Mătușa mea pensionară nu fusese niciodată fan PSD. În anii 90, când călătoream amândouă cu trenul între Arad și Lugoj, ca să ne vizităm – eu cu ghiozdanul gimnazial în spate, ea cu geamantanul ei cochet plin cu hăinuțe, jucării și dulciuri, declanșam o dezbatere politică în compartiment de se minuna lumea. Avea o gură mare, dreaptă și grozav de sclipitoare, într-o vreme în care generația ei, ajunsă în șomaj sau în pensie, trecea prin etapele cele mai crunte ale tranziției postcomuniste. Porcăiam amândouă la Iliescu si PDSR-ul lui de răgușeam.

Faptul că prin liceu împărțeam voluntar fluturași cu Isărescu și Stolojan i se datorează ei. Parte din poveștile din comunism când unii erau mai egali decât alții le auzisem de la ea. Și i-aș fi ascultat poveștile cu 4 urechi dacă aș fi avut. Am votat dintotdeauna cu dreapta si credeam că am să votez cu dreapta „până la moarte”, cum ar zice un suporter dinamovist.

Abia mai târziu mi-am dat seama că, așa cum un pesedist fusese îndoctrinat încă din copilărie să strige SUS PE-SE-DE, așa mi se întâmplase și mie cu JOS (PE-SE-DE). De unde să se fi dat jos sau sus, nimeni nu-mi explicase.

Constatarea m-a lovit până la os.

Fusesem manipulată în tot acel timp. Să aparțin unei echipe și să fiu trup și suflet lângă ea indiferent de câte dezamăgiri mi-ar fi provocat. Pentru că a urmat un lanț lung de dezamăgiri, înainte să-mi bag picioarele. Alte măști aceeași scenă, cum spune poetul. Politicienii, tot politicieni. Cei mai noi veneau înfometați după o căpătuială rapidă, iar cei mai vechi foloseau același limbaj lemnos prin care nu spuneau nimic. Aceeași poveste. Nu de 27 de ani încoace, ci dintotdeauna.

Între timp, de vreo câțiva ani, mătușa mea s-a sucit și ține azi cu PSD-ul, iar eu țin cu România. Cu toate astea, să nu zic ceva de Olguța ei că se burzuluiește la mine cu aceeași intensitate cu care îl înjura pe Iliescu în trecut. Aceeași pasiune pentru o altă tabără. Ori pasiunea e slăbiciunea prin care se manipulează masele. De aceea vremurile în care făceam politică pasional au trecut. Doar n-o să mă cert la cuțite cu mătușa mea pentru că ține cu o altă echipă de fotbal.

Dimpotriva, vă dați seama că trăim astăzi în frumoasa lume a lui Ion Rațiu și suntem liberi să nu fim de acord unii cu alții?

Ce nu înțeleg politicienii de toate culorile este că eu, noi, poporul am crescut și ne-am schimbat, iar ei nu. Nu mai merge cu limbaje de lemn, cu minciuni sfruntate spuse cu seninătate sau cu atitudini tăriceaniste pentru care suntem turma proastă, scoasă la vot. Nici nu mai contează dacă e dreapta sau stânga. Nu noi avem nevoie de ei. Ei au nevoie de noi. Și viitorul mod de a face politică depinde de cum se înțeleg cu noi.

O nouă lume curajoasă se întrezărește la orizont, determinată să-și apere drepturile, iar politicianul care nu e conștient de asta va dispărea din peisaj.

Be Sociable, Share!
Andreea
A terminat facultatea de automatică și calculatoare din Timișoara și de-atunci are lipită eticheta de inginer. Se crede însă, ca oricine, mult mai mult decât atât. Crede că o bucată de carton dichisit nu poate spune cine suntem, așa cum nu poate așeza un punct final în înțelegerea deplină a Universului din jur și din noi.

NO COMMENTS

Leave a Reply