dincolo de bine si de rau

Parcă e o regulă,‭ ‬în lumea asta,‭ ‬să ne bucurăm de răul altora.‭ ‬Ne bucurăm că vecinului i-au zgariat mașina,‭ ‬că i-a explodat țeava de apă,‭ ‬când îl auzim urlând de pe budă că i s-a terminat hârtia igienică sau când se ceartă și o bate pe nevastă-sa‭ ‬-‭ „siguromeritaștoarfadreacu‭’!”.‭ Ne bucurăm că plodul nostru a luat o notă mai mare la matematică decât al lui X-ulescu ‬sau că are mai puține coșuri pe frunte decât copilul lui‭ ‬X-uleanu.‭

‬Aia da:‭ ‬murim de ciudă când aflăm că plodul X-oilor e mai sportiv decât al nostru și asta‭ ‬ne face să stăm toata viața cu gura pe el: îl măsurăm după patul lui Procust și îi lăsăm traume și goluri și nesiguranțe care vor marca viitorul adult de‭ ‬mâine,‭ ‬determinându-l să-și‭ ‬ia lumea-n cap și să-și uite părinții într-un azil‭ ‬-‭ ‬în cazul cel mai fericit.

De fapt,‭ ‬murim de ciudă‭ ‬de fiecare dată când aflăm că altii par să o ducă mai bine decât noi.‭ ‬Aceasta e‭ ‬adevarata boală‭ ‬a‭ ‬secolului actual: eterna competiție care are ca premiu unic‭ ‬satisfacția de a-i râde în nas cuiva din‭ ‬postura omului superior,‭ ‬după care ne dăm ochii peste cap -‭ ‬la fel de artificial-‭ ‬și scriem statusuri pe Facebook care vorbesc despre infinita noastră sensibilitate și nețărmuita noastră înțelepciune și modestie.‭ ‬
Toate superioare,‭ ‬ca să ne înțelegem.‭ ‬De multe ori scriem,‭ ‬ca să zicem și noi ceva.‭ ‬Pentru că în ziua de azi,‭ ‬dacă nu iți dai cu părerea pe Facebook sau Twitter,‭ ‬ești prost.

În lumea asta,‭ ‬când cineva câstigă,‭ ‬altcineva pierde.‭ ‬O bluză de un‭ ‬alb imaculat de la H&M,‭ ‬o sticlă cu ulei de argan sau‭ ‬o mascara cu sclipici reprezintă nefericirea și amărăciunea unor degete minore de prin Africa sau India‭, ‬pentru care copilăria‭ ‬atârnă de o cană cu apă‭ ‬potabilă.‭ Jumulim Africa aia cu mii de brațe, după care le turnăm în cap gunoaiele noastre tehnologice doar pentru că e mai comod să o facem la ei acasă.

Jumulim cam tot ce nu se poate apăra de noi. De când am coborât din copaci sfârtecăm și prădăm tot ce trăiește pe uscat și în apă.‭ ‬Pardon.‭ ‬O fac alții.‭ ‬Noi cumpărăm ‬doar ‬ce sfârtecă ei.

Pentru că în economie,‭ ‬fără o‭ ‬cerere‭ ‬nu există ofertă.‭ ‬Toată strălucirea și curățenia occidentului nostru‭ „civilizat‭” ‬se bazează pe tălpile murdare de‭ ‬petrol ale unor exploatați din țările lumii a treia cărora,‭ ‬cică,‭ ‬le suntem superiori‭ ‬doar‭ ‬pentru că‭ ‬nu ne îmbrăcăm femeile în burqa,‭ ‬chiar dacă le mai batem acasă în secret, le‭ ‬plătim mai prost sau le trimitem la cratiță.‭ ‬Răul lor e Binele nostru.‭ ‬Un Bine creștin-ipocrit.

Și uită-te la noi:‭ ‬Dacă mâine ar cădea toată rețeaua de sateliți și am rămâne fără Sfântul Internet,‭ ‬n-am mai sti nici să ne‭ ‬frigem un ochi de ou.‭ ‬Darămite să reacționăm sănătos în fața unui atac.‭ ‬Cineva alunecă pe stradă pe o coajă de banană și rețelele de socializare se cutremură de râs.‭ ‬Aleșii noștri‭ ‬provoacă și mențin ani de zile războaie profitabile departe de ograda europeană‭ ‬și pe noi ne doare în cur.‭

‬Aia da:‭ ‬începe un nou sezon din Game of Thrones și publicul e în delir.‭ ‬Și-apoi‭ ‬leșinăm de consternare pe toate rețelele de socializare,‭ ‬că vin unii‭ (‬3‭ ‬la număr‭!) ‬să ne înjunghie cu zecile pe podul Londrei.‭ ‬Și pe facebook:‭ „‬toți suntem victimele de pe London Bridge‭”” sau mai rău‭ ‬:‭ „‬Toți suntem London Bridge‭”.‭ ‬Câțiva,‭ ‬puțini,‭ ‬printre care și un român,‭ ‬pun mâna pe ceva și reacționează,‭ ‬în timp ce restul ne luăm cu mâinile de cap,‭ ‬într-o groază infantilă.‭ ‬Să pui mâna și să faci ceva e o reacție sănatoasă.‭ ‬E ceea ce ne lipseste în ziua de azi.‭ ‬Azi stăm și ne văietăm,‭ ‬bolnavi de narcisism și letargie și facem prea puțin.

Nu trăim.‭ ‬Ne jucăm de-a trăitul.‭ ‬Suntem înjunghiați zilnic cu legi absurde,‭ ‬date în interesul câtorva,‭ ‬pentru a mai mări breșa‭ ‬dintre păturile sociale,‭ ‬cu‭ ‬măriri‭ ‬de impozite și taxe care nu se justifică nicicum,‭ ‬cu limitări ale dreptului de exprimare,‭ ‬cu legea vaccinării menită să mai îmbogățească niscaiva companii farmaceutice,‭ ‬cu inamici inventați ca să justifice războaie inventate și reacționăm‭ ‬lobotomizati,‭ ‬ca la comandă.‭ ‬Sau leșinăm pe străzi și nu ne vine să credem că se întâmplă așa ceva.‭

Răul cel mai mare nu e cel care se întâmplă acum,‭ ‬ci este cel care s-a‭ ‬tot‭ ‬întâmplat până acum.‭ ‬Și cu‭ ‬toții suntem părtași la el,‭ ‬în somnul nostru.‭

Be Sociable, Share!
Cimbumir Precopăceanu
Autor pe fugă și fără regrete.

NO COMMENTS

Leave a Reply