BUNE PRACTICI

by -
0 633

mother of cats

Cum e la Naștere

Dureros, năclăios, obositor și enervant. Dacă ai norocul să ajungi la timp și să ți se administreze un calmant, atunci doar năclăios, obositor și enervant. Enervant datorită viitorului tată, care se fâțâie pe lângă tine și uită să facă orice lucru util. De fapt, le uită pe toate. Scapă cheile mașinii de vreo 2 ori înainte să porniți la drum, uită să aprindă farurile când afară e beznă, îi moare mașina la prima intersecție, iar în locul genții de spital, aduce o galeată și o pălărie. În linii mari, e mai varză decât ești tu. Cu toate acestea îi ramân încă în minte indicațiile despre cum sa respiri corect în trafic, în timpul unei contracții, ceea ce e enervant.

Ce nu ți se spune înainte de naștere este cum este aia o contracție. Așa, în cuvinte simple. Ajunsă la soroc, reușești să pui contracția în cuvinte, nu tocmai demne de menționat într-un articol despre părinți și copii.
În același timp, înjuri de mama focului toată industria care gravitează în jurul maternității pentru că, indiferent câte râuri de cerneala s-ar consuma în sfaturi și trucuri pentru o naștere ușoară, când vine marele moment nu te încălzesc cu nimic. Dacă e o șmecherie pentru o naștere ușoară, aceea este să nu i te împotrivești prea mult. Instinctul de mamifer preia controlul și salvează ziua cu aceeași dezinvoltură cu care ajută publicul feminin să nască de milenii încoace, pe aceleași căi.

Somnul

De fapt absența lui. Uită de 8 ore de somn neîntrerupt terminat în REM. Când devii proaspăt părinte, începi să te miști prin lumea asta ca printr-o pâclă în care îi distingi pe alții ciudat, ca pe niște imagini ondulate, date cu încetinitorul. Pruncul vrea mâncare o dată la două ore, așa că fă bine și încarcă-ți bateriile de dinainte.

Ai răbdare: la fel ca toate, și nesomnul se învață. Așa înveți să dormi în picioare și, după vreo două săptămâni, nu îți mai lași periuța de dinți în congelator, punga cu mazăre congelată în sertarul cu șosete și detergentul de vase în tigaia încălzită.

Alăptatul

Laptele matern nu vine în urmatoarea secundă după ce pruncul a văzut lumina zilei. Asta e una. Cealaltă chestie pe care nimeni nu ți-o spune e că alăptatul doare la început. În toate reclamele vezi imaginea ideală a mamei alăptând pruncul, înconjurată de porumbei ai păcii, însă adevărul e că doare. Până când pruncul se obișnuiește cu tine și tu cu el.

Și iar dintre atâtea sfaturi de pe youtube sau de pe bloguri pentru mămici, cel mai bun este să lași lucrurile să meargă în voia lor și să te încrezi în instinct – lucru greu de crezut în această eră a emisferei stângi în care trăim.

Plânsetele

La început, până să-ți dai seama de ce plânge pruncul, poți trece prin momente stresante. Copilăria ta e la milenii depărtare și rar îți mai aduci aminte pentru ce plângeai tu de se scuturau barierele universului. Când pruncul e sugar de meserie, plânge de regulă din 4 motive: foame, scutec murdar, gaze sau colici, somn. Pe ultimul îl vrea legănat la tine în brațe.

Am auzit multe guri spunând că un copil mai trebuie să și plângă și că nu trebuie răsfățat și luat în brațe prea des. Mi s-a părut de la început o prostie. Dacă nu îl iei în brațe acum, atunci când? Dacă nu îl răsfeți acum, atunci când? Dacă nu îi ești alături acum, la început de drum, când are ochii așa de noi și se uită la tine ca la zâna zânelor, atunci când? Totul începe acum, în subconștient. Afecțiunea arătată azi pune baza adultului de mâine.

Dilatarea timpului

Cine se mai indoiește de relativitatea timpului, când devine proaspăt părinte își dă seama de ea instantaneu. Azi te aflai în spital, urlând pe coridoare, în timp ce infirmiera alerga să-ți aducă scaunul cu rotile, 5 minute mai târziu ai deja un prunc de câteva luni, care se schimbă de pe o zi pe alta și e atent la tine ochi și urechi.

Îți dai seama, vag, că puți.

N-ai mai fost sub un duș de câteva zile, n-ai mai scris un mail normal, n-ai mai ieșit la o plimbare, un cinema, un concert, o prelegere.
Și puți.
Așa îți dai seama de relativitatea timpului.

La pediatru

Ajungi la ușa lui din te-miri-ce motiv. Că are scutecul plin cu ceva galben-portocaliu. E normal asta?
Pediatrul te privește plictisit și îți răspunde că da.
A doua zi, pruncul începe să sughita vârtos. E normal asta?
Pediatrul își rotește ochii a lehamite, dar rezistă pe baricade.
A doua săptamână se ascunde de tine. Îl lasă pe rezident să îți descurce ițele paranoice.

Grijile

mother elephant

Nimeni nu îți spune că atunci când devii părinte, îți poți face atâtea griji. Griji transcedentale: Dacă te potrivești pentru meseria asta de părinte, dacă faci o treabă bună, daca n-o să îi lași cine știe ce traume pe care ți le-au lăsat și ție alții. Când devii părinte de la o zi la alta, un noian de griji constante se țes în jurul tău: uite în ce lume trăim. Va face față? Cum se va descurca, așa de mic în lumea asta?

Și știi că suntem cu toții mici în lumea asta mare, însă durerile, supărările sau tristețile lui te dor înzecit.

La primul vaccin mai că faci stop cardiac.

Nu vrei să fie exemplar, nu vrei să fie primul la școală, sau ales președinte. Îl vrei doar fericit și mulțumit. Unii oameni găsesc asta imposibil în lumea în care trăim, pentru alții aceste atribute sunt ridicol de ușor de dobândit.

Tu vrei sa vină într-o zi și să spună: Cât de simplă este fericirea mea.
 
 
 
 
 

 pastile-revelatoare-placa-dentara

Am încercat și eu tabletelea astea magice care îți dezvăluie o latură bizară a dinților tăi – cu placă roz – și nu am fost foarte impresionat. Dacă ți-e prea greu să te holbezi la dinții tăi și să vezi că, într-adevăr, există zone mai galbene decât altele, atunci pastilele astea, care-ți transformă pentru o clipă zonele neglijate într-un circ, te vor ajuta, cel puțin pe moment, să te speli cum trebuie pe dinți.

Am încercat cu toții să-l convingem și pe Titus Motanul să încerce. Aparent, preferă metodele tradiționale de neglijat lumea. Și placa dentară.

paro plak tablete revelatoare placa

Așadar, mi-am luat de pe Interneți niște Paro Plak. N-a fost mult, vreo 15, 16 lei, 10 bucăți. Am respectat modul de utilizare (se ține pastila în gură timp de 1 minut până la dizolvarea completă, se clătește gura cu apă timp de 30 de secunde, apoi se periază bine porțiunile colorate). Personal, am ținut pastila mai bine de un minut. Mai bine de 3 minute.

Et Voila!

*insert creepy smile*

pastile revelatoare placa dentara

by -
0 2323

aparat dentar timisoara

După lupte seculare care au durat două decenii, iată-mă cu inima-n dinți și cu portofelul pregătit pentru cea mai mare schimbare din viața mea, de la căderea dinților de lapte și până în prezent. Când vine vorba de mers la doctor, toată viața mea am fost o lașă. N-am să învinovățesc pe nimeni pentru această fobie a mea și n-am nicio problemă în a recunoaște că am fost o lașă. Încă sunt. Și am să fiu în continuare pentru că dacă n-aș fi, n-aș fi eu. Și nici nu aș povesti.

La recomandarea doamnei ortodont, am mers pe varianta clasică (aparat metalic) care este cea mai eficientă soluție, dar și cea mai rapidă față de variantele estetice. Mi-a explicat de ce e cea mai eficientă variantă (ceva legat de frecarea metal pe metal versus frecarea metal pe alt material – pentru că sârma e de metal și în cazul aparatelor estetice), însă (rușine să-mi fie) am uitat ce a spus pentru că eram prea emoționată. There, I said it.

Day 0
02.02.2016

Am început tratamentul ortodontic la 7 jumătate seara. Nimic ciudat, în afară de faptul că simt că ceva îmi pune presiune asupra dinților, de parcă aș avea nasturi lipiți pe ei. Când am ajuns acasă, m-a pufnit puțin plânsul. Îmi era greu să cred că voi sta doi ani cu fierul ăsta în gură. În cele din urmă mi-am revenit. Hai că nu-i capăt de lume! mi-am zis. Doi ani nu e chiar așa mult. A fost o seară lejeră. Atât de lejeră încât mi-am spus, cu multă aroganță, că am scăpat incredibil de ieftin dacă se simte așa un aparat dentar. Ba chiar am mâncat normal, o salată de ton cu legume. Mi-a plăcut. A fost cea mai bună salată din lume.

În timpul nopții m-au apucat durerile de măsele (măselele din spate) și de cap. Mi-am blestemat clipele de fericire în care am mestecat așa cu poftă din roșiile alea cherry din salată. N-am luat niciun medicament pentru durere. La urma urmei, nu era o durere insuportabilă, ci doar puțin sâcâitoare.


Day 1
03.02.2016

M-a durut toată ziua capul, așa că am lucrat azi de acasă. Îmi simt dinții amorțiți, nu pot să mușc, iar dacă o fac, mă dor. Ca dracu’. Mă spăl normal pe dinți. Norocul meu e că am fost inspirată să-mi cumpăr un Waterpik (am tot auzit că e aur la casa omului și, într-adevăr, este.)

Am încercat să mănânc niște bacon feliat. Am făcut-o, dar mi-a fost greu să îmi scot bucățile de carne dintre brackets. Încă mă doare capul, încă mă dor măselele din spate. Încă îmi simt dinții amorțiți. E ciudat sentimentul ăsta de amorțeală.

Doctorița mi-a spus că am să simt că am dinți în gură, dar eu simt că nu am. E cam greu cu mâncatul și mi-e fantastic de ciudă că nu m-am îndopat cu fistic înainte să merg la ortodont. Având în vedere că am niște canini prost crescuți, am impresia că aparatul dentar nu face decât să accentueze problema asta. Sârmele stau stramb, iar când rânjesc, mi se pare ca semăn cu un uruk-fuckin-hai. This fuckin’ blows.

Day 2
04.02.2016

E prima zi la lucru, toți colegii m-au rugat să le arăt aparatul meu dentar, mi-au spus că o sa fie bine, că nu arată rău. Dar eu știu că arată ca dracu’. Alți oameni, înainte să-mi pun aparatul, m-au întrebat la ce îmi trebuie, că nu se vede. Eu cred că replica aia cu „nu se vede” e varianta politically correct de la „în sfârșit îți pui aparat dentar, că arăți ca mama dracului!”.

Momentan, mă simt ca negrii ăia din videoclipurile hip-hop, care își lipesc metal pe dinți. Mă simt ca La Forge din Star Trek. Mă simt ca the Terminator. Mă simt de parcă aș purta o armură. E aproape ora prânzului și începe să îmi fie foame. Ce să mănânc, ce să mănânc?

Update: still hungry
Update: Am mâncat o supă cremă de ciuperci. Mi-a fost puțin cam greu să deschid gura. Și da, am uitat să îmi iau cu mine o periuță de dinți pentru la lucru.
Update: Trebuie să îmi iau cu mine o oglindă mică, să mă pot holba cum trebuie dacă mă aflu într-un bar și n-am unde să verific „starea vremii”.

Day 3
05.02.2016

Azi noapte, nu știu din ce cauză, aveam tendința să mușc în somn, motiv pentru care mă cam dor dinții azi. Când merg pe stradă, mi se pare că mi se fâlfaie dinții în gură și nu e prea plăcut. Dacă vorbesc (evident că nu vorbesc singură pe stradă), simt că se mișcă. Și dacă mai bate și vântul, e și mai și. E o senzație tare, tare nasoală.

Am mâncat de dimineață o omletă, să nu fiu nevoită să mănânc azi la lucru – mestec greu și în plus, am nevoie de privacy până mă obișnuiesc. În rest, la fel ca și ieri, îmi simt dinții amorțiți în continuare. Când îmi ating dinții de jos (care încă nu au aparat) de cei de sus, cu aparat, doare. Nu doare rău, dar doare suficient cât să mă întreb dacă nu cumva au picat.

Update: am mâncat o negresă cu fructe de pădure. A fost horror.

Day 4
06.02.2016

Azi e la fel ca și ieri, cu excepția faptului că nu mă mai doare nimic dacă nu mestec. Încep să îmi simt măselele din spate. Cu puțin noroc, poate îmi revin simțurile și în cazul dinților din față. Partea bună e că nu am probleme când mă spăl pe dinți și nu doare deloc dacă îmi ating dinții cu periuța.

Dorm cu gura deschisă uneori. Probabil că o făceam și înainte, dar acum o fac în mod conștient pentru că buzele mele se sprijină în brackeți când stau cu gura închisă, iar asta înseamnă că s-ar putea să mă trezesc iritată. La propriu.


Day 9
11.02.2016

Azi e prima zi când e mult mai bine. Încă îmi simt dinții amorțiți în față – primii doi dinți mai precis. Am dificultăți în a mesteca mâncăruri elaborate, îmi rămane mâncare în spate, între bracket și gingie and it fuckin’ sux. Dar am un noroc chior cu Waterpik care mă ajută foarte, foarte mult.

waterpik timisoara aparat dentar
sursă imagine


Day 17
18.02.2016

De vreo trei zile mănânc aproape normal. Evident, nu mănânc nimic tare, nimic crocant, nimic ascuțit. Mă dor măselele dacă mestec agresiv. Încă îmi simt dinții din față puțin amorțiți. Nu mult, nu așa ca la început, dar încă îi simt de parcă nu sunt încă ai mei. Am încercat înca de la bun început să nu folosesc ceară dentară. Brackeții din spate mi-au iritat puțin obrazul drept, dar nu e capăt de lume. Deși pot să mănânc aproape normal, mănânc foarte puțin, uneori mănânc un iaurt dimineața, iar apoi mai mănânc după 6 seara.

În prima săptămână simțeam că îmi e foame încontinuu, simțeam nevoia să mănânc non-stop. Acum mi-e okay dacă mănânc dimineața și seara. Cred că fiecare își formează un program, în funcție de stilul de viață și posibilități. Există zile când mănânc și la birou, însă de obicei mănânc singură – mi-e mai confortabil așa, până reușesc să trec de complexul ăsta și de veșnica întrebare: oare mi-a rămas ceva între brackeți? Oare se vede? Oare e scârbos?

Day 24
29.02.2016

Astăzi am fost la doctor să-mi schimbe elasticul și să-mi spună ce se mai întâmplă la mine în gură. Aparent, dinții mei au început să se miște. Încă nu se știe dacă am nevoie de o extracție au ba. (eu încă nu am observat nicio schimbare, dar hey, who am I to contradict the orthdontist?). Cel mai speriată am fost de igiena orală – abia am așteptat să ajung la ortodont să se uite mai bine decât o fac eu acasă și să-mi spună dacă mă spăl cum trebuie.

Mă spăl cum trebuie.

În prima săptămână, așa cum am precizat mai sus, m-am spălat normal pe dinți, însă a fost destul de complicat să folosesc ața dentară pentru că aveam dinții (dinții din față) și amorțiți și sensibili. Dacă foloseam ața, mă dureau, dacă nu o foloseam, nici nu îi simțeam – simțeam doar cum îmi bate vântul printre ei.

Evident, cu Waterpik e altă experiență, mai ales la viteza 10. În primele zile am folosit dușul bucal la viteza 6, dar cu timpul m-am obișnuit și cu 10. And I regret nothing.

Așadar, azi mi-a schimbat elasticul. N-a fost rău, n-a durut, a fost doar puțin neplăcut când a îndepărtat elasticul vechi. Mă revăd cu doamna ortodont peste 3 săptămâni. Până atunci, nu cred că vor interveni schimbări de stare de spirit.

Concluzie

Prima lună cu aparat dentar nu doare mai rău decât o durere de măsea normală. Primele două săptămâni au fost grobiene, apoi totul a mers ca uns. Aș fi putut să folosesc ceara dentară, însă nu cred că sunt așa papă-lapte încât să nu suport o mică zgârietură în obraz. Ideea mea a fost să nu devin „dependentă” de ceară și să-mi obișnuiesc obrazul cu noul stil de viață. Totul s-a rezolvat cu niște ceai de gălbenele.

În ceea ce privește dieta, pot să spun că am slăbit vreo 2 kilograme, dar nu mă plâng. Mi se pare că mănânc ceva mai sănătos. Pot să mănânc acum, la 24 de zile după, aproape normal. Evident, evit fisticul, chipsurile și tot ce înseamnă crocant, nu mușc din nimic, ci rup, nu mă mai port cu friptura ca un sălbatic, ci o tratez ca pe un pui de pisică.

Cred că fiecare om își găsește un echilibru și învață să se adapteze la schimbări.
Multă lume stă și se holbează în gura mea când vorbesc. La început m-am simțit puțin complexată, acum mi se pare că oamenii care stau și se holbează la aparatul meu sunt niște idioți. Până la urmă, un aparat dentar nu e mară brânză.

by -
0 1487

intrebari job

Cred că am pățit-o cu toții: ne-am dus la un interviu cu gândul că sigur nu ni se vor pune întrebările clasice și că sigur intervievatorul ăla este mai creativ decât un driopitecus. Ei bine, greșit. De cele mai multe ori, se-ntâmplă fix așa: ajungi acolo, apare o tipă care se holbează la papucii tăi, te duce într-o încăpere, te poftește pe un scaun, se proptește pe scaunul din fața ta, spune trei vorbe despre companie și despre poziția pentru care ai aplicat, apoi începe să te-ntrebe aia și aialaltă în timp ce se holbează la toate defectele tale fizice sau dacă nu ți-a rămas mac între dinți.

1. Povestește-ne despre experiența ta.

E normal să fii întrebat asta. E mult mai normal decât să fii întrebat ce calități și defecte ai. Dacă ai experiență cu carul, ai putea povesti despre un proiect sau mai multe proiecte de suflet. Dacă nu ai experiență și nici nu știi cum să justifici timpul pierdut aiurea, poți povesti despre câteva proiecțele personale. Sigur ai așa ceva. Sigur ai învățat ceva din ele. Subliniază faptul că ești o fire curioasă, care vrea să cunoască multe și că ai avut o perioadă de tranziție în care ai experimentat, înainte să îți stabilești o direcție.

2. Ai întrebări?

De multe ori, oamenii pleacă de la un interviu fără să mai întrebe ceva. Își amintesc, în cel mai rău caz, acasă, când faptul e consumat. Dacă nu ai întrebări pentru că nu îți vine absolut nimic în minte, ai putea aplica metoda inversă. Pune și tu întrebări stupide: care sunt calitățile companiei? care sunt defectele companiei? Așa cum am zis mai demult, unde se vede compania în 5 ani? Care sunt highlight-urile companiei? Cu se se laudă cel mai mult? De ce a plecat persoana care ocupa poziția pentru care ai aplicat tu? Dacă nu ai reușit să răspunzi la întrebarea: care sunt așteptările tale salariale?, acum e un moment bun în care s-o-ntorci? Ce știe angajatorul despre tine? Poți să le spui că nu e voie să citească de pe foaie.

3. De ce ai plecat de la jobul anterior/de ce vrei să pleci de la jobul actual?

Dacă vrei să ieși cu basma curată, ideal e să nu dai un răspuns concret. Chiar dacă îți urăști foștii angajatori din toată ființă, dă-i încolo. Ai plecat și gata. Privește partea plină a paharului – povestește despre lucrurile pe care le-ai învățat acolo, despre colectiv (sigur ai avut măcat un coleg de treabă), despre atmosferă, despre motivația ta etc. Și nu pomeni despre bani. Chiar dacă ai primit un salariu de mizerie, e mai bine ca acest aspect să rămână doar pentru tine.

Mai degrabă spune că ai atins cota maximă acolo, că aveai nevoie de schimbare, că ești pregătit de o nouă aventură. Sau poți spune că până să afli de poziția pentru care ești aici, la interviu, nici nu te gândeai să pleci. E important să fii sincer, dar e la fel de important să știi că unele lucruri nu se menționează.

4. Care îți sunt așteptările salariale?

Se spune că cine spune primul suma, este și cel care a pierdut. Dacă tu spui o sumă mult prea mare, iar compania nu are de unde să te plătească, va renunța la tine. Dacă spui o sumă mai mică decât ai avea în plan, înseamnă că nu dai doi bani pe tine. De ce ar trebui să dea ei?

În orice caz, de avut niște așteptări tot trebuie să ai. Nu vrei doar să-ți plătești chiria, cheltuielie și să-ți cumperi mâncare. Vrei să mai faci și o excursie pe ici-colea, să îți mai cumperi una-alta, să-ți încarci rezervorul la mașină – până la urmă, e treaba ta ce faci cu salariul, atâta vreme cât îți permite un răsfăț din când în când.

Fă o cercetare de piață. Află cum se plătește jobul ăsta și în alte părți. Nu fi nici prea modest, nici prea snob. Înainte să răspunzi la întrebarea asta, află mai multe despre care sunt beneficiile de care ai avea parte: reduceri la sală, la analize, la dentist, bonuri de masă, zile libere, flexibilitatea programului etc.

Dacă îți este rușine să spui o sumă, poți spune un interval. Între atât și atât, minim. Să nu te aștepți ca angajatorul să vină cu o ofertă. Rar se întâmplă asta și numai dacă are nevoie disperată de tine. Ceea ce nu este cazul. Nu vreau să te descurajez, dar balta e plină de pește.

Iată înca 5 întrebări care-ți pot pica la interviu.

imagine via

intrebari pentru interviu

Cruntul adevăr este că departamentele de Resurse Umane din multe companii urmează pașii clasici în recrutare. În loc să apeleze la creativitate în procesul de organizare a unui interviu, mulți specialiști (*cough cough*) fac precum strămoșii strămoșilor strămoșilor companiei la care lucrează: își iau foicica plină de cuvinte cheie pe care ar trebui să le audă și întrebările pe care să le pună și asta e.

Asta nu înseamnă că nu poți răspunde mai vesel la aceste întrebări triste.

1. Ce știi despre noi?

Am participat la un moment dat la un interviu. Nu, nu sunt specialist în recrutare, însă mi s-a oferit acest drept de a lua parte la el. Superiorul meu l-a întrebat pe cel în cauză ce știe despre companie. Omul, evident, nu știa nimic. Asta pentru că, no offence, imaginea acelei companii în online era varză, iar omul nostru, hai să-i zicem Ionică, își petrecea mai bine de trei-sfert din viață în mediul digital.

Ei bine, acest Ionică nu a stat pe gânduri și a răspuns prompt: „cred că pentru a înțelege și mai bine activitățile companiei voastre și pentru a-mi da seama mult mai bine despre care ar fi rolul meu aici și cum aș putea să vă ajut, aș vrea să-mi oferiți voi o descriere amănunțită a activității voastre.” Nu știu dacă a procedat sau nu bine, însă superiorul meu a fost mai mult decât încântat să povestească mai bine de o oră despre toate chichițele.

Nu te prezenta la un interviu chiar cu mâna îndesată în cotloanele întunecate. Nu trebuie să înveți ceva anume, ci să te documentezi puțin. Te va ajuta să te decizi dacă vrei, de fapt, jobul în domeniul acela sau nu.

2. Ce defecte ai?

Aceasta este o întrebare ridicolă și mă minunez de fiecare dată când aud că cineva a fost întrebat așa ceva la un interviu. Așa cum am pomenit în articolul anterior, ideal e să nu spui adevărul într-un mod brutal: nu eşti om de echipă şi preferi să lucrezi singur? Asta nu denotă că eşti inflexibil, ci metodic.

Părerea mea umilă este că nu există defecte sau calități, ci doar însușiri care afectează în mai multe feluri lumea din jur.

Nu demult am dat peste un caz: apăruse un coleg nou rupt din rai (pentru că, aparent, toți programatorii sunt rupți din rai și restul oamenilor, în comparație cu acești so-called nerds, sunt rupți în cur). Nu știu cum a reușit să treacă peste interviu, însă ulterior am aflat că omul era sociopat, că făcea topuri ale celor mai atrăgătoare fete din companie, că lua peste picior pe absolut toată lumea și că făcea web-chat. N-ar fi fost o problemă, că făcea web-chat, dacă un anumit filmuleț deocheat nu ar fi apărut online fix pe pagina de Facebook a companiei – don’t ask me how, I have no idea, el zicea că a fost un virus.

Cred că există suficiente tehnici prin care un intervievator își dă seama dacă un om îndeplinește anumite condiții sau nu. Totodată, trebuie să se gândească și la echipă – nu aduci un terchea-berchea care nu e capabil să se integreze într-un grup decât prin bătaie de joc. Din păcate, mulți specialiști în recrutare habar nu au de noțiunile de bază din pshihologie, inclusiv de importanța limbajului non-verbal.

3. Ce calități ai?

La fel cum am precizat mai sus, și aceasta este o întrebare ridicolă. Denotă faptul că, dacă nici măcar nu se chinuie să mai modifice întrebările clasice pentru interviu, compania nu va da doi lei pe tine, după ce te angajează.

În calitate de angajator, ai nevoie de un om sociabil, deschis, isteț, creativ, cu simțul umorului, proactiv și dedicat. De toate acestea îți dai seama pe parcursul interviului, că doar de asta șezi cu omul la masă o oră, la povești. În loc să pierzi timpul cu întrebări de rahat, mai bine detensionează situația.

De cele mai multe ori, un om nu este el când vine vorba de interviu. Poate e emotiv, poate e stresat, poate e foarte isteț, însă ideea interviului face din el un tolomac. Ia in calcul asta. Faptul că tu îți petreci toată ziua în aceeași încăpere luând aceleași interviuri de rahat, nu înseamnă că și el e foarte familiarizat cu locul și că se simte ca acasă.

Dacă el nu știe cum să destindă atmosfera, fă tu asta. Fii glumeț, fă-l să se simtă bine la tine „acasă”, chiar dacă ulterior îți dai seama că nu e ceea ce cauți. Un om își petrece jumătate din timp la lucru și jumătate în altă parte. Încearcă să-ți dai seama și singur ce hobby-uri are, ce face în timpul liber, pe unde iasă în oraș, ce muzică ascultă, dacă-i plac animalele, dacă îi plac drumețiile. Există tot felul de metode prin care să aflii și alte lucruri despre un om. Ca și experiență profesională, ei bine, de aia ți-a trimis CV-ul lui, nu? Ca să-l citești și să-ți dai seama dacă vrei sau nu să-l cunoști.

Dacă vorbim despre un job tehnic, îi poți analiza abilitățile printr-un test, la o a doua întâlnire.

Așa cum am spus și data trecută, cred că un răspuns la această întrebare stupidă este: „o pot aduce pe bunica să-mi scrie un eseu de elogii în timp ce-mi construieşte o statuie ecvestră.”

4. Unde te vezi peste 5 ani?

Ai putea să le răspunzi printr-o întrebare, cu aceeași monedă: unde vă vedeți voi peste 5 ani? Dacă un angajator are nevoie de un om stabil, la fel se-ntâmplă și în cazul celor care-și caută un job. Și ei au nevoie de stabilitate.

Îmi amintesc de un job pe care l-am avut: toate erau bune și frumoase, jobul în sine, colegii, mediul, faptul că era un program flexibil etc. Mai puțin faptul că nu era deloc stabil și că se practica o oarecare dictatură.

„Șeful” nostru tăia și spânzura. Lucra într-o schizofrenie continuă: azi avea o idee genială și angaja încă 5 oameni, mâine își dădea seama că ideea lui era cam proastă, prin urmare concedia 10 oameni sau îi punea pe part-time, ca să nu trebuiască să treacă prin dramele despărțirii. Până la urmă, oamenii s-au luat și au plecat pentru că un mediu grozav, niște colegi mirifici sau un job foarte fain nu-ți plătesc chiria și cheltuielile.

Așa că înainte să te decizi că „ăla” e jobul tău ideal, la compania „aia”, asigură-te cât poți că nu vor da ei falimentul în 5 ani.

Vezi și: Încă 4 întrebări care ți se pun la un interviu.

by -
0 1944
plante medicinale si rezistenta la antibiotice
Încă din 1945, părintele penicilinei, Alexander Fleming, avertiza în finalul discursului său, ca laureat al premiului Nobel, despre rezistența bacteriilor la substanța pe care o descoperise. Era printre puținele voci care afirmau acest lucru, într-o lume ce trăia euforia descoperirii de noi și noi antibiotice.

Așa cum se întâmplă, cei mai mulți l-au ignorat. În plus, o nouă afacere profitabilă se ivea la orizont: fabricarea și distribuirea antibioticelor sintetice la scară largă. O nouă eră începea: sfârșitul bacteriilor cauzatoare de boli infecțioase. Omenirea era pe val.

Citind în adolescență Contele de Monte-Cristo (care, fie vorba între noi, n-ar trebui citit în adolescență, înainte de prima bere), mi-a trezit curiozitatea un fragment în care personajul principal explica rezistența la otravă a corpului uman, dacă aceasta se consuma diluat, în cantități mici, într-o anumită perioadă de timp. Proful de biologie nu citise Monte-Cristo, dar citise mult despre bacterii. Mi-a răspuns scurt, înainte să intre în cancelarie: „E posbil. Așa capătă rezistență și bacteriile în fața antibioticelor”.

Un antibiotic este, precum se indică și în denumire, o substanță produsă de anumite microorganisme animale sau vegetale care distruge bacteriile ce cauzează în corpul nostru boli infecțioase. Este otrava lor, iar folosirea fără măsură și, de multe ori fără prescripție medicală, duce în timp la creșterea rezistenței. În mod paradoxal, spitalele – câmpurile de luptă unde se întâlnesc antibioticele și bacteriile – reprezintă locul ideal în care acestea din urmă dezvoltă această rezistență. Astăzi, știrile bolnavilor care se infectează în incinta spitalelor cu bacterii imune la antibiotice, nu mai reprezintă o surpriză. Cu doar câțiva ani în urmă, antibioticele expirate erau pur și simplu aruncate la gunoi și ajungeau, într-un fel sau altul, în apă sau în contact cu solul. Diluate și în cantități mici. Cât să le servească bacteriilor patogene ca să devină imune la ele.

Astăzi, era antibioticelor, cum afirma biologul și toxicologul Marc Lappé a ajuns la sfârșit. Omenirea – pe val, în urmă cu 70 de ani – se înrolase într-un război pe care nu l-ar fi putut câștiga vreodată. Un motiv ar fi viteza de viață. Bacteriile trăiesc mult mai rapid decât noi. În 20 de minute pot trece deja 2 generații. Imaginati-vă câte am putea noi descoperi în două generații și la câte ne-am putea adapta. În plus, bacteriile împart între ele informația necesară în lupta cu antibioticele. Mai mult decât atât, noi suntem cei care le-am creat. Atacându-le agresiv am distrus și bariera noastră naturală de bacterii benefice, favorizând evoluția bacteriilor patogene.

Rezultatul? Conform cărții domnului Stephen Harrod Buhner – Herbal Antibiotics: Natural Alternatives for Treating Drug-Resistant Bacteria până în anul 1953, între 64% și 80% dintre bacterii deveniseră imune la tetraciclină și eritromicină. În 1995, 95% din stafilococi erau imuni la penicilină.  Astfel a început să se închidă cercul vicios al centrelor de cercetare: când un grup de bacterii devenea imun la un antibiotic, efortul tuturor se concentra în descoperirea, sintetizarea și testarea pe animale a altui fel de antibiotic, mai puternic și mai agresiv, care ucide nu doar grupul de bacterii pentru care a fost conceput, ci, mult mai grav, multe dintre bacteriile benefice care ne protejează.

Vedeți acum stupiditatea din reclama săpunului Protex?

Rezistența antibioticelor - discurs TED

De aceea, toxicologii au început să se orienteze înspre alte surse alternative de combatere a supermicrobilor cu care ne confruntăm azi. O întoarcere cu umilință la sursă, poate fi lema salvatoare a acestui secol.

Cartea domnului Stephen Harrod Buhner – Herbal Antibiotics: Natural Alternatives for Treating Drug-Resistant Bacteria, pe care v-o recomand să o citiți din scoarță în scoarță, vorbește în primul rând despre următoarea abordare a bolilor infecțioase:

De ce sunt mai bune pe termen lung tratamentele cu plante medicinale?

  • Pentru că nu au efectele secundare pe care le poate avea un antibiotic sintetic. Se știe că o folosire abuzivă a antibioticelor sintetice afecteaza pe termen lung stomacul, ficatul și rinichii.
  • Pentru că plantele medicinale pot conține între 100 și 1000 de compuși chimici, în timp ce antibioticele sintetice conțin unul singur. Este mult mai greu ca o bacterie să învețe să reziste la câteva sute de compuși, câți pot fi într-o plantă medicinală, față de unul singur, sintetizat într-un antibiotic.

Iată rețeta unui ceai recomandat pentru gripa ce ne paște an de an:

    • 2 lingurițe de salvie
    • o lămâie stoarsă
    • un varf de ardei iute (cayenne)
    • o lingură generoasă de miere de albine

Cele mai multe plante recomandate în cartea de mai sus cresc libere pe câmpiile africane, ca plante invadatoare – probabil modul Naturii de-a insista să ne spună că există și alte metode. Pentru că aceasta prin care încercăm să controlăm agresiv totul nu mai funcționează sau, poate că de fapt, niciodată n-a funcționat.

Să aveți un an neinfectat!

sursă imagine

by -
0 1582

job

Dacă ţii neapărat să-ţi cauţi un loc de muncă şi să devii o cărămidă a societăţii – o cărămidă dintr-acelea care intră într-un anumit tipar, numit zid – iată câteva sfaturi pentru a trece sau nu de interviul pentru un job:
  1. Nu te comporta ca un iepure speriat
    Dacă te vor angaja crezând că eşti un iepure speriat, vor continua să te trateze ca pe un iepure speriat. Îţi vor aşeza în cârcă un bloc de proiecte „urgente” şi vor face din tine o  tocăniţă de iepure speriat. Cum le permiţi celor din jur să se comporte cu tine, aşa o vor face. Când vine vorba de a profita de slăbiciunile altora, majoritatea oamenilor nu dezamăgesc.
  2.  

  3. Primul interviu este prima impresie
    Indiferent dacă are loc într-un birou formal, pe o terasă, la un ceai sau pe skype, încalţă-te cu pantofii de încredere în tine şi prezintă-te fără frică. Da. Uşor de spus, ştiu. Există lume care poate simula o excelentă încredere în sine, dar adevărul este că toţi suntem cel puţin neliniştiţi atunci când vrem să lăsăm o impresie pozitivă cuiva. Mai ales dacă vrem să fim sunaţi sau contactaţi în perioada următoare. Această speranţă de viitor nu face decât să adauge mai multă presiune pe umerii tăi, prin urmare uită de ea şi de îndoielile care încep cu „Dar dacă?”. Şi chiar dacă pare greu de crezut, intervievatorul gândeşte la fel. De aceea concentrează-te pe momentul prezent, respiră profund şi vorbeşte calm. Nu doar că vei reuşi să linişteşti oamenii din jur, ci vei reuşi să te linişteşti şi pe tine.
  4.  

  5. Fii un erou
    Atitudinea ta trebuie să denote că poţi fi eroul care trece în spinare bătrânica, peste un râu de foc. Dacă a mai rămas în lumea asta o persoană care are nevoie de ajutorul tău, atunci tu eşti unicul erou din preajmă şi ar fi indicat să salveazi situaţia. E doar o şmecherie, menită să-ţi sporească încrederea în tine şi care, în cel mai slab caz, îţi dezlipeşti gândurile de la coada iepurelui speriat.
  6.  

  7. Nu-ți plânge de milă
    În cazul în care tocmai ţi-ai dat demisia din altă parte, te-au dat afară pentru că şeful era un cretin autentic sau pentru că pur şi simplu nu era locul tău acolo, nu pierde vremea scurtă a interviului, povestindu-ţi dramele vieţii. Intervievatorul va concluziona că eşti un plângăcios şi va răsufla uşurat că ţi-ai dat arama pe faţă aşa de rapid. În plus, când eşti în postura de crybaby tinzi înspre monolog. Un interviu nu e o discuţie cu prietena ta cea mai bună sau cu tovarășul tău de beție. Cineva care te angajează vrea o soluţie pentru problemele sale, nu alte probleme la pachet.
  8.  

  9. Nu-i vorbi de rău pe foştii şefi
    Chiar dacă ţi-ar plăcea să-i faci cu ou şi cu oţet, învaţă nişte eufemisme. E uşor, spui adevărul – prin urmare eşti credibil – şi testezi la rândul tău inteligenţa intervievatorului. Aici ajungem într-un punct cheie al interviului: cât e de „dăștept” intervievatorul. Deştept în sensul în care să ştie ce anume caută. Şi ştie ce anume caută atunci când ştie ce anume vrea. Fie vorba între noi, e dificil să găseşti oameni care ştiu ce vor, în ziua de azi. Am întâlnit un intervievator care s-a blocat, literalmente, crispându-se, după ce l-am întrebat cu ce pot să ajut firma dumnealui (trebuie să ştii ca întrebarea: „Cum crezi tu că poţi ajuta firma noastră”, e printre primele întrebări clasice ale unui interviu).
  10.  

  11. Fii perspicace și direcționează interviul
    În funcţie de cât este intervievatorul de „deştept” poţi alege abordarea conversaţiei. Dacă ai o anumită meserie pentru care ţi-ai tocit coatele, din vocaţie, în facultate, şi te intervievează cineva care e de aceeaşi meserie (cazul ideal),  probabil viitorul tău şef sau colaborator, ai un interviu uşor. Ştii ce ştii şi ce poţi face. Poţi vorbi degajat, în termenii pe care îi foloseşti în mod normal, fără să-ţi fie teamă că ţi se va lipi eticheta inginerească, de câine cu privirea inteligentă care nu ştie să discute. Când două persoane folosesc acelaşi limbaj, discuţia curge de la sine. Dacă vorbeşti cu cineva care nu ştie ce vrea, eşti în avantaj dacă îţi dai seama rapid de acest lucru. Dacă decizi că vrei un job în firma respectivă, tot ce trebuie să faci este să convingi omul că TU eşti soluţia.
  12.  

  13. Limbajul trupului. Fii atent la el
    Dacă omul ţine braţele încrucişate şi bărbia ridicată, nu-i a bună. E vremea să te domoleşti şi să te gândeşti rapid la ce ai fi putut spune de ar fi putut provoca o asemenea reacţie. Fii mai rapid decât el şi cere-i părerea. Gestul calmează apele şi face loc dialogului. Dar mai ales exprimă un lucru, şi-anume că nu eşti interesat, în mod egoist, să câştigi o dispută verbală, ci vrei clarificarea situaţiei şi găsirea unei soluţii comune care să avantajeze ambele părţi.
  14.  

  15. O întrebare de interviu clasic este: Ce calităţi crezi că ai?
    Când m-au întrebat asta le-am răspuns că dacă vor, o pot aduce pe bunica să-mi scrie un eseu de elogii în timp ce-mi construieşte o statuie ecvestră. Bunicile sunt foarte bune la aşa ceva. Asta a dus la câteva zâmbete şi apoi la un mic hohot de complicitate: „Şi a mea era la fel”. De-aici, intervievatorul şi-a dat seama că îmi place să râd, iar mie mi-a lăsat impresia că firma lor nu e aşa de rigidă cum credeam şi că nu mi-ar sta rău pe la ei.
  16.  

  17. Perechea întrebării de mai sus: Ce defecte ai?
    Să ştii ce defecte ai, este o adevărată calitate. Iar dacă ştii cum să nu le dai în vileag, poţi candida la preşedinţia ambasadei interstelare, pentru că vei câştiga sigur.

    E o întrebare capcană, aşa că nu spune adevărul într-un mod brutal. Nu eşti om de echipă şi preferi să lucrezi singur? Asta nu denotă că eşti inflexibil, ci metodic. Te roade ceva în interior dacă nu ştii ce face vecinul, vecina, copilul vecinului, căţelul, purcelul? Nu înseamnă că eşti un control freak, ci eşti interesat să fii la curent cu ultimele noutăţi. Eşti o gură spartă? Un „ce-i în guşă şi-n căpuşă”? Nu înseamnă că eşti un bârfitor, ci înseamnă că eşti spontan. Adaugă un „Uneori sunt prea” înaintea acestor atribute et voila!

  18.  

  19. Oricum ar fi, zâmbeşte!
    Gândeşte-te cât de mult ţi-ar plăcea să-ţi zâmbească ţie cineva, după o zi obositoare. De aceea zâmbeşte cel mai mult în sinea ta şi pentru tine. Zâmbeşte înainte să ajungi la un interviu pentru un job, după ce ţi-au spus că te sună şi-au uitat, când te-au sunat şi ţi-au spus că eşti prea… gură spartă pentru ei. Şi când te umpli de zâmbet, împarte-l celor din jur, la o bere.

 
Şi ca să parafrazez un autor cunoscut: nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie când te poate chema cineva la un interviu pentru un job.
 

by -
0 3620

Dacă te afli în vârf de munte, ţi se face cald, ţi s-a rupt rucsacul DAR ai nişte pantaloni de schimb (FOARTE IMPORTANT), iată ce poţi face ca să ieşi din bucluc:

Ingrediente

O pereche de pantaloni lejeri pe care îi porţi în mod firesc într-o excursie pe munte. IMPORTANT să aibă găici pentru curea.

Două bucăţi de sfoară de vreo două palme lungime.

Foarfecă sau ceva care taie. Nu vă neliniştiţi. Nu e nevoie să tai din pantaloni.

Mod de preparare

Întindem pantalonii pe jos, cu partea din faţă în sus (aia cu fermoar şi nasturi). Nu contează dacă nu sunt călcaţi.

rucsac pantalon vanturalume 1

Tăiem două bucăţi de sfoară de vreo 25cm şi le trecem pe sub găicile din faţă ale pantalonului. O bucată de sfoară pentru o gaică. Legăm partea inferioară a fiecărui crac de fiecare gaică.

rucsac pantalon vanturalume 2

rucsac pantalon vanturalume 3

rucsac pantalon vanturalume 4

rucsac pantalon vanturalume 5
 

Strângem şnurul pantalonilor, trecut iniţial prin toate găicile (dacă n-avem pantaloni cu şnur, tăiem o bucată mai mare pe care o trecem prin toate găicile).

rucsac pantalon vanturalume

Şi gata:
rucsac pantalon vanturalume 8

rucsac pantalon vanturalume 7
 

Cel mai bine merge dacă ai o pereche de pantaloni cu multe buzunare. Aşa îi poţi transforma simplu într-un rucsac pentru o drumeţie de toată frumuseţea.