DIN EXPERIENȚĂ

by -
0 556

mother of cats

Cum e la Naștere

Dureros, năclăios, obositor și enervant. Dacă ai norocul să ajungi la timp și să ți se administreze un calmant, atunci doar năclăios, obositor și enervant. Enervant datorită viitorului tată, care se fâțâie pe lângă tine și uită să facă orice lucru util. De fapt, le uită pe toate. Scapă cheile mașinii de vreo 2 ori înainte să porniți la drum, uită să aprindă farurile când afară e beznă, îi moare mașina la prima intersecție, iar în locul genții de spital, aduce o galeată și o pălărie. În linii mari, e mai varză decât ești tu. Cu toate acestea îi ramân încă în minte indicațiile despre cum sa respiri corect în trafic, în timpul unei contracții, ceea ce e enervant.

Ce nu ți se spune înainte de naștere este cum este aia o contracție. Așa, în cuvinte simple. Ajunsă la soroc, reușești să pui contracția în cuvinte, nu tocmai demne de menționat într-un articol despre părinți și copii.
În același timp, înjuri de mama focului toată industria care gravitează în jurul maternității pentru că, indiferent câte râuri de cerneala s-ar consuma în sfaturi și trucuri pentru o naștere ușoară, când vine marele moment nu te încălzesc cu nimic. Dacă e o șmecherie pentru o naștere ușoară, aceea este să nu i te împotrivești prea mult. Instinctul de mamifer preia controlul și salvează ziua cu aceeași dezinvoltură cu care ajută publicul feminin să nască de milenii încoace, pe aceleași căi.

Somnul

De fapt absența lui. Uită de 8 ore de somn neîntrerupt terminat în REM. Când devii proaspăt părinte, începi să te miști prin lumea asta ca printr-o pâclă în care îi distingi pe alții ciudat, ca pe niște imagini ondulate, date cu încetinitorul. Pruncul vrea mâncare o dată la două ore, așa că fă bine și încarcă-ți bateriile de dinainte.

Ai răbdare: la fel ca toate, și nesomnul se învață. Așa înveți să dormi în picioare și, după vreo două săptămâni, nu îți mai lași periuța de dinți în congelator, punga cu mazăre congelată în sertarul cu șosete și detergentul de vase în tigaia încălzită.

Alăptatul

Laptele matern nu vine în urmatoarea secundă după ce pruncul a văzut lumina zilei. Asta e una. Cealaltă chestie pe care nimeni nu ți-o spune e că alăptatul doare la început. În toate reclamele vezi imaginea ideală a mamei alăptând pruncul, înconjurată de porumbei ai păcii, însă adevărul e că doare. Până când pruncul se obișnuiește cu tine și tu cu el.

Și iar dintre atâtea sfaturi de pe youtube sau de pe bloguri pentru mămici, cel mai bun este să lași lucrurile să meargă în voia lor și să te încrezi în instinct – lucru greu de crezut în această eră a emisferei stângi în care trăim.

Plânsetele

La început, până să-ți dai seama de ce plânge pruncul, poți trece prin momente stresante. Copilăria ta e la milenii depărtare și rar îți mai aduci aminte pentru ce plângeai tu de se scuturau barierele universului. Când pruncul e sugar de meserie, plânge de regulă din 4 motive: foame, scutec murdar, gaze sau colici, somn. Pe ultimul îl vrea legănat la tine în brațe.

Am auzit multe guri spunând că un copil mai trebuie să și plângă și că nu trebuie răsfățat și luat în brațe prea des. Mi s-a părut de la început o prostie. Dacă nu îl iei în brațe acum, atunci când? Dacă nu îl răsfeți acum, atunci când? Dacă nu îi ești alături acum, la început de drum, când are ochii așa de noi și se uită la tine ca la zâna zânelor, atunci când? Totul începe acum, în subconștient. Afecțiunea arătată azi pune baza adultului de mâine.

Dilatarea timpului

Cine se mai indoiește de relativitatea timpului, când devine proaspăt părinte își dă seama de ea instantaneu. Azi te aflai în spital, urlând pe coridoare, în timp ce infirmiera alerga să-ți aducă scaunul cu rotile, 5 minute mai târziu ai deja un prunc de câteva luni, care se schimbă de pe o zi pe alta și e atent la tine ochi și urechi.

Îți dai seama, vag, că puți.

N-ai mai fost sub un duș de câteva zile, n-ai mai scris un mail normal, n-ai mai ieșit la o plimbare, un cinema, un concert, o prelegere.
Și puți.
Așa îți dai seama de relativitatea timpului.

La pediatru

Ajungi la ușa lui din te-miri-ce motiv. Că are scutecul plin cu ceva galben-portocaliu. E normal asta?
Pediatrul te privește plictisit și îți răspunde că da.
A doua zi, pruncul începe să sughita vârtos. E normal asta?
Pediatrul își rotește ochii a lehamite, dar rezistă pe baricade.
A doua săptamână se ascunde de tine. Îl lasă pe rezident să îți descurce ițele paranoice.

Grijile

mother elephant

Nimeni nu îți spune că atunci când devii părinte, îți poți face atâtea griji. Griji transcedentale: Dacă te potrivești pentru meseria asta de părinte, dacă faci o treabă bună, daca n-o să îi lași cine știe ce traume pe care ți le-au lăsat și ție alții. Când devii părinte de la o zi la alta, un noian de griji constante se țes în jurul tău: uite în ce lume trăim. Va face față? Cum se va descurca, așa de mic în lumea asta?

Și știi că suntem cu toții mici în lumea asta mare, însă durerile, supărările sau tristețile lui te dor înzecit.

La primul vaccin mai că faci stop cardiac.

Nu vrei să fie exemplar, nu vrei să fie primul la școală, sau ales președinte. Îl vrei doar fericit și mulțumit. Unii oameni găsesc asta imposibil în lumea în care trăim, pentru alții aceste atribute sunt ridicol de ușor de dobândit.

Tu vrei sa vină într-o zi și să spună: Cât de simplă este fericirea mea.
 
 
 
 
 

 pastile-revelatoare-placa-dentara

Am încercat și eu tabletelea astea magice care îți dezvăluie o latură bizară a dinților tăi – cu placă roz – și nu am fost foarte impresionat. Dacă ți-e prea greu să te holbezi la dinții tăi și să vezi că, într-adevăr, există zone mai galbene decât altele, atunci pastilele astea, care-ți transformă pentru o clipă zonele neglijate într-un circ, te vor ajuta, cel puțin pe moment, să te speli cum trebuie pe dinți.

Am încercat cu toții să-l convingem și pe Titus Motanul să încerce. Aparent, preferă metodele tradiționale de neglijat lumea. Și placa dentară.

paro plak tablete revelatoare placa

Așadar, mi-am luat de pe Interneți niște Paro Plak. N-a fost mult, vreo 15, 16 lei, 10 bucăți. Am respectat modul de utilizare (se ține pastila în gură timp de 1 minut până la dizolvarea completă, se clătește gura cu apă timp de 30 de secunde, apoi se periază bine porțiunile colorate). Personal, am ținut pastila mai bine de un minut. Mai bine de 3 minute.

Et Voila!

*insert creepy smile*

pastile revelatoare placa dentara

by -
0 2171

aparat dentar timisoara

După lupte seculare care au durat două decenii, iată-mă cu inima-n dinți și cu portofelul pregătit pentru cea mai mare schimbare din viața mea, de la căderea dinților de lapte și până în prezent. Când vine vorba de mers la doctor, toată viața mea am fost o lașă. N-am să învinovățesc pe nimeni pentru această fobie a mea și n-am nicio problemă în a recunoaște că am fost o lașă. Încă sunt. Și am să fiu în continuare pentru că dacă n-aș fi, n-aș fi eu. Și nici nu aș povesti.

La recomandarea doamnei ortodont, am mers pe varianta clasică (aparat metalic) care este cea mai eficientă soluție, dar și cea mai rapidă față de variantele estetice. Mi-a explicat de ce e cea mai eficientă variantă (ceva legat de frecarea metal pe metal versus frecarea metal pe alt material – pentru că sârma e de metal și în cazul aparatelor estetice), însă (rușine să-mi fie) am uitat ce a spus pentru că eram prea emoționată. There, I said it.

Day 0
02.02.2016

Am început tratamentul ortodontic la 7 jumătate seara. Nimic ciudat, în afară de faptul că simt că ceva îmi pune presiune asupra dinților, de parcă aș avea nasturi lipiți pe ei. Când am ajuns acasă, m-a pufnit puțin plânsul. Îmi era greu să cred că voi sta doi ani cu fierul ăsta în gură. În cele din urmă mi-am revenit. Hai că nu-i capăt de lume! mi-am zis. Doi ani nu e chiar așa mult. A fost o seară lejeră. Atât de lejeră încât mi-am spus, cu multă aroganță, că am scăpat incredibil de ieftin dacă se simte așa un aparat dentar. Ba chiar am mâncat normal, o salată de ton cu legume. Mi-a plăcut. A fost cea mai bună salată din lume.

În timpul nopții m-au apucat durerile de măsele (măselele din spate) și de cap. Mi-am blestemat clipele de fericire în care am mestecat așa cu poftă din roșiile alea cherry din salată. N-am luat niciun medicament pentru durere. La urma urmei, nu era o durere insuportabilă, ci doar puțin sâcâitoare.


Day 1
03.02.2016

M-a durut toată ziua capul, așa că am lucrat azi de acasă. Îmi simt dinții amorțiți, nu pot să mușc, iar dacă o fac, mă dor. Ca dracu’. Mă spăl normal pe dinți. Norocul meu e că am fost inspirată să-mi cumpăr un Waterpik (am tot auzit că e aur la casa omului și, într-adevăr, este.)

Am încercat să mănânc niște bacon feliat. Am făcut-o, dar mi-a fost greu să îmi scot bucățile de carne dintre brackets. Încă mă doare capul, încă mă dor măselele din spate. Încă îmi simt dinții amorțiți. E ciudat sentimentul ăsta de amorțeală.

Doctorița mi-a spus că am să simt că am dinți în gură, dar eu simt că nu am. E cam greu cu mâncatul și mi-e fantastic de ciudă că nu m-am îndopat cu fistic înainte să merg la ortodont. Având în vedere că am niște canini prost crescuți, am impresia că aparatul dentar nu face decât să accentueze problema asta. Sârmele stau stramb, iar când rânjesc, mi se pare ca semăn cu un uruk-fuckin-hai. This fuckin’ blows.

Day 2
04.02.2016

E prima zi la lucru, toți colegii m-au rugat să le arăt aparatul meu dentar, mi-au spus că o sa fie bine, că nu arată rău. Dar eu știu că arată ca dracu’. Alți oameni, înainte să-mi pun aparatul, m-au întrebat la ce îmi trebuie, că nu se vede. Eu cred că replica aia cu „nu se vede” e varianta politically correct de la „în sfârșit îți pui aparat dentar, că arăți ca mama dracului!”.

Momentan, mă simt ca negrii ăia din videoclipurile hip-hop, care își lipesc metal pe dinți. Mă simt ca La Forge din Star Trek. Mă simt ca the Terminator. Mă simt de parcă aș purta o armură. E aproape ora prânzului și începe să îmi fie foame. Ce să mănânc, ce să mănânc?

Update: still hungry
Update: Am mâncat o supă cremă de ciuperci. Mi-a fost puțin cam greu să deschid gura. Și da, am uitat să îmi iau cu mine o periuță de dinți pentru la lucru.
Update: Trebuie să îmi iau cu mine o oglindă mică, să mă pot holba cum trebuie dacă mă aflu într-un bar și n-am unde să verific „starea vremii”.

Day 3
05.02.2016

Azi noapte, nu știu din ce cauză, aveam tendința să mușc în somn, motiv pentru care mă cam dor dinții azi. Când merg pe stradă, mi se pare că mi se fâlfaie dinții în gură și nu e prea plăcut. Dacă vorbesc (evident că nu vorbesc singură pe stradă), simt că se mișcă. Și dacă mai bate și vântul, e și mai și. E o senzație tare, tare nasoală.

Am mâncat de dimineață o omletă, să nu fiu nevoită să mănânc azi la lucru – mestec greu și în plus, am nevoie de privacy până mă obișnuiesc. În rest, la fel ca și ieri, îmi simt dinții amorțiți în continuare. Când îmi ating dinții de jos (care încă nu au aparat) de cei de sus, cu aparat, doare. Nu doare rău, dar doare suficient cât să mă întreb dacă nu cumva au picat.

Update: am mâncat o negresă cu fructe de pădure. A fost horror.

Day 4
06.02.2016

Azi e la fel ca și ieri, cu excepția faptului că nu mă mai doare nimic dacă nu mestec. Încep să îmi simt măselele din spate. Cu puțin noroc, poate îmi revin simțurile și în cazul dinților din față. Partea bună e că nu am probleme când mă spăl pe dinți și nu doare deloc dacă îmi ating dinții cu periuța.

Dorm cu gura deschisă uneori. Probabil că o făceam și înainte, dar acum o fac în mod conștient pentru că buzele mele se sprijină în brackeți când stau cu gura închisă, iar asta înseamnă că s-ar putea să mă trezesc iritată. La propriu.


Day 9
11.02.2016

Azi e prima zi când e mult mai bine. Încă îmi simt dinții amorțiți în față – primii doi dinți mai precis. Am dificultăți în a mesteca mâncăruri elaborate, îmi rămane mâncare în spate, între bracket și gingie and it fuckin’ sux. Dar am un noroc chior cu Waterpik care mă ajută foarte, foarte mult.

waterpik timisoara aparat dentar
sursă imagine


Day 17
18.02.2016

De vreo trei zile mănânc aproape normal. Evident, nu mănânc nimic tare, nimic crocant, nimic ascuțit. Mă dor măselele dacă mestec agresiv. Încă îmi simt dinții din față puțin amorțiți. Nu mult, nu așa ca la început, dar încă îi simt de parcă nu sunt încă ai mei. Am încercat înca de la bun început să nu folosesc ceară dentară. Brackeții din spate mi-au iritat puțin obrazul drept, dar nu e capăt de lume. Deși pot să mănânc aproape normal, mănânc foarte puțin, uneori mănânc un iaurt dimineața, iar apoi mai mănânc după 6 seara.

În prima săptămână simțeam că îmi e foame încontinuu, simțeam nevoia să mănânc non-stop. Acum mi-e okay dacă mănânc dimineața și seara. Cred că fiecare își formează un program, în funcție de stilul de viață și posibilități. Există zile când mănânc și la birou, însă de obicei mănânc singură – mi-e mai confortabil așa, până reușesc să trec de complexul ăsta și de veșnica întrebare: oare mi-a rămas ceva între brackeți? Oare se vede? Oare e scârbos?

Day 24
29.02.2016

Astăzi am fost la doctor să-mi schimbe elasticul și să-mi spună ce se mai întâmplă la mine în gură. Aparent, dinții mei au început să se miște. Încă nu se știe dacă am nevoie de o extracție au ba. (eu încă nu am observat nicio schimbare, dar hey, who am I to contradict the orthdontist?). Cel mai speriată am fost de igiena orală – abia am așteptat să ajung la ortodont să se uite mai bine decât o fac eu acasă și să-mi spună dacă mă spăl cum trebuie.

Mă spăl cum trebuie.

În prima săptămână, așa cum am precizat mai sus, m-am spălat normal pe dinți, însă a fost destul de complicat să folosesc ața dentară pentru că aveam dinții (dinții din față) și amorțiți și sensibili. Dacă foloseam ața, mă dureau, dacă nu o foloseam, nici nu îi simțeam – simțeam doar cum îmi bate vântul printre ei.

Evident, cu Waterpik e altă experiență, mai ales la viteza 10. În primele zile am folosit dușul bucal la viteza 6, dar cu timpul m-am obișnuit și cu 10. And I regret nothing.

Așadar, azi mi-a schimbat elasticul. N-a fost rău, n-a durut, a fost doar puțin neplăcut când a îndepărtat elasticul vechi. Mă revăd cu doamna ortodont peste 3 săptămâni. Până atunci, nu cred că vor interveni schimbări de stare de spirit.

Concluzie

Prima lună cu aparat dentar nu doare mai rău decât o durere de măsea normală. Primele două săptămâni au fost grobiene, apoi totul a mers ca uns. Aș fi putut să folosesc ceara dentară, însă nu cred că sunt așa papă-lapte încât să nu suport o mică zgârietură în obraz. Ideea mea a fost să nu devin „dependentă” de ceară și să-mi obișnuiesc obrazul cu noul stil de viață. Totul s-a rezolvat cu niște ceai de gălbenele.

În ceea ce privește dieta, pot să spun că am slăbit vreo 2 kilograme, dar nu mă plâng. Mi se pare că mănânc ceva mai sănătos. Pot să mănânc acum, la 24 de zile după, aproape normal. Evident, evit fisticul, chipsurile și tot ce înseamnă crocant, nu mușc din nimic, ci rup, nu mă mai port cu friptura ca un sălbatic, ci o tratez ca pe un pui de pisică.

Cred că fiecare om își găsește un echilibru și învață să se adapteze la schimbări.
Multă lume stă și se holbează în gura mea când vorbesc. La început m-am simțit puțin complexată, acum mi se pare că oamenii care stau și se holbează la aparatul meu sunt niște idioți. Până la urmă, un aparat dentar nu e mară brânză.

by -
0 907

Nu ne plac greșelile. Încă din fragedă copilărie suntem îndrumați în a le evita. Greșelile aduc note mici, lovituri la palmă cu liniarul, urechi alungite și pedepse acasă din partea părinților. Un fel de: „Învață ce-ți spunem noi și n-o să te batem”.

Odată cu trecerea timpului, ajungem să asociem greșelile cu modul diferit de a face lucrurile și ne transformăm în adulți scorțoși, rigizi, cu imaginația sterilă, intoleranți și îngroziți în fața schimbărilor. Suficient de bine îndoctrinați pentru a trage de urechi și a pedepsi generațiile viitoare. Un fel de : „Așa m-au învățat pe mine, așa te învăț și eu”.

Privind în urmă, care dintre voi își mai amintește de o lecție de biologie învățată de frica profesorului? Sau despre ce era vorba în manualul de geografie economică, plin de date expirate? De ce binomul lui Newton e așa cum e și nu altfel? Sau la ce folosim azi logaritmii?

Imaginile care îmi vin în minte cel mai des, când mă gândesc la anii de școală, sunt legate de cum se scot balamalele unei porți încuiate pentru a evada din clasă, cât e de recomandat să NU se uite o plasă de mere în pupitru, timp de o săptămână, pentru că unii profesori ar putea trage concluzia greșită a unei alcoolemii, ce forțe de rupere acționează atunci când doi elevi trag de clanța unei uși, în direcții opuse și cum se distribuie presiunea în lapte-gros.

Odată cu trecerea timpului , ajungem să asociem greșelile cu modul diferit de a face lucrurile și ne transformăm în adulți scorțoși, rigizi, cu imaginația sterilă, intoleranți și îngroziți în fața schimbărilor. Suficient de bine îndoctrinați pentru a trage de urechi și a pedepsi generațiile viitoare. Un fel de : „Așa m-au învățat pe mine, așa te învăț și eu”.

Începuturile celor mai mari caricaturiști au avut loc în ultimele bănci din clasă, pe ultimele foi ale caietului de matematică. Cei mai mari poeți au început prin a trimite bilețele cu inimioare pe ascuns. Cele mai mari despărțiri s-au produs atunci, din cauza unei cratime greșite. Cei mai mari scenariști au început inventând cele mai originale scuze pentru evitarea temei de casă și cei mai mari chimiști au produs cel puțin o explozie în laboratorul școlii.

Gândiți-vă: ne amintim „greșelile”. Jocurile pe care le-am descoperit singuri. Genunchii juliți sau călimara de cerneală răsturnată pe cămașă. Chiar de pedepsele adulților scorțoși, rigizi și cu imaginația sterilă, ne amintim zâmbind.

Ar fi o abordare interesantă, în învățământul românesc, introducerea unei materii în care examenul final să fie găsirea celor mai originale demonstrații „greșite”. O astfel de metodă există, de altfel. Se numește, în matematică, metoda reducerii la absurd. Ce educativo-distractiva ar fi punerea ei în aplicare, cel puțin o dată pe săptămână!

Iată un clip despre cum să torni greșit apă într-un pahar. Umor sau doar o metodă nouă de-a învăța? Sau, de ce nu, amândouă?

 

by -
2 885

prima masina

Există câteva lucruri de știut înainte de prima mașină. Pentru început, încearcă să ții cont de punctele de mai jos:

1. La ce îți trebuie

Pe mine mă duce la servici. Pentru că nu prea există autobuze prin zona mea. În plus, n-am un job care mă țintuiește, tot timpul, de un scaun, în fața unui calculator. Câteodată sunt într-o mișcare săptămânală prin oraș sau în împrejurimi, astfel că un vehicul cu 4 roți mă scutește de milogeala din fața colegilor și de stresul că nu voi ajunge la timp acolo unde vreau.

 
2. Costul

Nu mă refer la prețul mașinii din magazin, ci la COSTUL TOTAL pe care îl presupune achiziționarea ei.

2.1 Uită-te bine în fișa tehnică. La CONSUM (litri la suta de kilometri). Și la CAPACITATEA DEPOZITULUI DE COMBUSTIBIL (litri)

Să facem câteva calcule, să înțelegi de ce:

Un depozit de 35Litri, la un consum de 7litri la 100km, te poate ține în jur de 500km (depinde și cât de vitezoman ești și cât de mult îți place să apeși pedala de accelerație). Dacă folosești mașina doar pentru servici și locuiești, de pildă, la 20km distanță, atunci, e nevoie să umpli rezervorul cam o dată la 2 săptămâni. Ceea ce e foarte bine.

2.2 Dacă îți cumperi o mașină second hand e nevoie să treci pe la un atelier. Să verifici dacă totul e în regulă și nu există pericolul de-a pierde o roată pe drum.

Nu te lăsa orbit de aparențe: că are climă nu știu de care, GPS încorporat cu luminițe colorate, că e roșie, decapotabilă, iar cel care o vinde a dotat-o cu boxe de stadion în portbagaj. TOATE ASTEA SUNT ZERO dacă motorul, cutia de viteze, cureaua de distribuție, telescoapele și frânele nu se află în perfectă stare. Așa că o vizită la un atelier de mașini e la mintea cocoșului.

2.3 Asigurarea – un cost pe care trebuie să îl plătești. Dacă ești șofer începător, asiguratorii te vor tunde de bani. Gândește-te bine dacă să-ți cumperi mașina, în primul an de condus, pe numele tău. O poți trece pe numele unui prieten, al fratelui mai mare, mamei, tatălui, dacă sunt șoferi cu experiență, și tu poți intra ca secund pe asigurarea lor.

2.4. Din categoria Costuri Obligatorii fac parte: înscrierea în circulație și impozitul pe mașină. Interesează-te care sunt legile în vigoare (că se schimbă mai des decât își schimbă politicienii șosetele și săpunul personal).

Aici și aici ai două linkuri utile.

 
3. Mărimea și tracțiunea

Mărimea și tracțiunea afectează consumul. Mașina mare și tracțiunea pe toate roțile (4X4) duc implicit la un consum mare. Dacă îți iei mașină, pentru a urca zilnic, până la Babele și Sfinxul, e ok. Dacă lucrezi în oraș și e nevoie să te miști rapid, o mașină cu tracțiune pe roțile din față, mică și ușor de parcat e cea mai bună decizie (părerea mea).

 
4. Sistemul de ABS

Nu te uita, ca mâța în calendar, la ce-i aia sistem ABS. Că probabil ai învățat la partea teoretică înainte de examenul de conducere. Pe scurt, sistemul ABS evită să derapezi atunci când frânezi brusc. Roțile nu se blochează dintr-o dată și, dacă e puțin mai ploios afară, nu patinezi aiurea pe șosea. Asta înseamnă că nu pierzi controlul asupra direcției.

E mai util să ai mașina echipată cu așa ceva decât cu luminițe de discotecă.

 
5. Motorină vs Benzină

Sunt sisteme diferite. E mult de spus aici. Pe scurt: cel pe motorină consumă un pic mai puțin.

Mă amuză când se introduc norme noi de emisie pentru mașini. Care se schimbă de la un an la altul și care sunt din ce în ce mai drastice pentru producătorii de motoare. Principalii contaminatori sunt cei statici: fabricile petro-chimice sau oricare altele – dotate cu hornuri înalte prin care scuipă fumuri în atmosferă.

 
6. Mașina electrică sau hibridul

Asta e cazul frumos și ideal. O mașină pe curent sau care merge pe un sistem mixt: motorină-curent. Deocamdată costurile sunt ridicate pentru o mașină pe curent din cauza acumulatorilor și al numărului scăzut de stații de alimentare. Dar încet, încet ne îndreptăm înspre asta.

Mă opresc aici. Deocamdată.

Gândește-te bine înainte de prima mașină. Pentru că libertatea atrage întotdeauna după sine și multă responsabilitate.