un partid nu e nevoie să dai șpagă. Doar o umilă contribuție la, să-i spunem așa, fondul clasei. Gestul te ferește de alte interviuri și teste și îți poate asigura un fotoliu călduț în politică.

1. Vorbește mult. Nu contează despre ce, atâta vreme cât nu te înțelege nimeni. Toți vor crede că ești din cale-afară de inteligent.

2. Răspunde evaziv oricărei întrebări care îți este adresată. Și-apoi urmează cu sfințenie punctul de mai sus.

3. Țipă cel puțin o dată pe săptâmână. Nu contează cauza. Să fie SHOW. Să curgă titlurile NU AI SĂ CREZI și SENZAȚIONAL prin tabloide, despre tine. Cum să te cunoască lumea dacă nu faci rating mare?

4. Caută oameni care cer ceva, de exemplu o scară a blocului mai curată, și proțăpește-te în fața lor. Începe-ți discursurile cu: Fraților, Prieteni, Dragi concetățeni.

5. Apoi promite-le că dacă te voteză, nu numai că vor avea o scară a blocului mai curată, ci curățenia se va face gratis. Omite să le spui, înainte de alegeri, că ei vor fi cei care vor depune munca voluntară și vor fi și impozitați pentru asta.

6. Nu recunoaște niciodată când greșești. E o dovadă de slăbiciune. Găsește un țap ispășitor.

7. Să ai cel puțin o afacere cu statul. Trecută, evident, pe numele soacrei, mătușii, nevestei sau copilului sugar.

8. Fă rost de cel puțin două diplome universitare. Obținute rapid. Urmând principiul: toți am copiat o dată în viață, să nu fim ipocriți.

9. Cel mai bine e să fii ex-jurnalist de moravuri ușoare. Ce job mai bun decât să intri în politică? Oricum, faza cu neutralitatea, deonotologia și integritatea scriitoricească n-o mai crede nimeni.

10. Evident că trebuie să arăți bine. Cu ceafă lată, gușă și cravată dungată, dacă ești un EL și vagoane de machiaj, tocuri înalte și voce ascuțită, dacă ești o EA. Sunt dovezi de putere.

11. Arată că îți pasă. Dacă nu îți pasă cu adevărat, nu ai ce să cauți în politică. Așadar e ok să votezi, conștiincios, în numele colegului absent pe motiv de boală.

12. Intră permanent în conflict cu alte partide. Nu contează de ce. Că oricum e de ochii lumii. Împăcarea – doar în preajma Sărbătorilor, când se dau primele.

13. Nu construi mai mult de zece kilometri de autostradă într-un mandat. Asta nu înseamnă că ești suspicios de încet, ci doar meticulos.

14. Crește taxele și transformă-le viața într-un calvar micilor producători, agricultori, lăptărese și văcari. Ei nu contează. Țara TA e formată din bănci și mari corporații. Ele plătesc legile pe care tu le votezi în Parlament.

15. Nu sta prin Parlament. Ce să cauți acolo? Politica se face la televizor. Fii micul Titulescu. Arată-te șmecher, sarcastic și stăpân pe orice situație. Acuză-i pe toți. Arată poporului, care te-a votat cu speranță, că TU vrei SCHIMBAREA, dar ALȚII nu te lasă.

16. Poporul vrea circ și pâine. Măcar circ să aibă.

17. Politician înseamnă cel-al-poporului, așa că nu te opri să fii al tuturor. Oricum, să fii politician român de carto(o)n e cea mai veche meserie.

Găsiți voi diferențe în imaginile de mai jos :
 

 Băse/Popeye

Ponta/ShinChan

Crin/Gollum

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Geoana/Coyote

Vadim/Brain/Angry cowboy

Mazare/The Mask

Bela/Droopy

OLYMPUS DIGITAL CAMERA