Din ciclul „Înțelepciunea provine din experiență, însă experiența nu provine din prea multă înțelepciune”, vă prezentăm lista vânturălume, iscată în urma unor dezbateri fără țel, de pe la 4 dimineața cand se termină petrecerile. De ce-i fain și bine să călătorim? Să ne pregătim din când în când rucsacul și să o luăm la pas domol pe un drum nou – „where no one has gone before”?

 

In prima călătorie Frica dispare miraculos.

Stiți voi: aceea învățată de la părinți și bunici, că nu-i bine să vorbești cu necunoscuți, că nu-i bine să mergi singur pe drum și că orice oraș în care nu ai crescut e plin de hoți sau violatori sau doi în unul, ca la detergenți. Cu ocazia asta înveți ce sunt ideile preconcepute, după care începi să accepți că nu le cunoști pe toate, nu poți să cunoști pe toată lumea și cel mai sigur lucru este să ai încredere în tine.
 

Te obisnuiești să experimentezi totul pe pielea ta.

Și nu te mai încrezi în povești aiuristice de prin ghiduri dubioase. Experiențele altora nu reprezintă decât o literatură frumoasă. Ce trăiești TU este de neprețuit. Asta începe să te facă greu de manipulat și de înscris prin partide.
 

Înveți să te camuflezi.

O tehnică de supraviețuire atunci cand ajungi intr-un loc nou este sa iesi din tiparele unui turist colorat, cu aparatul foto atarnând greu de gât (țintă sigură pentru vânătorii alba-neagra), si să te iei după localnici. Evită alți turiști colorați care au o predilecție pentru a traversa oceane și a sfârși într-un McDonalds din Madras. Plimbă-te pe toate straduțele, vorbește cu vânzătorii de pepeni și ai să ajungi să bei cea mai faină bere din oraș. Dupa o zi, te vei simti parte a locului. Ca să nu mai spunem că îți va ieși totul mult mai ieftin.
 

Expedițiile și creativitatea merg mână în mână.

Când nu iți ies planurile întocmite minuțios de acasă, nici din prima si nici dintr-a doua, ai doua moduri prin care poți privi lumea: victimă sau aventurier. Dacă ești un vântură-lume, prima variantă nici nu încape în discuție. Îți faci rucsac dintr-o pereche de pantaloni, știi să citești o busolă și să interpretezi o hartă. Devii mai comunicativ decât aveai impresia că ești și născocești cele mai faine povești când te ia cineva cu autostopul. Înveți să „miroși” localurile pentru tăntălăi– cele cu suprapreț special pentru turiști- și chiar dacă nu ai simțul orientării (eu una ridic mâna la asta), ca prin minune, începe să ți se devolte o intuiție cosmică, prin care ajungi la destinație fără să ai, de multe ori, habar cum.
 

Îți crește încrederea în tine.

Știi câteva boabe de engleză, spangleză, fritaliană, dar îți era rușine să îți dai drumul? Nici o problemă. De multe ori, oamenii pe care îi întâlnești abia știu să vorbească în limba lor. Așa înveți să te comunici cu ei, dar mai important e că așa înveți să asculți (pentru că întotdeauna ți se vorbeste tare și răspicat, chiar și în chineză). Și când înveți să asculți cu adevărat, se produce un mic miracol: îți dai seama că bariera limbii era doar una dintre iluziile în care au învățat oamenii să se ascundă.
 

Înveți să rezolvi cu flexibilitate și viteză orice problemă.

Ai adormit în autobuz și te-ai dat jos la o altă stație? Nici o problemă. Îl astepți pe următorul care vine din direcția opusă. Între timp, explorezi orașul în care ai aterizat. Că timp e. Chiar și pentru ultimul autobuz.
 

Urmarea este că devii mai tolerant.

Lumea în care erai personajul principal se transformă într-o lume plină de personaje dornice în a-ți spune povestea lor. Câți copaci căzuți anonimi prin păduri, atâtea povești despre care n-ai mai auzit. Cel mai bun reality show la care sperai să iei parte.
 

Să călătorești te face mai răbdător.

Nu mai ești domnul Goe care vrea să ajunga ACUM la destinație, ci înveți să te lași vrăjit de frumusețea drumului. Chiar și o coadă obositoare de îmbarcare poate avea farmecul ei. Poți zări în mulțime coada lui Nicu Covaci, ceea ce te face să fredonezi tot drumul „În pădurea de la strungă” si din când în când să te răstești cu un „HEI” la vreun necunoscut.
 

Cu ocazia asta legi noi prietenii.

Prietenii dintr-acelea care încep cu un „Cum Te cheamă”, urmate de: „Am două sandvich-uri. Vrei și tu unul?”.
 
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
 

Cum ar spune Terry Pratchett:

„ Why do you go away? So that you can come back. So that you can see the place you came from with new eyes and extra colors. And the people there see you differently, too. Coming back to where you started is not the same as never leaving.”
 

De-asta.

Be Sociable, Share!
Andreea
A terminat facultatea de automatică și calculatoare din Timișoara și de-atunci are lipită eticheta de inginer. Se crede însă, ca oricine, mult mai mult decât atât. Crede că o bucată de carton dichisit nu poate spune cine suntem, așa cum nu poate așeza un punct final în înțelegerea deplină a Universului din jur și din noi.

NO COMMENTS

Leave a Reply