Când aveam vreo 5 ani, la ora mesei, în casa alor mei se duceau lupte crâncene. La baionetă. Asta pentru că nu voiam să mănânc tot din farfurie.

De la : „Uite avionul!” până la „N-o să mai răsară Soarele din cauza ta”, le auzeam pe toate. Zilnic.

– Copilul ăsta ne face numai zile fripte? Nici nu vreau să mă gândesc ce-o să pățim când va mai crește! răbufnea tata pe un ton exagerat, cu brațele în sus.

La vârsta cea fericită, mâncarea intra întâia oară vizual, ca o joacă și o poveste țesută în jurul ei. Bunicul zâmbea și se prindea în joc. El știa că balaurul cel mic și neastâmpărat, care lovea din picioare de câte ori se așeza la masă trebuia cucerit altfel.

Așa, Albă ca Zăpada ajungea la căsuța piticilor printr-un lan de varză călită, Scufița roșie se întâlnea pe drum cu un lup în formă de zuchinni, iar Făt-Frumos arunca boabe de mazăre în zmeul Morcoveață, urmat de o armată de cuburi din miez de pâine.

Azi ne-am jucat, în amintirea jocurilor de ieri și am experimentat fast-foodul japonez: onigiri (pronunțat onighiri, adică bile de orez).

Ingrediente:

– un pahar pe care îl folosim ca măsură la tot;
– un pahar de orez cu bob rotund;
– 2, 25 pahare cu apă;
– alge Nori;
– somon tăiat cubulețe;
– măsline negre;
– anșoa tăiat;
– dulceață de cireșe;
– sare. După gust.

Modul de preparare nu este doar foarte simplu, dar reprezintă și o metodă eficientă de relaxare. Ca o oră de lucru manual, riguros concepută printr-un ritual japonez:

– înainte de-a se fierbe, orezul crud se spală de 5, 6 ori sub jeturi repetitive de apă;

– se fierbe apoi, cu puțină sare, într-o cratiță acoperită. Timp de 5 minute la foc mare și timp de 10 minute la foc minim (în nicio clipă nu amestecăm în el cu lingura de lemn sau orice altă unealtă din bucătărie);

– se ia de pe foc (fără a înlătura capacul) si se lasă alte 10 minute la răcit;

– se scoate orezul din cratiță și se întinde pe o tavă (acum ai voie să te folosești de o lingură) pentru a se răci complet;

Acesta e secretul pentru ca orezul cu bob rotund să rămână întreg și să nu se transforme într-o pastă asemănătoare aracetului întărit.

Acum urmează partea în care îi poți face pe cei mici să mănânce tot din farfurie. TOT ce vrei, fără să te lupți cu nimeni! (metodă experimentată pe vecinele mele care detestă tot ce nu seamănă cu ursuleții de la Haribo).

Cei mici vor fi intrigați să descopere umplutura din interior și vor mânca totul din curiozitate. Ne-am decis pentru 3 feluri de umplutură:

– somon afumat, tăiat cubulețe;

– anșoa tăiată mărunt împreună cu măsline negre;

– dulceață de cireșe.

Pentru a pregăti onigiri iei puțin orez în palmă, îl presezi cu degetele cât să obții o clătită mică și așezi în mijloc umplutura dorită. Învelești umplutura cu o altă cantitate mică de orez și faci o bilă.

O poți lăsa așa, sferică, sau o poți țuguia.

În final o decorezi cu fâșii tăiate de alge Nori. Aici, cerul e limita. Poți decora fiecare tip de onigiri într-un fel caracteristic. Algele se cumpără uscate și se pot decupa în feluri pe care doar imaginația le poate limita. În același timp e un excelent mod prin care îi puteți convinge pe cei mici să mănânce totul din farfurie. Poftă mare.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

onigiri2

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

onigiri4

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

onigiri6

onigiri7

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Be Sociable, Share!
Andreea
A terminat facultatea de automatică și calculatoare din Timișoara și de-atunci are lipită eticheta de inginer. Se crede însă, ca oricine, mult mai mult decât atât. Crede că o bucată de carton dichisit nu poate spune cine suntem, așa cum nu poate așeza un punct final în înțelegerea deplină a Universului din jur și din noi.

SIMILAR ARTICLES

adevarul despre anghinare

0 1262

NO COMMENTS

Leave a Reply