mother of cats

Cum e la Naștere

Dureros, năclăios, obositor și enervant. Dacă ai norocul să ajungi la timp și să ți se administreze un calmant, atunci doar năclăios, obositor și enervant. Enervant datorită viitorului tată, care se fâțâie pe lângă tine și uită să facă orice lucru util. De fapt, le uită pe toate. Scapă cheile mașinii de vreo 2 ori înainte să porniți la drum, uită să aprindă farurile când afară e beznă, îi moare mașina la prima intersecție, iar în locul genții de spital, aduce o galeată și o pălărie. În linii mari, e mai varză decât ești tu. Cu toate acestea îi ramân încă în minte indicațiile despre cum sa respiri corect în trafic, în timpul unei contracții, ceea ce e enervant.

Ce nu ți se spune înainte de naștere este cum este aia o contracție. Așa, în cuvinte simple. Ajunsă la soroc, reușești să pui contracția în cuvinte, nu tocmai demne de menționat într-un articol despre părinți și copii.
În același timp, înjuri de mama focului toată industria care gravitează în jurul maternității pentru că, indiferent câte râuri de cerneala s-ar consuma în sfaturi și trucuri pentru o naștere ușoară, când vine marele moment nu te încălzesc cu nimic. Dacă e o șmecherie pentru o naștere ușoară, aceea este să nu i te împotrivești prea mult. Instinctul de mamifer preia controlul și salvează ziua cu aceeași dezinvoltură cu care ajută publicul feminin să nască de milenii încoace, pe aceleași căi.

Somnul

De fapt absența lui. Uită de 8 ore de somn neîntrerupt terminat în REM. Când devii proaspăt părinte, începi să te miști prin lumea asta ca printr-o pâclă în care îi distingi pe alții ciudat, ca pe niște imagini ondulate, date cu încetinitorul. Pruncul vrea mâncare o dată la două ore, așa că fă bine și încarcă-ți bateriile de dinainte.

Ai răbdare: la fel ca toate, și nesomnul se învață. Așa înveți să dormi în picioare și, după vreo două săptămâni, nu îți mai lași periuța de dinți în congelator, punga cu mazăre congelată în sertarul cu șosete și detergentul de vase în tigaia încălzită.

Alăptatul

Laptele matern nu vine în urmatoarea secundă după ce pruncul a văzut lumina zilei. Asta e una. Cealaltă chestie pe care nimeni nu ți-o spune e că alăptatul doare la început. În toate reclamele vezi imaginea ideală a mamei alăptând pruncul, înconjurată de porumbei ai păcii, însă adevărul e că doare. Până când pruncul se obișnuiește cu tine și tu cu el.

Și iar dintre atâtea sfaturi de pe youtube sau de pe bloguri pentru mămici, cel mai bun este să lași lucrurile să meargă în voia lor și să te încrezi în instinct – lucru greu de crezut în această eră a emisferei stângi în care trăim.

Plânsetele

La început, până să-ți dai seama de ce plânge pruncul, poți trece prin momente stresante. Copilăria ta e la milenii depărtare și rar îți mai aduci aminte pentru ce plângeai tu de se scuturau barierele universului. Când pruncul e sugar de meserie, plânge de regulă din 4 motive: foame, scutec murdar, gaze sau colici, somn. Pe ultimul îl vrea legănat la tine în brațe.

Am auzit multe guri spunând că un copil mai trebuie să și plângă și că nu trebuie răsfățat și luat în brațe prea des. Mi s-a părut de la început o prostie. Dacă nu îl iei în brațe acum, atunci când? Dacă nu îl răsfeți acum, atunci când? Dacă nu îi ești alături acum, la început de drum, când are ochii așa de noi și se uită la tine ca la zâna zânelor, atunci când? Totul începe acum, în subconștient. Afecțiunea arătată azi pune baza adultului de mâine.

Dilatarea timpului

Cine se mai indoiește de relativitatea timpului, când devine proaspăt părinte își dă seama de ea instantaneu. Azi te aflai în spital, urlând pe coridoare, în timp ce infirmiera alerga să-ți aducă scaunul cu rotile, 5 minute mai târziu ai deja un prunc de câteva luni, care se schimbă de pe o zi pe alta și e atent la tine ochi și urechi.

Îți dai seama, vag, că puți.

N-ai mai fost sub un duș de câteva zile, n-ai mai scris un mail normal, n-ai mai ieșit la o plimbare, un cinema, un concert, o prelegere.
Și puți.
Așa îți dai seama de relativitatea timpului.

La pediatru

Ajungi la ușa lui din te-miri-ce motiv. Că are scutecul plin cu ceva galben-portocaliu. E normal asta?
Pediatrul te privește plictisit și îți răspunde că da.
A doua zi, pruncul începe să sughita vârtos. E normal asta?
Pediatrul își rotește ochii a lehamite, dar rezistă pe baricade.
A doua săptamână se ascunde de tine. Îl lasă pe rezident să îți descurce ițele paranoice.

Grijile

mother elephant

Nimeni nu îți spune că atunci când devii părinte, îți poți face atâtea griji. Griji transcedentale: Dacă te potrivești pentru meseria asta de părinte, dacă faci o treabă bună, daca n-o să îi lași cine știe ce traume pe care ți le-au lăsat și ție alții. Când devii părinte de la o zi la alta, un noian de griji constante se țes în jurul tău: uite în ce lume trăim. Va face față? Cum se va descurca, așa de mic în lumea asta?

Și știi că suntem cu toții mici în lumea asta mare, însă durerile, supărările sau tristețile lui te dor înzecit.

La primul vaccin mai că faci stop cardiac.

Nu vrei să fie exemplar, nu vrei să fie primul la școală, sau ales președinte. Îl vrei doar fericit și mulțumit. Unii oameni găsesc asta imposibil în lumea în care trăim, pentru alții aceste atribute sunt ridicol de ușor de dobândit.

Tu vrei sa vină într-o zi și să spună: Cât de simplă este fericirea mea.
 
 
 
 
 

Be Sociable, Share!
Andreea
A terminat facultatea de automatică și calculatoare din Timișoara și de-atunci are lipită eticheta de inginer. Se crede însă, ca oricine, mult mai mult decât atât. Crede că o bucată de carton dichisit nu poate spune cine suntem, așa cum nu poate așeza un punct final în înțelegerea deplină a Universului din jur și din noi.

NO COMMENTS

Leave a Reply