DIVERTISMENT

by -
0 128

maxresdefault

Mă întreba deunăzi colega mea de birou, ce să facă pentru a-i fi pe plac si a-l cuceri pe noul burlac, proaspăt aterizat în birou, cu pieptul umflat ca un curcan și nări perfecte de prinț din poveste. Pentru că nu mă încăpățânasem niciodată să cuceresc pe cineva, i-am zis să fie ea însăși. De regulă, legea atracției e clară: funcționează sau nu.

– Ești o gâscă plicticoasă! mi-a replicat ea, în timp ce se balansa într-un unghi periculos pe scaun, tocmai când trecea prințul Nări-Perfecte.

Nările Perfecte sunt acelea care nu fâsâie, țiuie, fluieră sau se agață în muci atunci când stai pe lângă ele. Sunt cam ce sunt roțile de silicon pentru role. Mai mult, sunt cele care arată ca din profil chiar și când privești omul față în față. Ce mai! Colegei mele de birou i se cășunase pe nările omului și îl vedea într-o aură îngerească pe care noi, celelalte gâște plicticoase din jur- eu și vreo 4 colegi, nu o vedeam.

– Și ce frumos respiră, suspina ea cu romantism, nici nu-l auzi!
– Poate ca a murit între timp, încerca un coleg o glumă.

Și în timp ce noi ne hăhăiam prin birou, ea era toată ziua în sus și în jos că ce umblet, ce farmec, ce șolduri, ce brațe, ce păr de soldat tuns periuță și ce bine ar arăta el ducând gunoiul și dând cu aspiratorul prin casa ei. Pur și simplu nu întelegea cum de acel „Prinț de om” era încă burlac.

Si așa cum se întâmplă atunci când ai de-a face cu oameni repetitivi care ajung să enerveze zilnic pe toată lumea din jur, i-am propus între toți, mai mult din lehamite, să îi povestească toate aceste lucruri și LUI, nu numai nouă.

– N-avem subiecte în comun, se plângea ea.

Că noi suntem ingineri din biroul lui Betty cea urată, iar el – o frumusețe masculină de la marketing, bun de pus într-un anunț publicitar pentru chiloți. Unde vedea ea frumusețea masculină, ne scăpa tuturor. Omul era cât se putea de terestru. Era scund. Avea un început de chelie și, dupa cum se arcuiau butoanele de la cămașă, avea câțiva colăcei foarte prost ascunși. În plus, mergea ca un rățoi încruntat– de-aici poate alura de piept înfoiat curcănește.

– Suntem meniți să rămânem departe unul de celălalt, se jeluia ea ca-ntr- o poezie medievală.

După o săptămână, veste mare: El i-a zis „Ciao” în fața automatului de cafea.

– Știi tu, sfârâia colega mea din toate încheieturile, un Ciao din ăla nazal perfect. Apoi fremătând: Cred că l-am găsit.
– Pe cine?
– Pe EL, tu! El-ul meu!

El-ul ei, care habar nu avea de toată punerea în scenă a acelei telenovele, se plimba zilnic prin birou și prin sala de reuniuni, iar colega noastră, cea orb de înamorată nu mai prididea în a-i îndeplini mici favoruri pe care ea le vedea ca pe niste steaguri înfipte în drumul pentru cucerirea Everestului.

Dintr-o ingineră inteligentă și tăioasă se transformase într-o Bombonică hiperactivă, cu părul îndreptat în fiecare dimineață, cu buze țuguiate, care pregatea cafele, aranja cărți de strategii de vânzare pe rafturile din sala de reuniuni și zicea „Dadada” subțire (de trei ori) oricărei propuneri. Dupa o săptămână, ea, care râdea mereu de tocurile provocatoare (de spondiloză) ale colegelor din Departamentul de relatii cu publicul ajunsese să le poarte pe cele mai înalte, doar pentru că EL-ul ei se oprise într-o zi la taclale cu recepționista și îi admirase perechea nouă de sandale cu toc.

Și binențeles, noi, colegii ei de breaslă sufeream consecințele. Brusc voia flori prin tot biroul, o curățenie lucie și o cafetieră a departamentului, în locul automatului de pe hol. Când ne-a propus să ne aducem pantofii de atelier într-o plăsuță și să ne îmbrăcăm la costum, ca niște corporatiști sexi, am zis cu toții pas și i-am aruncat mușcata în tomberon – nu atât în semn de protest, ci pentru că începuse să atragă niște păduchi roșii.

– Cum crezi că mi-ar sta blondă? m-a întrebat ea în zilele următoare.

Nu știam. Mai mult: nu întelegeam de ce mă întreba pe mine. În materie de modă și look am mers dintotdeauna pe calea leneșului înțolit cu materiale care să îi evite orice disconfort fizic. Colega mea era brunetă natural, iar o asemenea schimbare de look ar fi condamnat-o pe vecie vizitelor periodice la coafor. Am întrebat-o de ce.

– Pentru El! Am să-l fac să mă scoată vineri la cinema și la cină și vreau să fiu blonda lui.

De ce ar fi vrut o tipă arătoasă, deșteaptă și sigură pe deciziile ei să fie blonda cuiva, de ce atâta trudă și osteneală pentru un teatru care ar fi ieșit la iveală mai devreme sau mai tarziu, părăsea sfera mea de înțelegere. Am încercat să îi spun că nu putem idealiza oamenii așa. Nu putem țese o poveste în jurul lor și apoi umple golurile pe care nu le cunoaștem cu invenții din imaginația personală, dar vorbeam cu pereții.

În sfârșit, Prințul cu Nări Perfecte, făcuse mișcarea mult așteptată, iar colega mea, după săptămâni de căzneală, se simțea pe culmile Everestului: obosită și fără oxigen. După atâta efort, tot ce voia era să stea acasă și să doarmă pe canapea în fața unui serial de pe Netflix, dar el o invitase la cinema, asa ca trebuia sa meargă.

– Si ce film a fost?
– 50 Shades…

Era un film prost, bazat pe cea mai prost scrisă carte din Univers. Dacă acest film nu desparte o pereche, nu știu ce ar putea să o facă.

În ziua următoare, fără tocuri proeminente, cu buclele-i brunete și încâlcite, purtând nonșalant tricoul de atelier, colega noastră reveni printre muritorii de rând, lăsându-și fluturașii înamorați în lumea celor drepți.

Zece minute mai târziu, El-ul ei apăru în ușă complet răvășit. Nasul lui perfect era acum roșu, iar sub ochi, cearcănele unei gripe zemoase i se înfiripau implacabil. Când strănuta, ușa biroului se zguduia din balamale, iar puținele vrăbii aflate pe copacul de lângă geamul lui zburau speriate în toate direcțiile.

Colega mea îl privea acum cu răceală. Prințul Nări-Perfecte se lovise de omul real care bolea a gripă în biroul vecin, iar imaginea ideală se sfărâmă în bucăți:

– Și e destul de scund, ne explica ea, în timp ce scotea la tomberon restul mușcatelor infestate cu păduchi roșii.
– Și cam chel…

Îi observase chelia după un strănut.

Și nu reușise să înțeleagă nimic din film din cauza fonfăielilor și râcâielilor lui din gât. Și oricum nu era nimic de înțeles, pentru că filmul se voia senzual și tabu, dar era o porcărie.

Și cum de nu-i observase colăceii de sub cămașă?

by -
2 2015

Cel mai bine înveți să înjuri atunci când ești șofer în trafic. Fără excepție. Toată lumea înjură în trafic. Până și pensionarele, care conduc un Trabant, scot ocazional mâna stângă, arătându-și degetele, unul după altul, în cazul în care ar fi uitat care este exact acela care exprimă ceea ce voiau ele să exprime.

De ce facem asta? Pentru că Infernul sunt ceilalți. Iată cum:

1. ŞOFERUL GRĂBIT

grabitul sofer in trafic

E stresant să ai pe cineva grăbit, răsuflându-ți în ceafă, în trafic. Pe un drum cu două benzi, este cel care va face slalom în spatele tău , se va apropia la doi centimetri și te va depăși la distanță de unul. Aflat în dreptul tău, va coborî geamul și te va înjura. N-o lua personal. Asta pentru că îi va înjura pe toți șoferii pe care se va grăbi să-i depășească. Ajuns, așadar, primul în intersecție, va continua înjurăturile la infinit. E de admirat, totuși. Pentru a fi în permanență așa de nervos, e nevoie de o mare cantitate de energie, prost utilizată. Dar hei! Așa înveți o înjurătură nouă.

2. ŞOFERUL PENSIONAR

pensionar sofer in trafic

E depășit până și de tractoare. Avansează prudent, strângând între pumni volanul mașinii ca pe un colac de salvare. Încetinește la fiecare trecere de pietoni pe care o întâlnește, după fiecare tăbliță cu numele străzii, și pe fiecare drum cu sens unic. În schimb, uită să semnalizeze, schimbă brusc banda în interiorul sensului giratoriu și nu se oprește la Stopuri pentru că nu le vede: e prea atent să se uite după trecerile de pietoni.

3. ŞOFERUL … DEPĂŞITOR

depasitorul sofer in trafic

Acest tip de șofer este cel care te depășește atunci când mai ai puțin ca să treci de semaforul verde și frânează în fața ta. Cică din prudență. Dacă se făcea roșu și el trecea?

4. ŞOFERUL INVIZIBIL

Invizibilul sofer in trafic

O extensie a Depășitorului, șoferul invizibil este cel care te depășește atunci când mai ai puțin ca să treci de semaforul verde, frânează în fața ta și staționează sub privirile tale înmărmurite. Nu oricum, ci pornind luminițele de avarie aka semnul invizibilității. Pentru că, așa cum știe doar el, când pornești luminițele de avarie devii invizibil. Ma mult, coboară nonșalant din mașina lui de super erou, își potrivește cravata și se îndreaptă înspre clădirea băncii din dreapta ca și cum nimic. Nu îţi recomand să-l înjuri pentru că ai cheltui inutil energie. Respiră de două ori adânc, uită-te în oglinda din stânga să nu vină careva din spate și depășește calm și matur această întâmplare.

5. ŞOFERUL DJ

DJ sofer in trafic

Dacă trăiai sub o piatră și, să spunem, ai ieșit după provizii pentru prima dată în 2 ani, să dai peste un șofer DJ în trafic te poate bucura nespus de mult. Asta pentru că împarte muzica lui cu toată lumea, la volum maxim, cu geamul deschis. Noutățile de peste ocean, ultimul single al vreunui cântăreț cu nume de conservă, pe ce anume se mai zbenguie lumea prin discoteci, poți afla despre toate acestea în câteva minute de condus. Asta pentru că DJ-ul nostru reînnoiește trackurile la fiecare 10 de secunde. Ceea ce este bine pentru că exact 10 secunde poate suporta urechea umană un cântec de Bruno Mars.

6. ŞOFERUL … SEMNALIZATOR

Semnalizatorul sofer in trafic

Pe acest tip de șofer l-aș ghilotina eu cu mâinile mele! Acest tip de șofer este călcâiul calmului meu!! E cel care semnalizează aiurea tot drumul. Pentru stânga semnalizează dreapta şi invers. Trăieşti o adevărată traumă atunci când eşti nevoie să conduci în spatele lui pentru că te aștepți să cotească după fiecare stradă. Dacă vrei să cotești tu, becul lui de semnalizare te derutează . Dacă vrei să parchezi, să intri într-un sens giratoriu, sau să schimbi banda, becul lui de semnalizare te derutează. Dacă foarte rar mă scoate ceva din sărite, este atunci când un amețit îşi uită aprins BECUL DE SEMNALIZARE!!

7. ŞOFERUL MULTITASKING

Multitaskingul sofer in trafic

Dacă nu i-ai vedea la o ureche o cască și un microfon, ai zice că uite ce nebuni mai conduc în ziua de azi. În timp ce conduce, şoferul multitasking ronțăie cipsuri, cotrobăie după ceva în bordul mașinii, urlă în microfon, își pocnește copiii de pe bancheta din spate și protestează dacă e claxonat. Ce? N-ai loc de el? După care tot el adaugă: „Și mai du-te-n mă-ta!”.

8. ŞOFERUL MISTER MUSCOLO

Expertul în măsurări sofer în trafic

Este cel care oprește traficul pe o stradă cu sens unic, pentru că are senzația că poate parca de minune. Lucrul evident pentru toată lumea, și-anume că nu se poate, nu este la fel de evident și pentru el. Ar fi admirabilă perseverența acestui tip de șofer dacă nu te-ar scoate din sărite când îndreaptă volanul și încearcă de vreo 3 ori manevra în S, o scoate pe nevastă-sa din mașină ca să-i dea indicații și o ignoră complet atunci când aceasta insistă că NU se poate parca pentru că spațiul e prea mic. Că doar ce știe ea despre mașina LUI care poate TOT?

9. ŞOFERUL MOTOCICLIST

motociclistul sofer in trafic

Extra cool și extra hot în același timp. Nu te poți opri să nu te uiți după un motociclist așa cum nu te poți opri să nu te uiți după o tabletă de ciocolată pe plajă. Dar dacă se află în trafic pe lângă tine, parcă nu mai e așa de cool și nici așa de hot. Apare brusc în oglinda retrovizoare din dreapta. Apoi dispare și apare din nou în cea din stânga. Instabil ca o viespe iritantă, cel mai bine e să stai cool si să-l lași să te depășească. O va face oricum cu 200 la ora. Dar nu știi pe ce parte, așa că nu te grăbi să cotești la stânga sau la dreapta pentru că, așa cum zice legea lui Murphi, motociclistul te va depăși exact pe unde nu te aștepți.

10. ȘOFERUL ÎNCEPĂTOR

soferul incepator in trafic

Cu toții am trecut prin asta. Ești mic, entuziasmat că eşti şofer în trafic şi poți conduce pe unde și până unde ai chef. De aceea enervezi pe toată lumea din jur. Aflat în sensul giratoriu, avansezi încet și cu grijă, ocupând banda din dreapta și realizezi leeeent o schimbare de sens. Nu înțelegi de ce toți șoferii de pe banda stângă vociferează pentru că ar vrea să iasă și nu pot din cauza ta. Stai cu ceasurile până să te încorporezi pe strada principală și o faci doar atunci când nu se vede nicio mașină venind din orizontul îndepărtat. Parchezi meticulos și încă vorbești tare atunci când faci oprirea: Stop. Scoatem din viteză. Tragem frâna de mână. Scoatem cheia din contact. Sweet.
 
 

by -
1 1831

Impertinent, emotiv, înfricoşător de religios şi manifestând teamă faţă de orice formă de putere, bărbatul român vorbeşte porcos când îl apucă. În alte domenii ale vieţii nu poate pretinde că rupe norii, dar aici face parte din elită.

Cele mai frumoase, amuzante, variate şi pline de patos înjurături cu dumnezei sunt opera lui. Nimeni nu poate spune cu precizie dacă el e nervos pe aceşti dumnezei ori se trage de brăcinari cu ei. Se roagă apoi la aceeaşi dumnezei ca să-l ajute să devină funcţionar, inginer, procuror, profesor, avocat, preot, dar în definitiv hoţ. Are vocaţie de hoţ, dar atenţie, nu hoţ de calibru, ci găinar. Să mai ciuguleascăşi el o măslinuţă, un dolărel. Are mize mici şi orgolii mari.

Vag malefic, cu neştiintă de şcoală (nu citeşte fiindcă îi lăcrimează ochii), stupid, laş, lingău, pervers, alcoolic, morocănos, escroc, superficial, demagog, făţarnic, fără simţul ridicolului, fără simţul umorului – dar un mare furnizor de umor involuntar, bărbatul român nu ştie când deschide gura şi nu caută explicaţii pentru propria dramă, asistând cu o veselie tălâmbă la priveghiul conştiinţei. Pentru bărbatul român a fi cretin e un lux, dar şi un progres.

Nu caută să se debaraseze de trecut ori să evadeze din prezent, ci se multumeşte învârtindu-se ca un titirez toată ziua, ori furând fier vechi. Nu are valori, nu are repere, dar se crede buricul pământului când îşi cară ditamai burdihanul cu jeep-ul, când stă cu telefoanele mobile pe masă şi se gândeşte la Piţi Talent în timp ce scuipă seminţe.

Magnificul bărbat român arată ca Păcală şi Tândală, dar după un mers la sală, două tratamente faciale şi şedinţe de epilare, îmbrăcat fiind într-un tricou mulat Dolce and Gabbana, îşi etalează ghiulul şi pantofii cu ciucuraşi povestind cum s-a îmbrăcat el de la Luvru. Musteşte a minciună, în comportamentul cu lumea este el şi atât, tratându-şi femeile ca pe niste cârpe şi confundând dragostea cu nebunia.

Bărbatul român e materialist, vulgar, cu bani în suflet. Se visează mafiot, dar de fapt e o maimuţă. El spune: „vreau ceva pentru care te vând pe tine!” şi nu lasă în urmă decât munţi de rahat. Trişează viaţa considerându-se şmecher, dar când se termină şmecheria, se termină şi el. Nu e măcinat însă niciodată de regrete sau îndoieli. Are chipul dezinteresului şi o viaţă peste care se aşterne rutina unei alergări către nicăieri.

La papion, cravată, ronţăind seminţe la Bărbierul din Sevilla, versiunea dark a bărbatului român e produsul societăţii în care trăim. Varianta junk food – rapidă, ambalată strident, ieftină şi cu dese aparitii de tabloid.
 
 

by -
0 1035
De ce iubim româncele?! Sau de ce n-o mai facem?! Poate şi pentru că în perioada modernă ale noastre românce s-au apucat de lupte sumo. Le iubesc însă străinezii pentru noi. Ne cotropesc turcii, tunisienii, marocanii, egiptenii, italienii, nemţii, maltezii, chiar şi chinezii.

Nu vin călare pe inorogi, ci pe moldovence. Un raport mondial privind exploatarea sexuală ne spune că în Moldova de peste Prut şapte femei din zece, cu vârste între 15 şi 25 de ani, s-au prostituat cel puțin o dată. Acum, obiectiv vorbind, între Moldova lor şi Moldova noastră e diferenţă doar de calitate.

Cele pe care le iubim azi nu se mulţumesc cu toată mâna. Cu greu acceptă o anaconda. Cum anaconde nu se găsesc pe toate gardurile, multe devin deprima(n)te şi zdrobesc feisbucul cu mesaje vomitaţionale: „Mereu am fost o învingătoare!”  la care altele ca ele dau like, comentează: „te pup şi te îmbrăţişez” şi se bucură de insuccesul „prietenei” virtuale.

Chiar dacă româncele noastre adorate sunt nebărbierite stilistic (trăiască-le mustaţa!), nu se poate spune (sau se poate?) că sunt nespălate. Se scaldă într-o baie de vulgaritate şi la tot pasul le răsare câte un ţâţ de silicon sau o buză botoxată. Unele poartă cruciuliţe la gât, mii de brăţărici budisto-aztece, să le sugrume venele şi îsi dau găuri în mutră.

Altele, precupeţele din politică, jigodiile din şoubiz, au adunat averi cu sudoarea frunţii scursă pe buricul unor burţi mari anexate la cefe adipoase de afacerişti libidinoşi.

Româncele pe care le iubim ca pe ochii din cap au şi angoase. Frica de fosilizare, de singurătate, de ratare, izbucneşte în corespondenţele şi „relaţiile” pe messenger, feisbuc ori skype în care „iubitul” sandilău se reduce la o sumă de gânduri tastate agramat, un citat din Osho, o voce robotizată şi câteva poze făcute la bustul gol. Tot ce visează ele e ca vreodată să-l cunoască pe „Dodel” şi la nivel epidermic.

Avem şi românce cu mână de fier, manichiură impecabilă, pretenţii, ifose şi proaste dispoziţii. Uneori au suflet de gheaţă şi mimici faciale ce l-ar face invidios şi pe Hannibal Lecter. Având manipulările şi manevrele în sânge, ele pretind că au apariţii fără cusur şi-şi dau o importanţă de parcă ar fi în comisia de savanţi care acordă premiul Nobel.
De fapt româncele noastre se balegă în lift. Le pute CV-ul de doctorate si masterate, însă dacă se cerea şi limba română, nu terminau grădiniţa. Au faţă să dea cu mătura în curtea unui spital de nebuni, dar se uită de sus la angajaţii Guvernului.

Rândurile de mai sus nu se iau  prea în serios şi nu pornesc de la descriere, ci de la impresii. Totuşi, acum, că povestea a fost spusă, ce-aţi zice să ne distrăm imaginându-ni-le pe dragele noastre românce funcţionând ca femei decente, respectându-se şi având încredere unele în altele?

by -
0 1205

„Singurătatea nu te învață nici că ești singur, nici că ești singurul” (Emil Cioran? Nu.)

În lumea asta, orice ai face, nu ești singur. Faci parte, vrei sau nu, dintr-o categorie, cu oameni ca tine, pe care s-ar putea să nici măcar nu-i cunoști. Uneori ai impresia că iubești într-un mod diferit și nimeni nu te ințelege și ce cretini sunt oamenii din jurul tău pentru că nu-ți înțeleg muzica de rahat. De cele mai multe ori te năpădește aroganța, indiferent de starea de spirit.

Fie că-ți plângi de milă, că-ți plâng alții de milă, că ești hater sau prietenos într-un mod exagerat, faptul că ești captiv într-o bucată de piele fără cusătură te face să crezi că ești special. Ei bine, nu ești. Deloc.

Spre exemplu:

Grumpy Cat:

După cum îi spune și numele, e omul morocănos, veșnic nemulțumit, hater (dacă tot e la modă), hipster, antisocial doar de gura lumii (de fapt nu-i chiar așa grumpy pe cât își dorește), nu trimite flori, nu spune „te iubesc”, nu dăruiește mărțișoare, nu vrea să primească flori, mărțișoare, iar când cineva îi spune „te iubesc”, îi vine să vomite.

E calm, merge încet, probabil a detestat ora de educație fizică, se uită urât la oameni fără motiv. Uneori e filosof. Pentru că filosofii sunt respectați și evitați. Exact ce vrea grumpy cat. Să nu fie judecat, dar să emită judecăți în urma cărora toată lumea să cadă pe spate. Spune că nu-i pasă, dar îl deranjează când cineva se leagă de părul din cap care stă să cadă sau de anturajul pe care-l are.

De multe ori nu i se acordă atenție, iar el spune că nu-i pasă, că asta e ideea: să fie singur și uitat. De fapt, grumpy cat e o gorilă sensibilă care nu știe să primească laude, motiv pentru care se ascunde în spatele unei „uri” neîntemeiate. Și îi place așa. Nu suportă să fie băgat în oală cu ceilalți, deși face parte deja din oala celor care nu vor să fie băgați într-una.

Și cu toate astea, everybody loves grumpy cat. Omul de acest tip pare inteligent pentru că nu exagerează cu vorba. Nu uitați, însă, că unii oameni nu vorbesc pentru că sunt deștepți, ci pentru că sunt proști de bubuie și nu au ce spune, dar suficient de deștepți încât să știe că sunt proști; așa că mai bine tac, decât să spună te miri ce.

Most important: are impresia că grumpy cat ca el nu există-n tot poporul.

La polul opus: Friendly Dog

Prietenul tuturor, tipul/tipa veselă, populară, gălăgioasă, cu un discurs bine pus la punct, recunoaște că-i ahtiat/ă după imagine. Uneori e un clown: nu știi dacă vorbește serios sau dacă glumește. Iubește cadourile, inimioarele și centrul atenției. E enervant de vesel și colorat – coșmarul unui grumpy cat. S-ar putea să-i placă mult tutorialele despre cum se toarnă apă în pahar sau cum se încalță o pereche de ciorapi verzi. Ar merge la întrunirile AA de dragul eventului. La fel ca grumpy cat, este narcisist din cap până-n ciorap, dar spre deosebire de acesta, friendly dog umblă cu oglinda la gât, nu sub pernă.

Este prietenos, dar este posesiv și autoritar, dacă lucrurile nu iasă așa cum vrea el. Cu zâmbetul pe buze, că doar e friendly. S-ar putea să fie flower-power, nu neapărat în stilul vestimentar, ci în atitudine. Iubește iubirea, sărbătorile și, nu în ultimul rând, instagramul.

Fiind prietenul tuturor, friendly dog este și bârfitorul tuturor. Dacă se înțelege perfect cu toată lumea, sigur are în anturaj un metalar de care-și bate joc împreună cu prietenul cocalar și alături de care face bancuri pe seama celui din urmă, că doar poartă ochelari de hipster cu trening și cămașă,nu?

S-ar putea să nu-l placă pe grumpy cap. Grumpy cat îl ignoră, nu că ar avea ceva personal; el îi ignoră pe toți, în mod egal. Ce-ar spune lumea dacă nu i-ar ignora?

Până la urmă, grumpy sau friendly, ambii fac parte din aceeași categorie: a celor care țin la imagine. Întrebarea este: de care să te ferești mai mult: de o persoană care te anunță că îți dă foc la casă și că te bate măr sau de una care înainte să plătească pe cineva să-ți dea foc la casă, vine să te ajute cu mutatul mobilei și aduce pizza?

by -
0 769

E de la sine înțeles că orice om, odată ajuns într-o funcție importantă – cărămidă a societății – primește, alături de statut, și un anumit ton, o muzicalitate specifică a vocii, ca o ștampilă invizibilă de identificare. E din cauza cuvintelor – aceste șiraguri de sunete care ne ies din gură și fac să vibreze aerul pe care îl respiră și îl aude interlocutorul nostru.

Șirag sau bici? Oricare ar fi, le captăm pe amandouă înainte să analizăm semnificația cuvintelor. De aceea mi s-a părut curios să-mi aduc aminte de tonul din vocile oamenilor, în lista de mai jos:

1. Tonul Funcționarului de la ghișeu

De acesta ne-am ciocnit cu toții. E un ton ocupat – Defensiv – Ofensiv – care îți spune calm – Ofensiv – Defensiv – să aștepți la rând. Când ajungi în fața lui, după jumătate de oră, observi că îți lipsește o copie după buletinul bunicii. Cum nu știai? E vina ta, normal. Niciodată a lui. Și oricum nu e nici treaba lui să abuzeze de imprimanta Statului pentru tine și buletinul „dumneavoastră”. Nu e treaba lui nici să fie amabil cu tine.

Tonul lui, de o politețe rece atunci când ridică din umeri după un: „Și eu ce să vă fac?”, te înjură. Dar nu-i nimic personal. Își urăște jobul, așa că se înjură pe sine de fiecare dată când se trezește dimineața. Asta e ce mă face să confund mereu termenii ofensiv și defensiv. Se suprapun. Ca în șah, unde, pentru a te apăra ești silit să ataci. Cine atacă cel mai mult e cel care simte nevoia să se apere cel mai mult.

2. Tonul Doctorului

Inconfundabil. E un ton care-ți smulge gândurile din minte. „Cum? Te durea în cot de 3 zile și abia acum spui? Nu puteai să vii mai devreme? Analizele ți-au ieșit teribil! Uite, ai și hemoglobine”. Nu înțelegi ce ți se spune, dar, după tonul lui, ușor nazal, probabil vei muri. Noroc că există niște aspirine șmechere, ambalate în cutii colorate de la Farmacia X. Trebuie să le iei fix pe alea, dacă nu mori, evident. Tonul lui spune asta.

Ferească sfântul să bâgui ceva despre un ceai cu miere și rozmarin, pentru că the good doctor e în stare să te ardă pe rug chiar în acel moment. Mai bine ia tu niște faringosept pe bază de miere și rozmarin. E mai bun. Are și contraindicații scrise în prospect. Ceaiul tău băbesc n-are. Pentru că, nu-i așa, în ziua de azi, a lua medicamente e o probă de rezistență: dacă nu te omoară, te vor face mai puternic.

Tonul preoțesc

Încearcă mereu să te convingă de ceva. Ceea ce e suspicios din start. Dacă tagma preoțească e așa de convinsă de acel ceva, n-ar avea sens să-i mai convingă și pe alții, din simplul motiv că ar fi evident pentru toată lumea.

Degeaba le spui unor preoți insistenți: ”Lăsați-ne să ne găsim și noi calea noastră cea luminată. De ce să ne îmbulzim cu toții pe a voastră?” Ei nu și nu. Că avem un suflet care trebuie salvat. Unii îți spun pe cine să votezi. Alții îți vorbesc despre datoria femeii supuse și umile. Apoi îți cer bani pentru a ridica o nouă biserică în cartier și îți întind mâna ca să pupi inelul. Ai bani de pâine și n-ai și pentru biserică? Ce fel de creștin ești? Apoi te amenință că îți iau locul din cimitir. Nu pe-al tău, ci pe-al bunicii. Și toate astea, apelând doar la tonul vocii.

Tonul mecanicului auto

Dacă ești fată, ai scăpat. Nu folosește vreun ton anume când ți se adresează. Asta pentru că nu ți se adresează. Nici măcar nu se uită la tine. Asta da: arcul de la ambreiaj te va costa cât cei 4 cilindri de la motor.

Dacă ești băiat, va folosi acel ton pe care îl au băieții când se ocupă de treburi băiețești și pun la ușă pancarta: NO GIRLS ALOUD. Poți să fi venit din fundul junglei și să n-ai habar că s-a inventat roata, dacă ești băiat, mecanicul auto va folosi cu tine tonul de: „te-ai născut cu o trusă de chei lângă tine și ai făcut parte, în viața trecută, din echipa de schimbat roți a lui Fernando Alonso”. Consolarea este că arcul ăla de la ambreiaj te va costa la fel, chiar dacă ești băiat.

4. Tonul tinerei mămici

Proaspăta mămică, intrată recent în clubul proaspetelor mămici, va suferi o transformare radicală de ton. Dacă exista o vreme când urla toată ziua, de la cea mai mică provocare, acum tace și își vegehază puiul cum doarme. Asta pentru că, proaspăta mămică vede avicola: Omul încetează brusc să mai fie om și devine pui. Sau puiuț – care-i și mai rău.

Apoi apelează la folosirea exagerată a pluralui, rostit pe tonul acela al mamei universale pentru care toată lumea din jur e „puiuțul” ei: „azi am râgâit, ne-am balonat, am făcut căchiță, am mers la nani, ne-am scutecit, avem nasul înfundat, avem un furunc pe fund, vai ce adorabil”.

Pentru lumea cunoscătoare de SF-uri, proaspetele mămici se transformă în Borgi, pentru care nu mai există Eu în eul lor, ci un Noi – mare cât Universul. Odată cu reincorporarea pe piața muncii își vor teroriza colegii de servici cu acest ton. În același timp, descoperă că e o armă foarte faină pentru șantaj sentimental.

5. Tonul Mamei care are copii adulți

Mai dormi mult? La ora asta te trezești? La ce oră te-ai culcat? Când ai venit de la chef? Unde pleci la ora asta? N-ai nimic de făcut? Ai mâncat ceva? Știu că n-ai mâncat. De ce mă minți în față? Pe mine, MAMA ta. Nu te-am văzut când ai mâncat, așa că hai la masă. Nu vezi cât ai slăbit? Curg toate hainele pe tine. Și ai o paloare care mă îngrijorează. Ai fost la medic? Ce vrei? Să merg cu tine de mână? Sigur ai anemie. De-asta dormi așa de mult. Ai visat ceva? N-ai visat? Ai insomnie… Vezi? Dacă nu te alimentezi cum trebuie. Bine că asculți de toți bolovanii din jur și nu asculți de MAMA ta. Cine ți-a băgat toate prostiile astea cu dietele în cap?

Apoi, strategia finală: De ce mă faci să sufăr, puiuț? Pe mine, MAMA ta. Nu-ți pasă de mine… 10 de ore am stat cu tine în travaliu! (după ani, cele 10 ore se transformă în 48). Vino să guști din supă și spune dacă-i mai trebuie sare. Și dacă tot ești aici, ia-ți o farfurie și așează-te la masă. Și nu mai comenta.

6. Tonul Vânzătoarei amabile

E asemănător cu tonul funcționarului. Dacă lucrează la un supermarket, e un ton care îmi provoacă o strângere de inimă. Să stai de dimineață până seara în picioare, vorbind despre noile oferte la crema de urechi, să vorbești în timp ce dai restul, să-i suporți pe grăbiții din capătul șirului care se răstesc la tine că de ce merge banda așa de încet și să ai răbdare până când bătrânica reușește să numere toate monedele pe care le are în portmoneu, cu un MARE Zâmbet pe buze, mi se pare înfricoșător. Ca în filmele cu clowni asasini.

7. Tonul Vânzătoarei din magazinele din cartier

E un ton sincer și sănătos. Dacă e veselă, zâmbește. Dacă o doare măseaua, ai să o vezi cu 3 căciuli și o batistă mare în falcă, fără să se preocupe de imaginea corporației. Pentru că nu lucrează pentru una. Dacă e morocănoasă, e morocănoasă.

Bârfitoare, băgăcioasă, zeflemitoare dacă te încurci la bani, abia așteaptă să-ți spună replica „N-avem” atunci când întrebi de vreo chestie electronică de care n-are habar. Jos pălăria în fața ei! Vânzătoare eroină din cartier! Steaua magazinului, care-și leagă batiste la măsele și te lasă să o vezi așa cum e.

8. Tonul „Evlavioasei”

„Evlavioasa” este cea care cântă (ca să folosesc un eufemism) cântece bisericești în timpul slujbei. Stă proțăpită în primele două rânduri și se ia la întrecere cu alte evlavioase ca ea. Întrecerea constă în cine cântă mai tare și mai subțire. Rolul ei este mai mult decât evident: trezirea enoriașilor până în ultimele rânduri.

De-aia s-a trezit, de fapt, Lazăr din morți, dar biserica nu mai pomenește azi despre asta. Evlavioasa cu ghilimele adoptă un anumit ton atunci când vorbește despre Dumnezeu. Îți vorbește ție, dar privind, undeva în sus, departe de tine. Are un ton subțiat. Nu subțire. Parcă slăbit. Obosit. Ca să fii bun e bine să fii obosit. Prea obosit ca să te mai gândești la rele. Odată ieșită de la slujbă, evlavioasa cu ghilimele adoptă o atitudine energică, de om proasptăt ieșit de la duș: Ce frumoasă e viața când ești curat ca să te poți murdări din nou.

9. Tonul Reporterului

Merge cam așa: Senzațional! X-uleasca a tras o bășină! Hura! Hura! N-ai să crezi așa ceva! Și faimoșii trag bășini!

Tonul politicienilor

E unul singur. Dacă îi vedem că nu reușesc să se pună de-acord în majoritatea chestiunilor, ei bine, când vine vorba de modul cum se raportează la noi – cei care nu dormim cu ei în Parlament – sunt cu toții de-acord. Tonul e: „Popoorul TREBUIE condus”, „Popoorul va plăti noi taxe”, „Statul are o datorie externă de X miliarde de capace de bere, prin urmare Popoorul trebuie să o achite”.

Și când cineva îi întreabă cu ce anume se ocupă ei, toți răspund la fel, ma devreme sau mai târziu: „Trebuie reformat, modernizat, micșorat, mărit, subțiat și tăiar din Popoor”. Și ei se vor sacrifica pentru că și ei provin din Popoor. La fel cum Omul provine din maimuță. Observați felul cum o spun. De parcă le-ar fi crescut un organ în plus, odatî intrați în Politică. Pentru că, nu-i așa, ei intră în politică, iar Popooorul plătește.

Organul în plus, cum adică ce?

Exercițiu de imaginație: Încercați să vă deconectați atenția de la cuvinte, atunci când vă vorbește cineva. E mereu un ton acolo, care face muzica și care nu poate fi ascuns.

by -
0 905

Ai văzut trilogia – varianta extinsă- de cel puțin 50 de ori. Ai citit cărțile de vreo 5 ori. Și ai fost surprins de fiecare dată. Știi toate replicile. Deși Denethor, fiul lui Ecthelion, te cam calcă pe nervi, trebuie să recunoști: e un tip amuzant. Mai ales când primește un dos de băț peste cap. Există mai multe semne care dau de înțeles că s-ar putea să fii un LOTR freak:
 
Când  trebuie să dai clasica explicație „it’s not you, it’s me”:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
Când bunica ta e intrigată de noul tău telefon/aparat foto/laptop/uscător de rufe:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
La întâlnirea de 10 ani:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
Dacă întârzii la o întâlnire:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
Când te afli într-un local plin ochi, ai prins un loc fain la o masă și trebuie să te duci la Mr Toilet. Îi spui unuia din gașcă:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
Când vezi o pisică pe care-ți vine să o mănânci de drag:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
Ultima zi de lucru, înainte de concediu:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
Ești într-un compartiment, în tren și observi că o persoană de afară privește cu jind înăuntru, în căutarea unui loc liber:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
E duminică seara. N-ai hârtie igienică. Toate magazinele sunt închise. Non-stop-ul este la 3 km. Barul tău preferat este și el închis.

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
După o iarnă lungă și rece:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
Dacă mergi la pădure, la picnic, împotriva voinței tale:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
Ieșind dimineața devreme, observi că răsăritul soarelui a colorat cerul în roșu. Sau portocaliu.

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
Dacă ți se strică laptopul/calculatorul/telefonul/aparatul foto/mașina de spălat:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
Când ți se rupe fermoarul de la pantaloni în public:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
Pe scaunul dentistului sau înainte de licență:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
Mesaj pentru frigiderul tău:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
Când iei antibiotice și prietenii te îmbie cu o bere:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
Călare pe bicicleta bunicii tale, înspre piață:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
Pe scaun, într-un rollercoaster de lemn care scârțâie din toate șuruburile:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
Ești într-un SH și vezi o pereche de bocanci ieftini, mărimea ta:

semne că s-ar putea să fii LOTR freak

 
I guess that concludes negotiations, vorba lui Gimli.

by -
1 1096

Unii spun că lumea nu prea mai citește în ziua de azi. În sensul pierderii unei după-amieze, colindând paginile unei cărți perfecte, pe care să o savureze frază cu frază până la capăt. Felul grăbit în care vrem să știm TOT într-un timp minim ne transformă, de multe ori, în superficiali și nerăbdători. Iată ce fel de cititori putem fi în funcție de modul în care citim:
 
1. Cititorul împrăștiat

Adoră să citească. Citește. Citește. Citește. Începe cărți noi înainte de a le termina pe cele pe care le are în mână. Are o memorie bună și de aceea le întrerupe prin semne de carte, în același mod în care alții întrerup episoadele unui serial. Unii l-ar numi un dezordonat haotic, dar de fapt, în mintea lui, totul e o mare bibliotecă.

cum citim vanturalume

2. Cititorul zgârcit

Este cel care nu se îndură să lase din mâini o carte nici dacă e cea mai proastă carte pe care a putut-o citi până atunci. Se va enerva pe parcurs. Îi vor sângera ochii în fața frazelor stufoase și încâlcite, dar nu va renunța. Cititul este pentru el, de cele mai multe ori, o datorie. Dacă tot a dat banii pe cartea aia, măcar să o citească până la capăt. După asta se va lăuda în fața prietenilor că a citit o porcărie scrisă de un autor de tot rahatul.

cum citim vanturalume

3. Cititorul barbar

Își ia cărțile peste tot. Are câteva preferate pe care le recitește de câte ori are timp. În valize, rucsac sau geanta de plajă, cărțile pe care le târăște după el au coperțile scorojite, paginile galbene sau lipicioase și colțurile îndoite. Îți dai seama care e citatul lui preferat după numărul de fraze subliniate dintr-o pagină.

cum citim vanturalume

4. Cititorul ordonat

E opusul cititorului barbar. În copilărie citea toată lista cărților propuse la școală de profa de română. În ordine. Ajuns adult, preferă să se concentreze pe intriga unei singure cărți la un moment dat. Abia după ce o termină se îndură să colinde librăriile sau anticariatele după alta.

cum citim vanturalume

5. Cititorul grăbit

Este cel în pielea căruia ne aflăm cu toții atunci când răsfoim paginile de internet. Cititorul grăbit scanează. Se oprește asupra frazelor interesante sau îngroșate și revine. Sau trece mai departe, la următorul articol, citind în zig-zag.

cum citim vanturalume

6. Cititorul ocupat

E o deosebire între a fi ocupat și a fi grăbit. Cititorul ocupat este cel care cumpără sau împrumută mai multe cărți deodată și le uită pe raftul din sufragerie sau în dormitor câteva săptămâni. Când, în fine, ajunge să le citească, regretă că nu le-a citit mai devreme. Acest tip de cititor este coșmarul oricărui bibliotecar, pentru că mereu întârzie să returneze cărțile împrumutate.

cum citim vanturalume

7. Cititorul superficial

Nu știu dacă se poate numi cititor. Judecă toate cărțile după coperți. E cel care le cumpără pentru a umple un colț al camerei. Pentru el, cărțile sunt obiecte de decor. Citește rar. Preferă să-și pirateze filmul Doctor Jivago, pentru ca apoi să le spună celorlalți că a citit cartea, chiar dacă nici nu a deschis-o vreodată.

cum citim vanturalume

8. Bibliofilul

E un cititor preocupat foarte mult de aspectul cărților care vor face parte din biblioteca personală. Se deosebește de cititorul superficial prin faptul că citește. Mult. Niciodată, însă, nu cumpără o carte nouă fără să o fi citit în prealabil, împrumutată din altă parte.

cum citim vanturalume

9. Anti-Cititorul

E cel care te întreabă cum să combată plictiseala teribilă în care s-a adâncit. Dacă îi recomanzi să citească o carte îți va spune că cititul i se pare o pierdere de vreme. În plus, citise el o carte prin școală și nu i-a plăcut. Dacă un anti-cititor reușește să citească subtitrările serialelor de la TV, e lucru mare. După o vreme se va plictisi și te va bate la cap din nou.

cum citim vanturalume

10. Cititorul selectiv

Este cel care a ales un anumit domeniu, o anumită perioadă din istorie sau un anumit stil narativ și citește doar despre asta. Este inginerul care nu-și scoate nasul din cărțile tehnice sau criticul literar care și-a construit cariera pe spinarea lui Eminescu. E ultra arogant și crede că doar lucrurile despre care citește EL sunt interesante. Cine îndrăznește să se arate interesat de altceva nu va face parte din grupul lui de prieteni.

cum citim vanturalume

11. Spiritul liber

Opus cititorului selectiv, este adultul sau copilul care citește de toate. Fără să țină cont dacă sunt povești pentru copii sau pentru vârste mai mari. Azi e Tolstoi, mâine e Lewis Caroll. Jules Verne și Kafka în paralel. Îi pasă prea puțin de ce anume se citește prin jur. Citește, din pură plăcere, tot ce îi cade în mână. Dacă îl cucerește prima frază, va termina cartea înainte să se uite pe copertă la numele celui care a scris-o.

cum citim vanturalume

 
În tren, sub plapumă cu lanterna, într-un copac, pe budă sau trântiți pe podeaua unei librării, atunci când ne intră în viață o carte bună, Lumea din noi se oprește pentru o clipă și apoi se lărgește. Doar cât să putem spune: ”Hei! N-am mai simțit așa o aromă până acum.”

De fapt, câți cititori atâtea moduri. Tu cum citești?