parenting

Adevărul e că, odată cu înaintarea în vârstă, pe lângă reumatism, probleme cu vederea și coloana vertebrală, devenim din ce în ce mai proști.

Începând de pe la 25 de ani, odată cu primul job, sau de pe la 55, înainte de pensie, o blestemată de curbă a lui Gauss începe să ne țină pe toți sub cupola sa nemiloasă, ordonându-ne statistic după gradul de rezistență la presiunile societății. Știm cu toții cum stă treaba cu societatea: dacă vrei să faci parte din ea, trebuie neapărat să fii ca ea. Că dacă nu, ce zice lumea?

Prin urmare, dacă inteligența este un set de competențe în dezvoltare, o căutare perepetuă a sinelui și a adevărului, atunci majoritatea dintre noi o lăsăm, odată cu trecerea timpului, să se transforme într-o rigiditate sinonimă cu prostia.

După un timp ruginim și ne obișnuim cu mici rutine care se transformă în reguli. Reguli care se transformă în axiome – pe care începe să se bazeze întreaga geometrie a minții noastre.

Tristețea acestei lumi este că astfel de geometrii sunt cele care sapă, din vremuri imemoriale, eternele prăpăstii dintre generații.

Bătrânii zilelor noastre, atât cei crescuți într-o lume în care regulile erau: lasă că lucrezi la stat, e de la sine înțeles că trebuie să mergi cu pliculețul la doctori/profesori/vânzătoarea de la alimentară, cât și acei prieteni enervanți din jurul nostru care par să fi descoperit formula universală a unei vieți bine trăite, stau perplecși în fața noastră, uimindu-se din cale-afară că nu vrem să fim aidoma lor:

curba lui gauss

“Cine sunt specimenele astea care se luptă să iasă din centrul curbei lui Gauss? Care nu vor să fie „în rând cu lumea”, care își schimbă locul de muncă sau partenerii de viață așa cum își schimbă șosetele și pentru care nu e o tragedie națională să nu aibă un job călduț la stat, care vor rezultate rapide pentru orice secundă pierdută, care ies să mănânce în oraș în locul ciorbei de weekend, care se gândesc la bani ca la un mediu și nu ca la un scop în viață, care, înainte de a lua o decizie, se informează din multiple surse, folosind internetul sau – lucru nemaîntâlnit – care își cumpără perdele de pe ebay? Care nu ascultă de nimeni și preferă să trăiască aici și acum în loc să asculte de alții, că alții știu mai bine decât ei?

Cine sunt ăștia?”

Când se ajunge la această întrebare tristă, e deja târziu.

Cei din generația trecută, crescuți în comunism, prin fabrici și uzine, iar apoi în jungla perioadei de tranziție post-decembriste, nu s-au oprit niciodată să vadă ce crește pe lângă ei. Au presupus, cum o fac prea mulți părinți, că generația următoare este o prelungire a lor, că acea geometrie a minții și a sufletului s-a moștenit cumva genetic, iar o cunoaștere în plus e obsoletă.

Cei din aceeași generație cu noi, sunt doar niște egocentrici complexați care se vor înconjurați de cât mai mulți oameni asemănători lor. Asta îi face să se simtă în siguranță, să aibă o părere bună despre sine pentru că au luat cea mai bună decizie și se află pe cel mai bun drum. Cei care gândesc diferit lor, sunt doar niște antisociali cramponați în trecut care încă simt nevoia să-și trăiască adolescența. Cei din generația noastră sunt deja oameni mari, oameni cu probleme, oameni care iasă la bere pentru că acasă e prea trist și plictisitor, oameni care emit judecăți de valoare mai des decât se duc pisicile la litieră să răsfoiască aiurea-n căcat.

Problema e aceeași: bătrânii zilelor noastre (cei de toate vârstele) au încetat de multă vreme să își caute adevărul personal – minunile care se întâmplă în fiecare zi. Ciudoși, bârfitori, intoleranți și veșnic nemulțumiți, încearcă să modeleze lumea după chipul și asemănarea lor, după care se miră de ce lumea nu e un loc mai frumos și mai bun.

Toți ăștia sunt cei care cer RESPECT pentru că au trăit VIAȚA, dar uită că ei sunt doar o frântură, o șoaptă, un căcat în ploaie, în timp ce viața e eternă, în continuă schimbare. Ei sunt cei care cer RESPECT pentru că sunt pe DRUMUL cel mai bun, dar uită că există o infinitate de alte drumuri și e ok să te afli în mai multe drumeții deodată. Și pentru că sunt conștienți de asta, bătrânii zilelor noastre pur și simplu întrerup „școala vieții”, pentru că, nu-i așa?, ei le știu pe toate și încep să dea sfaturi. Despre orice. Sau mai rău: să vorbească în clișee.

Care se recunoaște bombardat cu replicile de căcat de mai jos să ridice mâna și să strige HUO cu mine:

  • Să faci copii si să-i crești.
  • Tu încă nu știi cum e să ai copii.
  • Spui tu acum că nu vrei copii, dar lasă că te văd eu mai încolo.
  • Când oamenii mari vorbesc, tu taci.
  • Ești o pacoste.
  • (Dacă stai prea mult afară) Ce faci toată ziua în stradă?
  • (Dacă stai în casă) De ce stai? De ce stai în casă când uite ce bine e afară!
  • Plângi? De ce plângi, că n-ai motive de plâns? Vrei să-ți dau eu un motiv de plâns?
  • Dacă pe mine m-ar fi bătut ai mei la timp, aș fi ajuns departe în viață.
  • Dacă vii gravidă la ușa mea, nici nu te primesc în casă. Dacă ești băiat, treaba ta.
  • Dacă iei notă mică la matematica, vezi pe dracu’. Dacă iei notă mică la engleză e ok. (De parcă dacă nu știi matematică, ajungi sub pod.)
  • – Cum vrei să-ți vopsesc camera? Ce culoare ți-ar plăcea?
    – Negru. Îmi place negru. Am și perdele negre.
    – Știi ce? Să-ți vopsești camera așa când vei avea casa ta!
  • Despre ieșirile în excursii cu colegii: Am încredere în tine, dar nu am încredere în ceilalți.
  • Eu eram un golan cu plete la vârsta ta (afirmație cu mândrie), dar nu îndrăzneam să ridic vocea împotriva părinților mei (de aceea îi mințeam și îmi făceam de cap oricum și tocmai de aceea nu am încredere nici în tine).
  • Asa ieși? Te-ai uitat în oglindă la cum arăți?
  • Cum poți să fii așa de gras/slab/înalt/mic și dop? Cum poți să ai atâtea coșuri pe față?. Doaaamne, cum poți să arăți așa? (Știu și eu? Genetica?)
  • Eu nu știu ce-i în capul tău.
  • Dacă nu mergi la facultate, am să te angajez pe câmp, cioban la oi. Sau la fabrica de papuci de peste drum.
  • (Dacă esti pe salariul tău, dar încă, Doamne fereste, locuiești cu ai tăi): – Unde ieși la ora asta? Sfatul meu este să stingi TV-ul ăla că mâine lucrezi.
  • (Dacă ai prieten) Sfatul meu este că trebuie neapărat să te măriți.
  • (Dacă ai prietenă) Sfatul meu e să experimentezi cât mai mult. Când o să te-nsori, să te văd atunci.
  • (Dacă nu ai prieten și locuiești singură) Sfatul meu este să faci rost rapid de un prieten, ca să nu stai singură așa. După mai multe altercații, motivul real iese la iveală: o femeie singură e o curvă și tot orașul face coadă la ușa ei. Să-ți fie rușine! Ce zice lumea?
    Dacă ești băiat, ai tăi pur și simplu te ignoră la faza asta.
  • (Apoi sunt replicile alea „indirecte” spuse cu multă energie negativă) Eu îmi trăiesc viața. Eu nu stau toată ziua închisă, ca un călugăr. E adevărat că nu citesc nimic decent, că nu am parte de discuții interesante cu oamenii, că nu am hobby-uri care să îmi stimuleze creativitatea, că nici măcar nu cunosc oameni interesanți care să mă motiveze cât de cât. Până la urmă nici nu mă interesează aceste trivialități, dar eu trăiesc. Ies aproape zilnic și trăiesc.
  • – Eu ies des în oraș pentru experiența pe care mi-o dă ieșitul în oraș.
    – Dar mergi în același loc.
    – Pentru mine, mai mult decât experiența ieșitului în oraș, cel mai mult contează oamenii cu care ies.
    – Dar sunt aceiași oameni.
    – Nu știi tu. Tu ești antisocial.
  • Chiar dacă și eu și tu avem defecte, eu am voie să te critic, am voie să vreau să te schimb. Tu pe mine trebuie să mă iei așa cum sunt, că asta e.
  • Voi ăștia cu facultate, degeaba o aveți, că n-aveți scoala vieții, voi nu știți ce-i aia suferință. Noi, care ne holbăm toata ziua la Kanal D, știm mai bine.
  • Scopul tău în viață este să faci bani. Pe care să îi pui deoparte. Acesta este Sfatul meu.
  • (Dacă ești deja la al 3-lea prieten) Ce spune lumea? Sfatul meu este să te măriți.
  • Sfatul meu e să experimentezi cât mai mult. Când o să te-nsori, să te văd atunci.
  • (Dacă ești doar la primul prieten) Sfatul meu este să te măriți pentru că (asta e din ciclul sfaturilor de căcat) cine te mai ia așa?
  • Eu cred că tu nu te măriți pentru că EL nu te-a cerut, nu? Spune sincer.
  • Sfatul meu e să experimentezi cât mai mult. Când o să te-nsori, să te văd atunci.
  • Să schimbi o priză e lucru de bărbat. Să faci mâncare e treabă de femeie.
  • E ok pentru o femeie să fie casnică, dar nu e ok pentru un bărbat să fie casnic
  • Te-am ținut din scurt și am fost așa de aspru cu tine pentru că, în fond, mi-aș fi dorit să am meseria ta. (wait, what?)
  • Nu acum, dar în vreo doi ani, sfatul meu este este să faci si al doilea copil.
  • Uite la X ce om strângător e. Tu ai ceva bani puși deoparte? De ce vrei aparat foto? La ce te ajută? Vrei să stai toată viața în chirie? Dacă tot lucrezi, pune-ți bani deoparte să îți cumperi apartament.
  • Ai mâncat? Ce-ai mâncat? Aia nu-i mâncare! N-ai mâncat nimic. Vin să îți aduc supă.
  • – Fiul meu, vreau să-mi iau o tabletă pe care să mearga și AutoCad. Am două variante: X și Y. Care e sfatul tau?
    – Dacă vrei AutoCad, îți recomand varianta Z, e mai scumpă, dar mult mai bună. Variantele X și Y vor fi, într-un an, depășite.
    După o săptămână:
    – Uite, fiule, mi-am luat tableta X. Merge Facebook pe ea!
Și din categoria celor mai de căcat sfaturi sau replici pe care le poți primi de la oameni de la care nu vrei sa le primesti:

  • Sunt de-acord cu tine atâta vreme cât faci ce spun eu. Dacă nu faci, ești Gică-Contra și vrei doar să-mi faci în ciudă. Tu, de fapt, ești de acord cu mine, numai că nu vrei să recunoști.
  • Nu fii ca maică-ta.
  • Nu fii ca taică-tu.
  • Ia uite cum vorbește fiică-ta/fii-tu.
  • Îmi iau mâna de pe tine.
  • Ce-ai de gând să faci cu viața – cu VEAȚA- ta?

Dar mai lăsați-ne, fraților!

The End.

Be Sociable, Share!

NO COMMENTS

Leave a Reply