CARIERĂ

by -
0 1372

intrebari job

Cred că am pățit-o cu toții: ne-am dus la un interviu cu gândul că sigur nu ni se vor pune întrebările clasice și că sigur intervievatorul ăla este mai creativ decât un driopitecus. Ei bine, greșit. De cele mai multe ori, se-ntâmplă fix așa: ajungi acolo, apare o tipă care se holbează la papucii tăi, te duce într-o încăpere, te poftește pe un scaun, se proptește pe scaunul din fața ta, spune trei vorbe despre companie și despre poziția pentru care ai aplicat, apoi începe să te-ntrebe aia și aialaltă în timp ce se holbează la toate defectele tale fizice sau dacă nu ți-a rămas mac între dinți.

1. Povestește-ne despre experiența ta.

E normal să fii întrebat asta. E mult mai normal decât să fii întrebat ce calități și defecte ai. Dacă ai experiență cu carul, ai putea povesti despre un proiect sau mai multe proiecte de suflet. Dacă nu ai experiență și nici nu știi cum să justifici timpul pierdut aiurea, poți povesti despre câteva proiecțele personale. Sigur ai așa ceva. Sigur ai învățat ceva din ele. Subliniază faptul că ești o fire curioasă, care vrea să cunoască multe și că ai avut o perioadă de tranziție în care ai experimentat, înainte să îți stabilești o direcție.

2. Ai întrebări?

De multe ori, oamenii pleacă de la un interviu fără să mai întrebe ceva. Își amintesc, în cel mai rău caz, acasă, când faptul e consumat. Dacă nu ai întrebări pentru că nu îți vine absolut nimic în minte, ai putea aplica metoda inversă. Pune și tu întrebări stupide: care sunt calitățile companiei? care sunt defectele companiei? Așa cum am zis mai demult, unde se vede compania în 5 ani? Care sunt highlight-urile companiei? Cu se se laudă cel mai mult? De ce a plecat persoana care ocupa poziția pentru care ai aplicat tu? Dacă nu ai reușit să răspunzi la întrebarea: care sunt așteptările tale salariale?, acum e un moment bun în care s-o-ntorci? Ce știe angajatorul despre tine? Poți să le spui că nu e voie să citească de pe foaie.

3. De ce ai plecat de la jobul anterior/de ce vrei să pleci de la jobul actual?

Dacă vrei să ieși cu basma curată, ideal e să nu dai un răspuns concret. Chiar dacă îți urăști foștii angajatori din toată ființă, dă-i încolo. Ai plecat și gata. Privește partea plină a paharului – povestește despre lucrurile pe care le-ai învățat acolo, despre colectiv (sigur ai avut măcat un coleg de treabă), despre atmosferă, despre motivația ta etc. Și nu pomeni despre bani. Chiar dacă ai primit un salariu de mizerie, e mai bine ca acest aspect să rămână doar pentru tine.

Mai degrabă spune că ai atins cota maximă acolo, că aveai nevoie de schimbare, că ești pregătit de o nouă aventură. Sau poți spune că până să afli de poziția pentru care ești aici, la interviu, nici nu te gândeai să pleci. E important să fii sincer, dar e la fel de important să știi că unele lucruri nu se menționează.

4. Care îți sunt așteptările salariale?

Se spune că cine spune primul suma, este și cel care a pierdut. Dacă tu spui o sumă mult prea mare, iar compania nu are de unde să te plătească, va renunța la tine. Dacă spui o sumă mai mică decât ai avea în plan, înseamnă că nu dai doi bani pe tine. De ce ar trebui să dea ei?

În orice caz, de avut niște așteptări tot trebuie să ai. Nu vrei doar să-ți plătești chiria, cheltuielie și să-ți cumperi mâncare. Vrei să mai faci și o excursie pe ici-colea, să îți mai cumperi una-alta, să-ți încarci rezervorul la mașină – până la urmă, e treaba ta ce faci cu salariul, atâta vreme cât îți permite un răsfăț din când în când.

Fă o cercetare de piață. Află cum se plătește jobul ăsta și în alte părți. Nu fi nici prea modest, nici prea snob. Înainte să răspunzi la întrebarea asta, află mai multe despre care sunt beneficiile de care ai avea parte: reduceri la sală, la analize, la dentist, bonuri de masă, zile libere, flexibilitatea programului etc.

Dacă îți este rușine să spui o sumă, poți spune un interval. Între atât și atât, minim. Să nu te aștepți ca angajatorul să vină cu o ofertă. Rar se întâmplă asta și numai dacă are nevoie disperată de tine. Ceea ce nu este cazul. Nu vreau să te descurajez, dar balta e plină de pește.

Iată înca 5 întrebări care-ți pot pica la interviu.

imagine via

intrebari pentru interviu

Cruntul adevăr este că departamentele de Resurse Umane din multe companii urmează pașii clasici în recrutare. În loc să apeleze la creativitate în procesul de organizare a unui interviu, mulți specialiști (*cough cough*) fac precum strămoșii strămoșilor strămoșilor companiei la care lucrează: își iau foicica plină de cuvinte cheie pe care ar trebui să le audă și întrebările pe care să le pună și asta e.

Asta nu înseamnă că nu poți răspunde mai vesel la aceste întrebări triste.

1. Ce știi despre noi?

Am participat la un moment dat la un interviu. Nu, nu sunt specialist în recrutare, însă mi s-a oferit acest drept de a lua parte la el. Superiorul meu l-a întrebat pe cel în cauză ce știe despre companie. Omul, evident, nu știa nimic. Asta pentru că, no offence, imaginea acelei companii în online era varză, iar omul nostru, hai să-i zicem Ionică, își petrecea mai bine de trei-sfert din viață în mediul digital.

Ei bine, acest Ionică nu a stat pe gânduri și a răspuns prompt: „cred că pentru a înțelege și mai bine activitățile companiei voastre și pentru a-mi da seama mult mai bine despre care ar fi rolul meu aici și cum aș putea să vă ajut, aș vrea să-mi oferiți voi o descriere amănunțită a activității voastre.” Nu știu dacă a procedat sau nu bine, însă superiorul meu a fost mai mult decât încântat să povestească mai bine de o oră despre toate chichițele.

Nu te prezenta la un interviu chiar cu mâna îndesată în cotloanele întunecate. Nu trebuie să înveți ceva anume, ci să te documentezi puțin. Te va ajuta să te decizi dacă vrei, de fapt, jobul în domeniul acela sau nu.

2. Ce defecte ai?

Aceasta este o întrebare ridicolă și mă minunez de fiecare dată când aud că cineva a fost întrebat așa ceva la un interviu. Așa cum am pomenit în articolul anterior, ideal e să nu spui adevărul într-un mod brutal: nu eşti om de echipă şi preferi să lucrezi singur? Asta nu denotă că eşti inflexibil, ci metodic.

Părerea mea umilă este că nu există defecte sau calități, ci doar însușiri care afectează în mai multe feluri lumea din jur.

Nu demult am dat peste un caz: apăruse un coleg nou rupt din rai (pentru că, aparent, toți programatorii sunt rupți din rai și restul oamenilor, în comparație cu acești so-called nerds, sunt rupți în cur). Nu știu cum a reușit să treacă peste interviu, însă ulterior am aflat că omul era sociopat, că făcea topuri ale celor mai atrăgătoare fete din companie, că lua peste picior pe absolut toată lumea și că făcea web-chat. N-ar fi fost o problemă, că făcea web-chat, dacă un anumit filmuleț deocheat nu ar fi apărut online fix pe pagina de Facebook a companiei – don’t ask me how, I have no idea, el zicea că a fost un virus.

Cred că există suficiente tehnici prin care un intervievator își dă seama dacă un om îndeplinește anumite condiții sau nu. Totodată, trebuie să se gândească și la echipă – nu aduci un terchea-berchea care nu e capabil să se integreze într-un grup decât prin bătaie de joc. Din păcate, mulți specialiști în recrutare habar nu au de noțiunile de bază din pshihologie, inclusiv de importanța limbajului non-verbal.

3. Ce calități ai?

La fel cum am precizat mai sus, și aceasta este o întrebare ridicolă. Denotă faptul că, dacă nici măcar nu se chinuie să mai modifice întrebările clasice pentru interviu, compania nu va da doi lei pe tine, după ce te angajează.

În calitate de angajator, ai nevoie de un om sociabil, deschis, isteț, creativ, cu simțul umorului, proactiv și dedicat. De toate acestea îți dai seama pe parcursul interviului, că doar de asta șezi cu omul la masă o oră, la povești. În loc să pierzi timpul cu întrebări de rahat, mai bine detensionează situația.

De cele mai multe ori, un om nu este el când vine vorba de interviu. Poate e emotiv, poate e stresat, poate e foarte isteț, însă ideea interviului face din el un tolomac. Ia in calcul asta. Faptul că tu îți petreci toată ziua în aceeași încăpere luând aceleași interviuri de rahat, nu înseamnă că și el e foarte familiarizat cu locul și că se simte ca acasă.

Dacă el nu știe cum să destindă atmosfera, fă tu asta. Fii glumeț, fă-l să se simtă bine la tine „acasă”, chiar dacă ulterior îți dai seama că nu e ceea ce cauți. Un om își petrece jumătate din timp la lucru și jumătate în altă parte. Încearcă să-ți dai seama și singur ce hobby-uri are, ce face în timpul liber, pe unde iasă în oraș, ce muzică ascultă, dacă-i plac animalele, dacă îi plac drumețiile. Există tot felul de metode prin care să aflii și alte lucruri despre un om. Ca și experiență profesională, ei bine, de aia ți-a trimis CV-ul lui, nu? Ca să-l citești și să-ți dai seama dacă vrei sau nu să-l cunoști.

Dacă vorbim despre un job tehnic, îi poți analiza abilitățile printr-un test, la o a doua întâlnire.

Așa cum am spus și data trecută, cred că un răspuns la această întrebare stupidă este: „o pot aduce pe bunica să-mi scrie un eseu de elogii în timp ce-mi construieşte o statuie ecvestră.”

4. Unde te vezi peste 5 ani?

Ai putea să le răspunzi printr-o întrebare, cu aceeași monedă: unde vă vedeți voi peste 5 ani? Dacă un angajator are nevoie de un om stabil, la fel se-ntâmplă și în cazul celor care-și caută un job. Și ei au nevoie de stabilitate.

Îmi amintesc de un job pe care l-am avut: toate erau bune și frumoase, jobul în sine, colegii, mediul, faptul că era un program flexibil etc. Mai puțin faptul că nu era deloc stabil și că se practica o oarecare dictatură.

„Șeful” nostru tăia și spânzura. Lucra într-o schizofrenie continuă: azi avea o idee genială și angaja încă 5 oameni, mâine își dădea seama că ideea lui era cam proastă, prin urmare concedia 10 oameni sau îi punea pe part-time, ca să nu trebuiască să treacă prin dramele despărțirii. Până la urmă, oamenii s-au luat și au plecat pentru că un mediu grozav, niște colegi mirifici sau un job foarte fain nu-ți plătesc chiria și cheltuielile.

Așa că înainte să te decizi că „ăla” e jobul tău ideal, la compania „aia”, asigură-te cât poți că nu vor da ei falimentul în 5 ani.

Vezi și: Încă 4 întrebări care ți se pun la un interviu.

by -
0 1530

job

Dacă ţii neapărat să-ţi cauţi un loc de muncă şi să devii o cărămidă a societăţii – o cărămidă dintr-acelea care intră într-un anumit tipar, numit zid – iată câteva sfaturi pentru a trece sau nu de interviul pentru un job:
  1. Nu te comporta ca un iepure speriat
    Dacă te vor angaja crezând că eşti un iepure speriat, vor continua să te trateze ca pe un iepure speriat. Îţi vor aşeza în cârcă un bloc de proiecte „urgente” şi vor face din tine o  tocăniţă de iepure speriat. Cum le permiţi celor din jur să se comporte cu tine, aşa o vor face. Când vine vorba de a profita de slăbiciunile altora, majoritatea oamenilor nu dezamăgesc.
  2.  

  3. Primul interviu este prima impresie
    Indiferent dacă are loc într-un birou formal, pe o terasă, la un ceai sau pe skype, încalţă-te cu pantofii de încredere în tine şi prezintă-te fără frică. Da. Uşor de spus, ştiu. Există lume care poate simula o excelentă încredere în sine, dar adevărul este că toţi suntem cel puţin neliniştiţi atunci când vrem să lăsăm o impresie pozitivă cuiva. Mai ales dacă vrem să fim sunaţi sau contactaţi în perioada următoare. Această speranţă de viitor nu face decât să adauge mai multă presiune pe umerii tăi, prin urmare uită de ea şi de îndoielile care încep cu „Dar dacă?”. Şi chiar dacă pare greu de crezut, intervievatorul gândeşte la fel. De aceea concentrează-te pe momentul prezent, respiră profund şi vorbeşte calm. Nu doar că vei reuşi să linişteşti oamenii din jur, ci vei reuşi să te linişteşti şi pe tine.
  4.  

  5. Fii un erou
    Atitudinea ta trebuie să denote că poţi fi eroul care trece în spinare bătrânica, peste un râu de foc. Dacă a mai rămas în lumea asta o persoană care are nevoie de ajutorul tău, atunci tu eşti unicul erou din preajmă şi ar fi indicat să salveazi situaţia. E doar o şmecherie, menită să-ţi sporească încrederea în tine şi care, în cel mai slab caz, îţi dezlipeşti gândurile de la coada iepurelui speriat.
  6.  

  7. Nu-ți plânge de milă
    În cazul în care tocmai ţi-ai dat demisia din altă parte, te-au dat afară pentru că şeful era un cretin autentic sau pentru că pur şi simplu nu era locul tău acolo, nu pierde vremea scurtă a interviului, povestindu-ţi dramele vieţii. Intervievatorul va concluziona că eşti un plângăcios şi va răsufla uşurat că ţi-ai dat arama pe faţă aşa de rapid. În plus, când eşti în postura de crybaby tinzi înspre monolog. Un interviu nu e o discuţie cu prietena ta cea mai bună sau cu tovarășul tău de beție. Cineva care te angajează vrea o soluţie pentru problemele sale, nu alte probleme la pachet.
  8.  

  9. Nu-i vorbi de rău pe foştii şefi
    Chiar dacă ţi-ar plăcea să-i faci cu ou şi cu oţet, învaţă nişte eufemisme. E uşor, spui adevărul – prin urmare eşti credibil – şi testezi la rândul tău inteligenţa intervievatorului. Aici ajungem într-un punct cheie al interviului: cât e de „dăștept” intervievatorul. Deştept în sensul în care să ştie ce anume caută. Şi ştie ce anume caută atunci când ştie ce anume vrea. Fie vorba între noi, e dificil să găseşti oameni care ştiu ce vor, în ziua de azi. Am întâlnit un intervievator care s-a blocat, literalmente, crispându-se, după ce l-am întrebat cu ce pot să ajut firma dumnealui (trebuie să ştii ca întrebarea: „Cum crezi tu că poţi ajuta firma noastră”, e printre primele întrebări clasice ale unui interviu).
  10.  

  11. Fii perspicace și direcționează interviul
    În funcţie de cât este intervievatorul de „deştept” poţi alege abordarea conversaţiei. Dacă ai o anumită meserie pentru care ţi-ai tocit coatele, din vocaţie, în facultate, şi te intervievează cineva care e de aceeaşi meserie (cazul ideal),  probabil viitorul tău şef sau colaborator, ai un interviu uşor. Ştii ce ştii şi ce poţi face. Poţi vorbi degajat, în termenii pe care îi foloseşti în mod normal, fără să-ţi fie teamă că ţi se va lipi eticheta inginerească, de câine cu privirea inteligentă care nu ştie să discute. Când două persoane folosesc acelaşi limbaj, discuţia curge de la sine. Dacă vorbeşti cu cineva care nu ştie ce vrea, eşti în avantaj dacă îţi dai seama rapid de acest lucru. Dacă decizi că vrei un job în firma respectivă, tot ce trebuie să faci este să convingi omul că TU eşti soluţia.
  12.  

  13. Limbajul trupului. Fii atent la el
    Dacă omul ţine braţele încrucişate şi bărbia ridicată, nu-i a bună. E vremea să te domoleşti şi să te gândeşti rapid la ce ai fi putut spune de ar fi putut provoca o asemenea reacţie. Fii mai rapid decât el şi cere-i părerea. Gestul calmează apele şi face loc dialogului. Dar mai ales exprimă un lucru, şi-anume că nu eşti interesat, în mod egoist, să câştigi o dispută verbală, ci vrei clarificarea situaţiei şi găsirea unei soluţii comune care să avantajeze ambele părţi.
  14.  

  15. O întrebare de interviu clasic este: Ce calităţi crezi că ai?
    Când m-au întrebat asta le-am răspuns că dacă vor, o pot aduce pe bunica să-mi scrie un eseu de elogii în timp ce-mi construieşte o statuie ecvestră. Bunicile sunt foarte bune la aşa ceva. Asta a dus la câteva zâmbete şi apoi la un mic hohot de complicitate: „Şi a mea era la fel”. De-aici, intervievatorul şi-a dat seama că îmi place să râd, iar mie mi-a lăsat impresia că firma lor nu e aşa de rigidă cum credeam şi că nu mi-ar sta rău pe la ei.
  16.  

  17. Perechea întrebării de mai sus: Ce defecte ai?
    Să ştii ce defecte ai, este o adevărată calitate. Iar dacă ştii cum să nu le dai în vileag, poţi candida la preşedinţia ambasadei interstelare, pentru că vei câştiga sigur.

    E o întrebare capcană, aşa că nu spune adevărul într-un mod brutal. Nu eşti om de echipă şi preferi să lucrezi singur? Asta nu denotă că eşti inflexibil, ci metodic. Te roade ceva în interior dacă nu ştii ce face vecinul, vecina, copilul vecinului, căţelul, purcelul? Nu înseamnă că eşti un control freak, ci eşti interesat să fii la curent cu ultimele noutăţi. Eşti o gură spartă? Un „ce-i în guşă şi-n căpuşă”? Nu înseamnă că eşti un bârfitor, ci înseamnă că eşti spontan. Adaugă un „Uneori sunt prea” înaintea acestor atribute et voila!

  18.  

  19. Oricum ar fi, zâmbeşte!
    Gândeşte-te cât de mult ţi-ar plăcea să-ţi zâmbească ţie cineva, după o zi obositoare. De aceea zâmbeşte cel mai mult în sinea ta şi pentru tine. Zâmbeşte înainte să ajungi la un interviu pentru un job, după ce ţi-au spus că te sună şi-au uitat, când te-au sunat şi ţi-au spus că eşti prea… gură spartă pentru ei. Şi când te umpli de zâmbet, împarte-l celor din jur, la o bere.

 
Şi ca să parafrazez un autor cunoscut: nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie când te poate chema cineva la un interviu pentru un job.
 

by -
0 694

 

”Mai groaznic decât să ai un șef pe cap, în lumea asta, este să ai 5.” ( Anonim, Zidul Plângerii, 3000 î. Chr)

 

mirel

0. Mirel lucrează de cinci ani într-o Fabrică de tăiat frunze rotunjiite la câini. Mai precis, în Departamentul de Desen Industrial. E o firmă relativ nouă, dezvoltată dintr-un mic atelier familial.

– Ce mai faci Mirel? îl întreabă patronul Patronel atunci când trece în dreptul lui. Familia e bine? Copiii îți mai cer de mâncare?

– N-am copii…

– Și cel mic mai e bolnav? Dă-i niște aspirină…

– Dar…

– Mă bucur că am vorbit cu tine! îi spune patronul Patronel, trecând grăbit mai departe.

Apoi către șeful departamentului:

– Bun băiat, Mirel ăsta…

Apoi către ziare:

– În firma noastră de tăiat frunze rotunjite la câini, nimic – NIMIC- nu-i mai important decât Capitalul Uman!

1. Marcel e șeful lui Mirel. Lucrează în Firma de tăiat frunze rotunjite la câini de 3 ani. Pentru că firma a crescut și avea nevoie de mai multă structurare și organizare, iar Mirel avea nevoie de un responsabil de departament.

– Ce mai faci, Marcele? E totul bine? îl întreabă patronul Patronel de fiecare dată când trece pe lângă el. Ar trebui să te însori. Pentru ce lucrezi, dacă nu te însori?

– Dar sunt…

– Să te însori, că altfel VIAȚA n-are rost! Capitalul uman e cel mai important din lume!

Apoi către șeful lui Marcel:

– Bun băiat, Marcel ăsta…

2. Gigel e șeful lui Marcel. Lucrează în firmă de 2 ani jumate. Ca responsabil de departament. Departamentul Tehnic de Inginerie Inversă. Un departament înființat recent pentru a analiza noi strategii de dezvoltare. Cu un ochi în curtea concurenței.

Concurența e Firma de frecat menta cu vrejul subțire. Asta pentru că Firma de frecat menta cu vrejul gros a dat faliment pe fondul crizei.

– Pentru că n-au apreciat capitalul uman! rostește solemn la o conferință patronul Patronel. CAPITALUL UMAN este motorul economiei noastre!

Apoi către șeful lui Gigel:

– Bun băiat, Gigel ăsta! A făcut bine că a lăsat la timp firma unde se freca menta cu vrejul gros și a venit la noi. E un om de bază.

3. Fluturel este șeful lui Gigel și nepotul de soră al patronului Patronel. E responsabil al Departamentului de Comerț Exterior. Un departament recent înființat odată cu prăbușirea pieței locale. Asta pentru că firma trebuie extinsă în străinătate.

– Să căutăm piețe noi. Unde nimeni n-a mai îndrăznit să viseze că va ajunge! De asta, VOI sunteți baza! le cuvânta Patronel celor 3 angajați (de la 1 la 3) ai Firmei de tăiat frunze rotunjite la câini. Capitalul MEU uman!

– Băiat bun, Fluturel ăsta, îi spunea soției Patronica, soțul Patronel.  Și nici n-a costat așa de scump. Să citească și să socotească e de-ajuns. Ce atâta școală? Școala te face muncitor. Avem destui. De un lider avem noi nevoie. Mare șmecher, Fluturel.

4. Soția Patronica e șefa lui Fluturel. În departamentul de Resurse Umane. Pentru că soțul Patronel e deja patron călător în țări străine: frunza rotunjită trebuie adusă la cunoștiința câinilor din toată lumea. Și e nevoie de o mână de femeie ca să gestioneze totul în lipsa lui. Capitalul uman, adică.

5. Patronel e fericit. Singura Firmă de frecat menta cu vrejul subțire –  rivalul cel mai de temut – a dat faliment.

– Azi trebuie să ocupăm piața lăsată liberă de alții, glăsuiește mândru Patronel la prima ședință cu Patronica.

Apoi către ziare:

De azi înainte vom fabrica și aparate de frecat menta cu vrejul gros și mai ales aparate de frecat menta cu vrejul subțire. Că e mult potențial, iar azi, că suntem mai mulți, PUTEM. Capitalul uman este cel care ne-a salvat din criză. Suntem puternici datorită nouă!

4. A doua zi, Patronica îl cheamă pe Fluturel:

–  De azi înainte vom fabrica și aparate de frecat menta cu vrejul gros și mai ales aparate de frecat menta cu vrejul subțire.

3. Fluturel îl cheamă pe Gigel:

–  De azi înainte ocupă-te în departamentul tău de-a fabrica aparate de frecat menta cu vrejul gros și mai ales aparate de frecat menta cu vrejul subțire.

2. Gigel îl cheamă pe Marcel:

– Marcele, de azi avem proiecte noi: departamentul tau se va ocupa de aparate de frecat menta cu vrejul gros și mai ales aparate de frecat menta cu vrejul subțire.

1.Marcel îl cheamă pe Mirel:

– Vezi care-i poanta cu aparatele de frecat menta cu vrejul gros și mai ales cu aparatele de frecat menta cu vrejul subțire. Cât timp îți ia un studiu preliminar?

– Vai de viața mea!! exclamă Mirel. Cel puțin 6 luni!

– Nu se poate! se indignează patronul Patronel în fața nevestei Patronica. 6 luni??? Dar suntem 6 oameni în firma asta! 6 luni e prea mult!!

Și Patronica:

– Păi așa a zis Fluturel.

Și Fluturel:

– Păi așa a zis Gigel.

Și Gigel:

– Păi așa a zis Marcel.

Și Marcel:

– Păi Mirel (0.) nu poate mai repede.

 

– Cum?? izbucnește patronul Patronel furios. Când avem Capital Uman, să nu se poată? Toți trebuie să fim pentru unul!

Dacă Mirel nu poate, atunci să plece! Că oricum n-are copii și nici băiat bun nu e. Și să vină Zorel, de la Fabrica de frecat menta cu vrejul subțire, în locul lui. Ca are deja experiență în domeniu.

Și-am încălecat pe-o șa. 😀