aparat dentar timisoara

După lupte seculare care au durat două decenii, iată-mă cu inima-n dinți și cu portofelul pregătit pentru cea mai mare schimbare din viața mea, de la căderea dinților de lapte și până în prezent. Când vine vorba de mers la doctor, toată viața mea am fost o lașă. N-am să învinovățesc pe nimeni pentru această fobie a mea și n-am nicio problemă în a recunoaște că am fost o lașă. Încă sunt. Și am să fiu în continuare pentru că dacă n-aș fi, n-aș fi eu. Și nici nu aș povesti.

La recomandarea doamnei ortodont, am mers pe varianta clasică (aparat metalic) care este cea mai eficientă soluție, dar și cea mai rapidă față de variantele estetice. Mi-a explicat de ce e cea mai eficientă variantă (ceva legat de frecarea metal pe metal versus frecarea metal pe alt material – pentru că sârma e de metal și în cazul aparatelor estetice), însă (rușine să-mi fie) am uitat ce a spus pentru că eram prea emoționată. There, I said it.

Day 0
02.02.2016

Am început tratamentul ortodontic la 7 jumătate seara. Nimic ciudat, în afară de faptul că simt că ceva îmi pune presiune asupra dinților, de parcă aș avea nasturi lipiți pe ei. Când am ajuns acasă, m-a pufnit puțin plânsul. Îmi era greu să cred că voi sta doi ani cu fierul ăsta în gură. În cele din urmă mi-am revenit. Hai că nu-i capăt de lume! mi-am zis. Doi ani nu e chiar așa mult. A fost o seară lejeră. Atât de lejeră încât mi-am spus, cu multă aroganță, că am scăpat incredibil de ieftin dacă se simte așa un aparat dentar. Ba chiar am mâncat normal, o salată de ton cu legume. Mi-a plăcut. A fost cea mai bună salată din lume.

În timpul nopții m-au apucat durerile de măsele (măselele din spate) și de cap. Mi-am blestemat clipele de fericire în care am mestecat așa cu poftă din roșiile alea cherry din salată. N-am luat niciun medicament pentru durere. La urma urmei, nu era o durere insuportabilă, ci doar puțin sâcâitoare.


Day 1
03.02.2016

M-a durut toată ziua capul, așa că am lucrat azi de acasă. Îmi simt dinții amorțiți, nu pot să mușc, iar dacă o fac, mă dor. Ca dracu’. Mă spăl normal pe dinți. Norocul meu e că am fost inspirată să-mi cumpăr un Waterpik (am tot auzit că e aur la casa omului și, într-adevăr, este.)

Am încercat să mănânc niște bacon feliat. Am făcut-o, dar mi-a fost greu să îmi scot bucățile de carne dintre brackets. Încă mă doare capul, încă mă dor măselele din spate. Încă îmi simt dinții amorțiți. E ciudat sentimentul ăsta de amorțeală.

Doctorița mi-a spus că am să simt că am dinți în gură, dar eu simt că nu am. E cam greu cu mâncatul și mi-e fantastic de ciudă că nu m-am îndopat cu fistic înainte să merg la ortodont. Având în vedere că am niște canini prost crescuți, am impresia că aparatul dentar nu face decât să accentueze problema asta. Sârmele stau stramb, iar când rânjesc, mi se pare ca semăn cu un uruk-fuckin-hai. This fuckin’ blows.

Day 2
04.02.2016

E prima zi la lucru, toți colegii m-au rugat să le arăt aparatul meu dentar, mi-au spus că o sa fie bine, că nu arată rău. Dar eu știu că arată ca dracu’. Alți oameni, înainte să-mi pun aparatul, m-au întrebat la ce îmi trebuie, că nu se vede. Eu cred că replica aia cu „nu se vede” e varianta politically correct de la „în sfârșit îți pui aparat dentar, că arăți ca mama dracului!”.

Momentan, mă simt ca negrii ăia din videoclipurile hip-hop, care își lipesc metal pe dinți. Mă simt ca La Forge din Star Trek. Mă simt ca the Terminator. Mă simt de parcă aș purta o armură. E aproape ora prânzului și începe să îmi fie foame. Ce să mănânc, ce să mănânc?

Update: still hungry
Update: Am mâncat o supă cremă de ciuperci. Mi-a fost puțin cam greu să deschid gura. Și da, am uitat să îmi iau cu mine o periuță de dinți pentru la lucru.
Update: Trebuie să îmi iau cu mine o oglindă mică, să mă pot holba cum trebuie dacă mă aflu într-un bar și n-am unde să verific „starea vremii”.

Day 3
05.02.2016

Azi noapte, nu știu din ce cauză, aveam tendința să mușc în somn, motiv pentru care mă cam dor dinții azi. Când merg pe stradă, mi se pare că mi se fâlfaie dinții în gură și nu e prea plăcut. Dacă vorbesc (evident că nu vorbesc singură pe stradă), simt că se mișcă. Și dacă mai bate și vântul, e și mai și. E o senzație tare, tare nasoală.

Am mâncat de dimineață o omletă, să nu fiu nevoită să mănânc azi la lucru – mestec greu și în plus, am nevoie de privacy până mă obișnuiesc. În rest, la fel ca și ieri, îmi simt dinții amorțiți în continuare. Când îmi ating dinții de jos (care încă nu au aparat) de cei de sus, cu aparat, doare. Nu doare rău, dar doare suficient cât să mă întreb dacă nu cumva au picat.

Update: am mâncat o negresă cu fructe de pădure. A fost horror.

Day 4
06.02.2016

Azi e la fel ca și ieri, cu excepția faptului că nu mă mai doare nimic dacă nu mestec. Încep să îmi simt măselele din spate. Cu puțin noroc, poate îmi revin simțurile și în cazul dinților din față. Partea bună e că nu am probleme când mă spăl pe dinți și nu doare deloc dacă îmi ating dinții cu periuța.

Dorm cu gura deschisă uneori. Probabil că o făceam și înainte, dar acum o fac în mod conștient pentru că buzele mele se sprijină în brackeți când stau cu gura închisă, iar asta înseamnă că s-ar putea să mă trezesc iritată. La propriu.


Day 9
11.02.2016

Azi e prima zi când e mult mai bine. Încă îmi simt dinții amorțiți în față – primii doi dinți mai precis. Am dificultăți în a mesteca mâncăruri elaborate, îmi rămane mâncare în spate, între bracket și gingie and it fuckin’ sux. Dar am un noroc chior cu Waterpik care mă ajută foarte, foarte mult.

waterpik timisoara aparat dentar
sursă imagine


Day 17
18.02.2016

De vreo trei zile mănânc aproape normal. Evident, nu mănânc nimic tare, nimic crocant, nimic ascuțit. Mă dor măselele dacă mestec agresiv. Încă îmi simt dinții din față puțin amorțiți. Nu mult, nu așa ca la început, dar încă îi simt de parcă nu sunt încă ai mei. Am încercat înca de la bun început să nu folosesc ceară dentară. Brackeții din spate mi-au iritat puțin obrazul drept, dar nu e capăt de lume. Deși pot să mănânc aproape normal, mănânc foarte puțin, uneori mănânc un iaurt dimineața, iar apoi mai mănânc după 6 seara.

În prima săptămână simțeam că îmi e foame încontinuu, simțeam nevoia să mănânc non-stop. Acum mi-e okay dacă mănânc dimineața și seara. Cred că fiecare își formează un program, în funcție de stilul de viață și posibilități. Există zile când mănânc și la birou, însă de obicei mănânc singură – mi-e mai confortabil așa, până reușesc să trec de complexul ăsta și de veșnica întrebare: oare mi-a rămas ceva între brackeți? Oare se vede? Oare e scârbos?

Day 24
29.02.2016

Astăzi am fost la doctor să-mi schimbe elasticul și să-mi spună ce se mai întâmplă la mine în gură. Aparent, dinții mei au început să se miște. Încă nu se știe dacă am nevoie de o extracție au ba. (eu încă nu am observat nicio schimbare, dar hey, who am I to contradict the orthdontist?). Cel mai speriată am fost de igiena orală – abia am așteptat să ajung la ortodont să se uite mai bine decât o fac eu acasă și să-mi spună dacă mă spăl cum trebuie.

Mă spăl cum trebuie.

În prima săptămână, așa cum am precizat mai sus, m-am spălat normal pe dinți, însă a fost destul de complicat să folosesc ața dentară pentru că aveam dinții (dinții din față) și amorțiți și sensibili. Dacă foloseam ața, mă dureau, dacă nu o foloseam, nici nu îi simțeam – simțeam doar cum îmi bate vântul printre ei.

Evident, cu Waterpik e altă experiență, mai ales la viteza 10. În primele zile am folosit dușul bucal la viteza 6, dar cu timpul m-am obișnuit și cu 10. And I regret nothing.

Așadar, azi mi-a schimbat elasticul. N-a fost rău, n-a durut, a fost doar puțin neplăcut când a îndepărtat elasticul vechi. Mă revăd cu doamna ortodont peste 3 săptămâni. Până atunci, nu cred că vor interveni schimbări de stare de spirit.

Concluzie

Prima lună cu aparat dentar nu doare mai rău decât o durere de măsea normală. Primele două săptămâni au fost grobiene, apoi totul a mers ca uns. Aș fi putut să folosesc ceara dentară, însă nu cred că sunt așa papă-lapte încât să nu suport o mică zgârietură în obraz. Ideea mea a fost să nu devin „dependentă” de ceară și să-mi obișnuiesc obrazul cu noul stil de viață. Totul s-a rezolvat cu niște ceai de gălbenele.

În ceea ce privește dieta, pot să spun că am slăbit vreo 2 kilograme, dar nu mă plâng. Mi se pare că mănânc ceva mai sănătos. Pot să mănânc acum, la 24 de zile după, aproape normal. Evident, evit fisticul, chipsurile și tot ce înseamnă crocant, nu mușc din nimic, ci rup, nu mă mai port cu friptura ca un sălbatic, ci o tratez ca pe un pui de pisică.

Cred că fiecare om își găsește un echilibru și învață să se adapteze la schimbări.
Multă lume stă și se holbează în gura mea când vorbesc. La început m-am simțit puțin complexată, acum mi se pare că oamenii care stau și se holbează la aparatul meu sunt niște idioți. Până la urmă, un aparat dentar nu e mară brânză.

Be Sociable, Share!
Alis M.
Este expertă în arta procrastinării și specialistă în așteptarea Inspirației, are carnet de șofer, categoria Pisică, este content manager în cadrul Asociației Scriitorilor în Zațul de Cafea, iar timpul liber și-l petrece împachetând fum și salvând balenele de la înec. Are capul în nori și picioarele bine înfipte în bocanci. Când va fi mare, Alis vrea să devină fotoliu.

NO COMMENTS

Leave a Reply