carul mare mituri

Majoritatea dintre noi, statistic vorbind, atunci când privim stelele, într-o noapte cu cer senin, căutăm Ursa mare (Carul mare). Și de fiecare dată o găsim. Asta se întâmplă pentru că e o constelație circumpolară. Adică, aflată foarte aproape de Steaua Nordului, nu apune niciodată, ci se rotește în jurul ei. Așa ca-n imaginea de sus.

Steaua Nordului e o stea fixă ( în raport cu noi ) pentru că axa ei trece prin axa de rotație a Pământului.

Câte popoare din emisfera nordică, atâtea povești. Care mai de care. Pentru azi, am selectat 3.

Așadar, pe care din ele i-ai citi-o (sau ai îndrăzni să o citești) într-o seară, înainte de culcare, copilului tău?

1. Ce povesteau grecii

carul mare mituri greciavia

Când lui Zeus i se înflăcăraseră călcâiele după nimfa Callisto, nu s-a mirat nimeni. Nu pentru că nimfa ar fi fost cine știe ce frumusețe. Șeful cel mare din Olimp era cunoscut pentru că tuna, fulgera, se îndopa cu ambrozie și alerga toată ziua după fustele cuiva. În general o fustă care nu-i aparținea nevesti-sii, Hera.

Fie în chip de lebădoi, fie în pantofi de taur, fie sub forma unei ploi de aur, nu exista fecioară, femeie măritată, văduvă, nimfă, zeiță, semizeiță care să posede o centură de castitate, îndeajuns de bine sudată în jurul coapselor. Not with Zeus around.

Așa s-a întâmplat și cu nimfa Callisto – vesela nimfă castă din cortegiul vesel și cast al Artemisei (zeița vânătorii, și ea castă la rândul ei).

Alexandru Mitru ne povestește, optimist și degajat, că Zeus a „îmbrățișat-o” pe Callisto (fără ploi, viori sau buchete de trandafir) de a lăsat-o gravidă, după ce s-a deghizat în Artemis, șefa ei. Logic.

Părinți de pretutindeni, recomandarea mea este să le spuneți celor mici adevărul: a fost un viol, clar ca lumina zilei. Clar ca în știrile de la ora 5. Dacă nu, veți risca să vină plângând de la școală, că ce-or să facă ei, acum, cu un copil pe drum, dacă i-a îmbrățișat colegul de pupitru.

Între timp în Grecia…

După ce Callisto și-a născut pruncul, Hera – nevasta zeului violator și zeița răspunzătoare de unitatea și integritatea familiei, aflând știrea (pe care o știa tot satul, mai puțin ea), cuprinsă de o furie nebună, o transformă pe aceasta într-o ursoaică. Să se învețe minte și să nu se mai uite la bărbatul alteia.

Astfel, sărmana Callisto și-a petrecut cei mai frumoși ani din viață, departe de copilul ei, cutreierând pădurile în căutare de fragi, miere și alune de pădure.

Abia când Arcas, aflat la vânătoare de moși Martini, își pregătea săgeata să o țintească, Zeus, în mărinimia lui (măcinat de vinovăție sau plictiseală) se coborî din Olimp, mărturisindu-i acestuia că ursoaica aia maro, care respira greu e maică-sa. Ce-a urmat a fost o reîntâlnire cu lacrimi și bocete a la grec.

Și drept recompensă, după ce-i nenorocise viața, Zeus a prins-o de coadă pe ursoaică și a azvârlit-o așa de sus, încât n-a mai rămas din ea decât un pumn de stele, numite azi constelația Ursa mayor (sau Carul Mare). După o vreme, fiul lor, Arcas, urmă aceeași soartă sub forma constelației Ursa minor (sau Carul mic).

End.
 

2. Ce spuneau indienii nativi din America

Aici, treburile erau cu un strop mai violente. Ca în filmele cu Steven Segal. Și scurte. Fără prea multe dialoguri și înflorituri. Și cu dansuri în jurul focului.

Pe scurt, deci:

Câțiva din neamul lui Haiawatta s-au decis, într-o noapte, să meargă la vânătoare de urși. Și cum mergeau prin pădure, urmărind ursul, s-au întâlnit cu trei uriași. Aceștia, nervoși că nenorociții de indieni și-au părăsit (din nou) rezervația, au început să-i hăituiască și să taie la ei în stânga și-n dreapta, până când n-au mai rămas decât trei în viață.

Atunci, ca prin magie, niște extratereștri – aflați ca de-obicei prin zonă, s-au gândit să le dea o mână de ajutor năpăstuiților și i-au luat cu ei până sus, lângă stele. Dar au comis o greșeală: în unda teletransportoare l-au prins, fără intenție, și pe ursul hăituit.

Legenda nu precizează ce s-a întâmplat mai departe. Știrea oficială se oprește aici. S-ar putea lansa ipoteze că pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești sau că au trăit cu toții fericiți până la adânci bătrâneți.

Cert e că de-atunci, de câte ori privesc înspre constelația Ursa mayor, bătrânii satului povestesc cum, pe cerul nopții, cei 3 indieni, scăpați de furia uriașilor, urmăresc și astăzi un urs îngrozit.

End of story.
 

3. Ce povesteau englezii

Aici lucrurile sunt mai drăguțe. Și secetoase. Pentru că era vorba despre o secetă. Așa de aprigă încât mama unei fetițe căzu la pat, grav bolnavă, delirând verzi și uscate. Îngrijorată pentru mama ei, fetița își stabili drept țel în viață, să găsească un izvor care să-i potolească setea.

– Rabdă tu de sete, mămică, până mă întorc eu.

Zis și făcut.

Echipată cu un polonic de lemn (vorbim totuși de o fetiță de vreo 6 ani) și-a început curajoasă, călătoria.

După ce trecu prin râpe, văi, peste dealuri, câmpii și alte dealuri, ajunse la poalele unui munte. Un fir subțire de apă curgea anemic din el. Pentru că era așa de bine echipată cu un polonic, fetița strânse în el câteva picături de apă și porni sprintenă înapoi.

Pe drumul de întoarcere, se întâlni însă cu un cățel pricăjit și plin de purici, care abia-și mai urnea picioarele de sete ce-i era. Așa că fetița, uitând de maică-sa cea muribudă, îi picură miloasă câțiva stropi cățelului.

Acesta începu să latre de bucurie. Pentru fapta ei cea bună, polonicul de lemn se transformă într-unul mai mare, de argint, plin cu și mai multă apă de izvor.

Ajunsă la usa casei, servitoarea o întâmpină îngrijorată, obosită dar mai ales însetată. Fetița miloasă îi dărui și acesteia o gură de apă (din același polonic din care băuse și cățelul). Instantaneu, polonicul de argint se transformă, cu mândrie, într-unul de aur. Din apa acestuia își potoli mama setea (din care băuseră cățelul și servitoarea).

Când îi veni, în fine, și fetiței rândul să-și potolească setea, se auziră niște bătăi în ușa de la intrare.

Era un străin, un vânturălume, care intuise că e ceva de băut prin casă. Fetița își roti ochii a lehamite și-i oferi polonicul de aur. Într-un moment, polonicul de aur se preschimbă într-unul de diamant (ca și cum ai urca nivelele într-un joc video)

– Mulțumesc, îi mulțumi străinul și se făcu nevăzut luând polonicul cu el.

Privind înspre stele (că doar ce putea să facă altceva) fetița observă o constelație nouă, cu sclipiri de diamant, în formă de polonic.

End.

Epilog: Nimeni nu știe dacă fetița băuse până la urmă, sau nu, din polonic. Părinți de pretutindeni, ați putea să terminați povestea și altfel, dacă nu doriți să rămâneți fără polonice în casă.
 
Va urma.

Be Sociable, Share!
Andreea
A terminat facultatea de automatică și calculatoare din Timișoara și de-atunci are lipită eticheta de inginer. Se crede însă, ca oricine, mult mai mult decât atât. Crede că o bucată de carton dichisit nu poate spune cine suntem, așa cum nu poate așeza un punct final în înțelegerea deplină a Universului din jur și din noi.

NO COMMENTS

Leave a Reply